Linkuri accesibilitate

Gheoghe Cojocaru: „Până acum socialiștii s-au dovedit a fi cei mai mobili pe piața politică”


Echipa PSRM la lansarea în campania electorală
Echipa PSRM la lansarea în campania electorală

Punct de vedere săptămânal în dialog, despre ultimele mișcări post-electorale.

Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „A răspunde cu o invitație la întâlnire la o invitație adresată anterior nu este un semn de bon ton, nici în relațiile dintre două persoane fizice, nici în relațiile dintre două formațiuni politice, dar așa ceva se practică în ultimul timp tot mai frecvent pe scena publică. Ritualurile și simbolistica politică, după cum se vede, au o importanță covârșitoare în viața actorilor politici, mai ales a celor cu reprezentare parlamentară în premieră. Cine și cui trece primul pragul, pare să fie o chestiune de principiu pentru noii lideri, de care ar depinde întreg prezentul și viitorul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Da, s-ar putea doar Caragiale să se descurce cu așa o situație. Mie îmi vine în gând comparația cu cardinalii care așteaptă să iasă fumul pe hogeac. Agenda politică a acestei săptămâni a fost dominată de întrebarea, oarecum firească, dacă se vor întâlni sau nu socialiștii cu blocul politic ACUM. Bănuiesc că și Dvs. căutați răspuns la această întrebare.

Un punct de vedere de Gheorghe Cojocaru, în dialog cu Vasile Botnaru
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:19 0:00
Link direct


Gheorghe Cojocaru: „Da, până acum socialiștii s-au dovedit a fi cei mai mobili pe piața politică: au mers în mod ordonat la întâlnirile de la Președinție, au dat mâna cu toată lumea, au avut discuții cu liderii democraților, i-au invitat în mod repetat la discuții pe cei de la ACUM, reușind, între toate aceste strângeri de mâini și conferințe de presă, să fie primiți și la Moscova, pentru a-și verifica ceasul. După care au făcut public un set minim de pretenții, vizând, în primul rând, președinția Parlamentului și două fotolii ministeriale: al Apărării și de Externe.

Cerințe menite să-i facă viața mai ușoară președintelui Dodon, să le asigure socialiștilor controlul asupra politicii externe și apărării și să-i absolve, în fapt - de ce nu? -, de povara responsabilității pentru actul guvernării, pe care tind să o paseze abil unor eventuali parteneri, declarați sau nu, de coaliție.”

Europa Liberă: Haideți să ne prefacem că, într-adevăr, inițiativele aparțin Partidului Socialiștilor și președintele Dodon nu știe nici cu spatele care sunt revendicările lor. Toată lumea înțelege de unde vin aceste revendicări și Blocul ACUM cu atât mai mult înțelege. Și totuși, au dat curs invitației socialiștilor și s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții PSRM în clădirea Parlamentului. Cu ce a venit fiecare parte la această întâlnire? Haideți să le amintim ascultătorilor.

Gheorghe Cojocaru: „La întâlnirea cu socialiștii, delegații Blocului ACUM au reprezentat cele două fracțiuni parlamentare în frunte cu Maia Sandu și Andrei Năstase, în timp ce deputații socialiști au fost însoțiți și de juristul partidului, pentru anumite clarificări de natură normativ-juridică. Dacă cei de la ACUM au avut o abordare strict politică, urmărind să sondeze poziția PSRM în chestiunea deoligarhizării instituțiilor de stat și susținerii unui Guvern minoritar, socialiștii s-au arătat interesați de punctul de vedere al dreptei asupra formării în comun a unei majorități parlamentare și partajării funcțiilor.

Divergențe s-au observat și în ordinea priorităților enunțate...

Ambele delegații au constatat deosebiri funciare de natură doctrinară și lipsa de încredere reciprocă, ceea ce face, practic, imposibilă o apropiere între cele două facțiuni, dar, totodată, și o disponibilitate de a elibera sistemul politic actual din starea de captivitate și de a accepta soluții comune pentru problemele sociale. Divergențe s-au observat și în ordinea priorităților enunțate la întâlnire sau abordări nuanțate în raport cu Partidul Democraților.”

Europa Liberă: La ora la care imprimăm noi acest dialog, să vă întreb: cu ce s-a soldat această întâlnire? Cum credeți?

Gheorghe Cojocaru: „Fără îndoială, cu o discuție în contradictoriu pe marginea pozițiilor prezentate. Ineditul a fost oferit de discuția la scenă deschisă între protagoniștii celor două formațiuni. Nu s-a ajuns la un numitor comun, ar fi fost împotriva naturii să fie altfel, dar ușa, cel puțin până la ședința de mâine a Partidului Socialiștilor, rămâne întredeschisă.”

Europa Liberă: Și dacă v-aș întreba ca la casa de pariuri: s-au depărtat de anticipate sau s-au apropiat?

Gheorghe Cojocaru: „Au rămas tot acolo.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG