Guvernul de la Chișinău a respins criticile unei prestigioase organizației internaționale pentru drepturile omului despre segregarea romilor refugiați din Ucraina la plasarea lor în centrale de cazare.
Adrian Efros, șeful Centrului unic de gestionare a crizei, a respins criticile din raport, spunând Europei Libere că guvernul nu aplică vreun criteriu legat de etnie atunci când repartizează refugiații în spațiile de cazare.
Organizația de la New York Human Right Watch (HRW) a spus într-un raport dat publicității la 25 mai că autoritățile moldovene îi separă deliberat pe romii ucraineni de ceilalți refugiați în ceea ce constituie un tratament inegal și discriminatoriu. Pe fondul atitudinilor discriminatorii omniprezente față de romi, autoritățile guvernamentale au permis și, în unele cazuri, au îndrumat personalului și voluntarilor să refuze refugiaților romi locuințe în unitățile administrate de guvern, se mai spune în raportul organizației.
„Nu știu care sunt argumentele autorilor raportului, dar poziția guvernului este non-discriminare 100% – toți oamenii sunt tratați la fel în ce privește transportul, cazarea, asistență medicală, financiară”, a declarat Adrian Efros Europei Libere.
HRW spune că raportul se bazează pe interviuri între 30 martie și 5 aprilie cu șapte membri ai poliției, poliției de frontieră și lucrători sociali la punctele de trecere Palanca și Otaci, cu 10 angajați și voluntari de la centrele de primire și tranzit, 13 refugiați la trei centre din Chișinău. HRW a mai intervievat reprezentanți a trei agenții ONU, a unor organizații neguvernamentale moldovene și activiști romi în Chișinău.
„Autoritățile moldovene au oferit un sprijin crucial persoanelor care fug din Ucraina, dar aceasta nu scuză segregarea refugiaților romi”, a declarat la prezentarea raportului, la Berlin, Anastasiia Kroupe, cercetătoare-asistent pentru Europa și Asia Centrală la HRW.
„Nu avem un centru specializat pentru etnia romă. Nu avem și nici nu am avut”, spune, în replică, oficialul guvernamental moldovean. Cazarea unor mari grupuri de refugiați romi la unul și același centru nu a fost intenționată, sugerează Efros, respingând orice decizie deliberată.
„Nimeni nu a fost pregătit de această criză (...) și, credeți-ne, nu a avut nimeni nicio intenție să creeze condiții speciale pentru unele categorii de refugiați”, a mai spus Eftos.
Se estimează că peste 471.000 de refugiați ucraineni au intrat în R. Moldova din Ucraina după 24 februarie 2022, cel mai mare influx raportat la populația moldoveană, iar aproximativ 88.000 dintre ei au rămas în această țară.
Autoritățile moldovene au primit numeroase laude pentru efortul de a găzdui refugiații în ciuda faptului că R. Moldova este o țară săracă, guvernele occidentale, ONU și alte organizații internaționale oferindu-i ajutoare de sute de milioane de dolari.