După șapte ani de anchetă și un raport de peste 2.500 de pagini publicat la 20 mai, anchetatorii au constatat că guvernul britanic este vinovat de mușamalizarea pericolului la care au fost expuși pacienții. Potrivit raportului, doctorii și miniștrii au fost informați de riscurile transfuziilor, însă pacienții au fost mințiți de repetate ori, timp de decenii întregi.
„Sistemul Național de Sănătate (NHS) și guvernele succesive au agravat agonia, refuzând să accepte răul pe care l-au făcut”, a declarat șeful comisei de anchetă, Brian Langstaff.
Atât directoarea NHS, Amanda Pritchard, cât și premierul britanic Rishi Sunak și-au cerut scuze victimelor și au promis că vor fi compensate atât ele, cât și membrii familiilor celor care au murit din cauza bolilor contractate.
Peste 30.000 de oameni au fost infectați cu HIV și/sau hepatită din sângele contaminat primit în transfuzii, iar 3.000 dintre ei au murit în urma bolilor căpătate. Pacienții aveau nevoie de transfuzii pentru că suferiseră accidente, în timpul unor operații sau ale nașterilor, iar mulți au rămas cu boli întreaga viață.
O altă categorie de oameni care au primit aceste transfuzii sunt cei cu boli de sânge, precum hemofilia - cei ce duc lipsă de proteina care le încheagă sângele. În anii ‘70, a fost dezvoltat un nou tratament pe baza plasmei a mii de oameni. Este însă o procedură riscantă, care a ajuns să amestece plasma sănătoasă cu cea a bolnavilor.
Raportul consideră că guvernele succesive și conducerea NHS sunt de vină pentru aceste infecții. Margaret Thatcher, prim-ministră în majoritatea perioadei în care s-au efectuat transfuziile cu sânge infectat, a insistat că pacienții au primit cel mai bun tratament posibil la acea vreme. Aceeași scuză a fost repetată timp de 20 de ani.
Theresa May, care a anunțat ancheta în timpul mandatului său din 2017, merită să fie felicitată pentru că a rupt acest cerc vicios, consideră The Guardian.
Conspirația minciunilor
„Răspunsul la întrebarea ‘a existat o mușamalizare?’ este că da, a fost. Nu în sensul că o mână de oameni au complotat într-o conspirație a minciunilor, ci într-un mod mai subtil, omniprezent și mai înfiorător în consecințele sale. Pentru a menține aparențele și a reduce costurile, mare parte din adevăr a fost ascuns”, a declarat Langstaff.
Potrivit raportului, încă din 1982 medicii britanici și unii membri ai guvernului au început să facă legătura între numărul crescând de infecții cu HIV și transmisia prin sânge. Cu toate acestea, atât miniștrii, cât și medicii au continuat să asigure pacienții că transfuziile sunt sigure.
Un raport separat pe tema compensației adecvate pentru victimele acestui scandal sugerează că mii de oameni ar trebui să primească cel puțin 100.000 de lire fiecare, sugerând o schemă de plată în funcție de severitatea bolii. În total, ar fi vorba de miliarde de lire.
„Oricare ar fi costul, îl vom plăti”, a promis premierul Rishi Sunak. Guvernul a compensat deja în jur de 4.000 de victime cu sume de 100.000 de lire.
Bolnavii sunt recunoscători pentru aceste sume promise, dar spun că nu pot înlocui o viață marcată de boală. „Compensația nu va aduce înapoi sănătatea nimănui și nu va aduce înapoi copiii pierduți. Dar guvernul trebuie să răspundă financiar și să recunoască anii și anii de salarii, pensii, ipoteci pierdute. Am pierdut multe așteptând ca guvernul să se pună pe treabă”, a declarat Richard Warwick, care a fost infectat cu HIV și hepatită C pe când era elev.
Un diagnostic cu HIV/SIDA era practic echivalent cu moartea în anii ‘80, înainte să fie inventate primele tratamente. Până în ziua de astăzi, există doar tratamente și terapii care pot preveni infecția sau pot inhiba dezvoltarea virusului odată contractat, dar niciun leac.
Pacienții care au contractat hepatita C au dezvoltat boli ale ficatului, care pot trece neobservate până este prea târziu.
„Când le-am spus oamenilor, nu ne-au crezut. Au spus că așa ceva nu se întâmplă în Marea Britanie. Astăzi avem dovezi că se poate întâmpla, și că s-a și întâmplat, în Marea Britanie”, a declarat Andy Evans, una dintre victimele infectate cu HIV și hepatită C la o vârstă fragedă.
O altă victimă, intervievată de BBC, spune că nu va accepta scuza guvernului. „Sper ca într-o zi să am un sentiment de finalitate și să pot trece peste”, spune Matt Lincoln, care a fost infectat la 3 ani și nu a aflat decât un deceniu mai târziu.
De ce era contaminat sângele?
Din cauza penuriei de sânge din Marea Britanie în perioada 1970-90, britanicii au importat produsele necesare din Statele Unite, unde mulți dintre donatorii de sânge sunt prizonierii din închisori, care puteau câștiga astfel bani. Populația încarcerată are risc foarte ridicat de boli de sânge, inclusiv din pricina condițiilor insalubre din închisorile americane.
Riscul transfuziilor de sânge era cunoscut cu mult timp înaintea fondării NHS, în 1948. Până în 1952, existau deja protocoale ale Organizației Mondiale ale Sănătății care, dacă ar fi fost implementate, ar fi prevenit parte din miile de infecții care au survenit.
Conform raportului, autoritățile britanice cunoșteau riscul plasmei colectate de la donatorii cu nivel înalt de risc din SUA și nu ar fi trebuit să aprobe în 1973 importul produselor sangvine. Zece ani mai târziu, și mai conștiente de riscuri, autoritățile britanice au decis să nu suspende importul de produse sangvine comerciale din SUA.
Precedentul din Italia
În Italia, 120 de mii de oameni au fost infectați cu HIV sau hepatită C din sânge contaminat venit tot din Statele Unite în anii 1970 și ‘90. Cel puțin 4.500 au murit.
Peste 2.600 bolnavi de hemofilie au fost infectați cu HIV și hepatită din plasma recoltată de la prizonierii din statul american Arkansas, care nu a fost supusă inspecțiilor necesare de către autoritățile italiene.
Companiile recoltau intenționat sânge din închisori și puneau anunțuri în ziarele comunității gay, chiar dacă aceea a fost perioada în care a început să circule, mai întâi printre homosexuali, o boală necunoscută care s-a dovedit a fi HIV/SIDA. Testele pentru HIV au ajuns în Italia doar în 1985 și pentru hepatita C, în 1989.
Mulți oameni în Italia au primit transfuzii de sânge sau de plasmă care nu au fost supuse analizelor, iar pentru că în procesul de creare a produselor sangvine adesea sunt amestecate donațiile a sute sau mii de donatori înainte să fie dozate, este suficientă o singură persoană infectată ca să contamineze întregul lot.
Scandalul a fost mușamalizat și în Italia, atât de autoritățile corupte, cât și de magistrații care au gestionat sute de spețe legate de sângele și plasma infectate. În 2019, după 23 de ani în tribunal, principalii implicați din partea ministerului Sănătății (inclusiv un oficial deja condamnat pentru corupție) și ai companiei famaceutice Marucci care a importat produsele infectate au fost cu toții achitați.
Guvernul italian a aprobat în 1992 o lege prin care compensează victimele acestor transfuzii cu o indemnizație de 200 de euro pe lună. În 2013, după ce victimele au dat în judecată statul italian la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, suma a fost ajustată la inflație. Doar 30.000 de victime primesc această indemnizație, în timp ce alte zeci de mii de cazuri rămân deschise.
