Moldovenilor li s-a urât cu viața. Este concluzia dramatică pe care o tragi, citind statisticile tot mai alarmante din ultima săptămână ale infectărilor cu Covid.
Înregistrăm zilnic în jur de o mie de bolnavi, circa o sută de pacienți în stare foarte gravă și peste 20 de decese, raportate de instituțiile medicale. În spitale, spun responsabilii din domeniu, locurile în secțiile de terapie intensivă le numeri pe degete.
În Republica Moldova avem doar 23,68% vaccinați cu ambele doze așa încât actuala recrudescență a pandemiei este pe deplin explicabilă. Ce nu-ți explici este atitudinea populației în fața pericolului. Ce-i asta: inconștiență, ignoranță, naivitate, lipsă de cultură și responsabilitate, bigotism, indiferență față de propria viață și față de sănătatea celorlalți?...
90% din cei care au contractat virusul în această toamnă sunt persoane nevaccinate. Se mai îmbolnăvesc și moldovenii imunizați, dar fac de regulă forme ușoare, nu ajung la reanimare. Dacă în anul trecut, 2020, eram complet descoperiți în fața virusului, azi când există un număr suficient de vaccinuri, de o varietate mulțumitoare, iar imunizarea este gratuită, moldovenii ingurgitează tot felul de fake-uri, teorii ale conspirației, aberații despre cipuri care te transformă în zombi sau minciuni despre pericolul sterilității induse de vaccinarea anti-Covid. Înghit propagandă și ajung în secțiile ATI.
La limită, se poate spune, așadar, că moldovenii preferă vaccinării intubarea. Până nu trec prin această experiență terifiantă, ei și familiile lor, moldovenii nu cred că virusul există și dacă virusul nu există nu le pasă nici de eforturile uriașe pe care le-au depus autoritățile pentru a aduce vaccin în Moldova, după cum nu le pasă nici de generozitatea țărilor și organizațiilor internaționale care ne-au ajutat să facem rost de serul salvator.
Degeaba avem diasporă în țările civilizate, că nu învățăm nimic. În Italia, de pildă, au fost vaccinați cu schemă completă 80% din populația cu vârsta de peste 12 ani. Alte țări europene au redus sau anulat majoritatea restricțiilor, după ce vaccinarea a atins un nivel apropiat de 90%. Aceste țări vor reveni la viața normală (cu precauțiile de rigoare) în timp ce moldovenii vor rămâne pe lista roșie a statelor cu un grad mare de răspândire a infecției, se vor trezi închiși în țarc și cu economia gripată.
Din păcate, și România este lovită de un val de pandemie nemilos, pe un fond de vaccinare scăzut, comparabil cu cel din Basarabia, după ce guvernul de la București gestionase mult mai bine situația anul trecut. De partea cealaltă, Rusia, cunoaște o curbă ascendentă a infectărilor: 973 de morți raportați în 11 octombrie. Moldova, iată, plătește tribut acestui nefericit trend estic, în care ignoranța, indolența cetățenilor, neîncrederea în autorități le-au anihilat firescul instinct de autoconservare.
Acutizarea pandemică se suprapune pe alte crize, la fel de urgente, pe care actuala guvernare de la Chișinău e forțată să le gestioneze: capcanele luptei anticorupție și aprovizionarea cu gaze.
„Afacerea” Stoianoglo, fostul procuror general suspendat din funcție, reținut și ulterior plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, a inflamat foarte tare spiritele. Criticile curg din mai multe direcții și uneori coincid în limbaj. „Atac împotriva statului de drept”, declară experți din societatea civilă. „Jos dictatura!” clamează socialiștii, comuniștii și radicalii din noile partide filoruse, de felul Congresului Civic.
Mobilurile criticilor însă diferă. Unii vorbesc despre lipsa de competență a noilor guvernanți sau despre „furia” lor, despre dorința lor de a rezolva corupția printr-o șarjă de cavalerie, și le adresează îndemnuri la prudență și înțelepciune. Alții invocă reglări de conturi dintre clanuri rivale din procuratură sau excesul de zel al procurorului Furtună și al agenților SIS, obișnuiți cu descinderile în forță: „e tot ce știu să facă.”
Oricum, o situație destul de stânjenitoare și ingrată, care a obligat șefa statului să ceară maximă obiectivitate și transparență în instrumentarea acestui dosar. Apeluri similare au venit și dinspre Ministerul Justiției și de la Avocatul Poporului. Miza este imensă. Cumva în dosarul Stoianoglo, dar și la altele, instrumentate în această perioadă, argumentele, probatoriul acuzării vor decide curajul, capacitatea actualei guvernări de a-și duce misiunea până la capăt.
Se vor auzi multe strigăte, vaiete, blesteme, vituperări în stradă, în parlament
Dificultatea luptei anticorupție este tocmai aceasta: să respecți legea și procedurile, fără a diminua intensitatea reformei, fără a a-ți înmuia exigențele și voința politică. Se vor auzi multe strigăte, vaiete, blesteme, vituperări în stradă, în parlament și-n tot felul de „comitete și comiții”, vor răsuna diverse pledoarii pătimașe în apărarea inculpaților, dar și amenințări și aluzii veninoase, încât să te împotmolești în ezitări, amânări, și-n „înțelegeri” (trocuri), după obiceiul locului.
Nu există niciun fel de garanții ale reușitei. Însă fără o încercare, azi, de a curăța putregaiul din instituțiile statului, asumată de o guvernare susținută de cetățeni și sprijinită puternic de partenerii noștri occidentali, acest stat este sortit pieirii. Va rămâne un loc viran, o vale a plângerii...
Criza gazelor (și a carburanților în general) este cea de a treia provocare majoră. Poate cea mai complicată, pentru că aici nu mai depinde numai de calitatea gestionării treburilor în interior, de o mai bună comunicare cu cetățenii sau de capacitatea instituțiilor de a-și face datoria. Vorbim despre un factor extern, despre relația cu furnizorul de gaze – Federația Rusă –, la masa de discuții cu care ne jucăm de fapt independența și opțiunea proeuropeană.
Era clar că mai devreme sau mai târziu – și, iată, destul de devreme! – Rusia va pune la încercare actuala guvernare de la Chișinău, utilizându-și instrumentele „clasice”: Transnistria separatistă și șantajul energetic. De aceea nici nu s-au impacientat prea tare rușii după înfrângerea PSRM la ultimele alegeri. Până acum, nicio guvernare moldoveană, indiferent de culoarea ei (geo)politică, nu a reușit să taie cordonul ombilical al dependenței noastre de Rusia în materie de gaze. Nici n-avea cum cu demnitari coruptibili, lipsiți de viziune și patriotism, interesați doar de propria îmbogățire.
Or, așa cum în chestiunea conflictului separatist cea mai bună abordare este recursul la dreptul internațional – singura pavăză a statelor mici în fața unor agresori externi care te covârșesc –, la fel și în discuțiile pe tema furnizării de gaze cu Rusia șansa Republicii Moldova e să-și coordoneze acțiunile cu aliații săi din Vest: România, Uniunea Europeană, Statele Unite.
Nu există dreptate pe glob în ceea ce privește distribuirea resurselor energetice, iar în această parte a lumii monopolul îl deține Rusia – o mare putere autoritaristă și revanșardă. Noi, românii, avem o experiență multiseculară a „dialogului” cu Sublimele Porți de la Răsărit, cărora le-am tot plătit haraci/postavkă în grâne și în suflete. Ar trebui să învățăm din istorie. Și poate vom accelera și în fapte, nu doar în frumoase declarații de protocol, interconectarea Republicii Moldova cu România și Europa. Căci, iată, „generalul iarnă” nu iartă!
Un cuvânt să mai adăugăm despre jubilația meschină a socialiștilor în frunte cu Dodon față de ideea ca Moldova să fie constrânsă să plătească un preț monstruos pentru mia de metri cub de gaz rusesc. Nu contează că vor suferi oamenii, ei sunt victime colaterale. Important e să cadă „regimul”.
E timpul ca moldovenii să facă deosebirea între dificultățile și erorile inerente ale unei guvernări bine intenționate și cei care le scot la mezat libertatea și viața contra puterii cu orice preț.
