Linkuri accesibilitate

Un Rege pentru eternitate (Galerie foto)


Zeci de mii de oameni l-au însoțit pe ultimul drum pe Regele Mihai la București.

O mulțime atât de mare de oameni așteptând în tăcere să-și ia la revedere de la un monarh care nu s-a mai aflat pe tron de 70 de ani este un eveniment cu totul nemaiîntîlnit. Regele Mihai a abdicat forțat în 1947 și nu s-a putut întoarce cu adevărat în România până în 1997.

Peste tot pe unde a trecut, cortegiul funerar a fost aplaudat. La începutul ceremoniilor de azi, în fața Palatului Regal, înainte ca sicirul să fie urcat pe afetul de tun, care l-a dus la Catedrala Mitropolitană, oamenii au strigat scurt și puternic „Regele Mihai, Regele Mihai”, „Monarhia salvează România” și „Jos comunismul”. După care din nou a fost tăcere.

Sloganul „Jos comunismul” pare la prima vedere deplasat, dar cei veniți să-l petreacă pe Rege au făcut în acest fel legătura cu ceea ce se întâmplă în aceste zile, în care coaliția de guvernământ încearcă să mutileze independența Justiției. Tristețea în fața plecării regelui se suprapune astfel peste tristețea și revolta celor care înțeleg că partidele din arcul guvernamental folosesc prerogativele Parlamentului în propriul lor interes.

Ceremoniile din ultimele zile, discursurile politice, ședința solemnă din Parlament, zecile de mii de oameni care au venit să-l omagieze pe ultimul monarh al României îl transformă pe Regele Mihai într-un erou recunoscut, în sfârșit, ca atare, în mod oficial.

Armata Română a asigurat fastul și ceremoniile de azi cu peste 300 de militari la București, cu alți 200 la Curtea de Argeș, dintre care 50 au primit sarcina să se ocupe de cele cinci tunuri de calibru 76 de milimetri care, potrivit protocolului, trebuie să tragă 21 de salve.

La slujba de la Catedrala Patriarhală, desfășurată cu ușile închise, dar proiectată pentru mulțimea prezentă, pe ecrane uriașe, au fost prezenți președintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, șefii celor două camere ale Parlamentului, familia extinsă a Regelui Mihai, diplomați și mulți reprezentanți ai familiilor regale din Europa, printre care fostul suveran al Spaniei, regele Juan Carlos cu regina Sofia, și prințul Charles, moștenitorul Coroanei Britanice, cel care a spus că a admirat „întotdeauna calitățile de om de stat și înțelegerea pe care o avea Mihai față de alți oameni”.

Jandarmii călare au condus mașina mortuară de la Catedrala Patriarhală la Gara Regală de la Băneasa, acolo unde cortegiul era așteptat de militarii din garda de onoare. Locomotiva este vopsită în culorile tricolorului, trage șase vagoane și a fost programată să încetinească în localitățile importante prin care trece.

În testamentul semnat de Carol I, pe 25 februarie 1899, primul rege al României cere să fie îngropat lângă mănăstirea Curtea de Argeș, pe care a refăcut-o și despre care a scris că ar putea deveni „mormântul dinastiei române”, dar numai până ce se va clădi un Mausoleum regal undeva în București.

XS
SM
MD
LG