Vasile Botnaru în dialog cu istoricul Gheorghe Cojocaru.
Gheorghe Cojocaru: „La 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României atenția publică ar trebui să se concentreze nu numai asupra actului unirii, ca un corolar al mișcării de autodeterminare națională, ci și asupra evenimentelor derulate după data istorică de 27 martie, atunci când, prin Declarația Sfatului Țării, s-au pus bazele pentru integrarea provinciei dintre Prut și Nistru în societatea românească.”
Europa Liberă: Alteori se acreditează ideea că Sfatul Țării ar fi fost o instituție legislativă subordonată scopului unirii, în realitate, însă, a fost prima instituție legislativă basarabeană. Și aș vrea să vă întreb: cum funcționa această instituție și care erau obiectivele Sfatului Țării sau lista de priorități?
Gheorghe Cojocaru: „Sfatul Țării a continuat să activeze într-un regim obișnuit, procedând la realizarea prevederilor în baza cărora s-a realizat unirea și, în primul rând, la elaborarea unei reforme agrare. După 27 martie, doi reprezentanți ai Basarabiei, Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu, au fost delegați ca membri în Guvernul de la București. Constantin Stere a fost ales cu unanimitate de voturi președinte al adunării legislative locale, iar Petre Cazacu a fost desemnat în funcția de președinte al Consiliului Directorilor Generali, ce reprezenta puterea executivă. Este de remarcat că dintre cele opt funcții de directori, două au revenit reprezentanților etniilor minoritare. În acest timp, în Sfatul Țării activau câteva fracțiuni parlamentare: Blocul Moldovenesc, Fracțiunea ţărănească și cea a minoritarilor.”
Europa Liberă: Și în urmă cu 100 de ani, relația populației române majoritare cu reprezentanții etniilor conlocuitoare era un subiect delicat, mai ales după ce, în marea lor majoritate, aceste etnii s-au abținut de la votul din 27 martie, iar câțiva au și votat împotrivă. Cum funcționa Legislativul în aceste condiții?
Gheorghe Cojocaru: „O precizare s-ar impune aici: abținerea de la votul în favoarea unirii nu poate fi interpretată ca un vot împotrivă, ci mai mult ca o posibilitate oferită deputaților majoritari pentru a-și asuma întreaga răspundere pentru noul destin al ținutului. Această atitudine anume așa a fost apreciată de Blocul Moldovenesc majoritar care a continuat să coopereze cu Fracțiunea minorităților. Mai mult decât atât, în structura noului executiv basarabean a fost numit ucraineanul Arcadie Osmolovski, cel care a votat împotriva unirii, având portofoliul de director pentru relațiile cu minoritățile. Ceea ce demonstrează că în Sfatul Țării domnea o atmosferă de colaborare interetnică și că acesta nu-și pierduse prestigiul ca instituție centrală în viața Basarabiei.”
Europa Liberă: Deci, executivul era Consiliul Directorilor Generali, ce obiective urmărea acea instituție?
Gheorghe Cojocaru: „Sarcina principală a Consiliului Directorilor Generali era să asigure implementarea „bazelor” unirii, fixate în Declarația Sfatului Țării din 27 martie 1918. Pe de o parte, să asigure tuturor cetățenilor plenitudinea drepturilor democratice, pe de alta, să promoveze reformele necesare și să reorganizeze întreaga viață a ținutului, având în vedere noul context. Etapa pe care o traversa Basarabia atunci era destul de complicată, se cereau eforturi conjugate atât din partea autorităților locale, cât și din partea celor centrale pentru a asigura bunul mers al procesului de regăsire al celor două maluri ale Prutului într-un singur cadru de stat.”
