Melania Cincea ne propune în Frăția penal-academică (editura Humanitas) o investigație jurnalistică exemplară: e vorba de abuzurile comise ca urmare a prevederii conform căreia deținuții care realizează lucrări științifice beneficiază de o reducere a pedepsei.
Pentru o lucrare se scad 30 de zile, ceea ce nu este câtuși de puțin neglijabil. În consecință, o mulțime de condamnați și-au descoperit, peste noapte, vocația de cercetători. Numai că demersul lor ar fi fost inutil dacă nu ar fi existat o serie întreagă de complicități. Respectivele lucrări aveau, obligatoriu, girul unor profesori universitari. Trebuiau, apoi, publicate în reviste sau la edituri ce au acreditare științifică. Din aproape în aproape, Melania Cincea descoperă că, în marea majoritate a cazurilor, avem a face cu o mistificare grosolană.
Lucrări „științifice”? Parte din ele n-au nicio referință bibliografică, altele au prea multe, de parcă deținutul ar fi studiat vreme îndelungată în mari biblioteci, altele în fine, indică niște site-uri web, deși în închisoare este interzis accesul la internet. Unele cărți sunt de negăsit, nu numai în librării ci și la Biblioteca Națională, altele par să se fi volatilizat din cataloagele editurilor. Personalitățile academice care îi girează pe deținuți își declină orice responsabilitate și pretind că au dat doar un acord formal. Se produc și fenomene supranaturale – cărți tipărite înainte ca deținutul să anunțe că a încheiat redactarea. Printre deținuții metamorfozați în cercetători găsim nume celebre: omul de afaceri George Copos, care își descoperă o bruscă, devoratoare pasiune pentru istoria medievală, Gigi Becali, spirit enciclopedic, capabil să scrie și despre Parlamentul european și despre Muntele Athos, fostul prim-ministru Adrian Năstase, foștii miniștri Miron Mitrea și Relu Fenechiu etc. Un recordman în materie este Dan Voiculescu, autor a nu mai puțin de 11 cărți; se pare, după niște calcule sumare, că marele om de știință este capabil să scrie două pagini pe minut…
Melania Cincea a întâmpinat mari dificultăți în investigațiile sale. S-a izbit de opacitatea instituțională, nu a primit răspunsuri la solicitările ei repetate, i-a fost refuzat accesul la documente ce nu pot fi considerate în nici un caz ca având un caracter secret. Întreaga demonstrație a autoarei arată că este vorba de o fraudă intelectuală masivă, comisă în văzul lumii și păstrând aparențele legalității. Cartea Melaniei Cincea e o radiografie ireproșabilă a acestui fenomen.
