Galerie foto | Alexei Navalnîi: O viață de politică, proteste și închisoare
Alexei Navalnîi a fost găsit mort în închisoare pe 16 februarie, potrivit Serviciului Federal Penitenciar rus. RFE/RL trece în revistă câteva evenimente cu care s-a confruntat cel mai proeminent lider al opoziției din Rusia în anii săi de activism public.

13
Navalnîi se îndreaptă spre Comisia Electorală Centrală a Rusiei, la Moscova, pe 25 decembrie 2017.
El a fost descalificat din cauza condamnării sale penale. Măsura a fost percepută pe scară largă ca fiind motivată politic.
El a fost descalificat din cauza condamnării sale penale. Măsura a fost percepută pe scară largă ca fiind motivată politic.

14
Poliția îl reține pe Navalnîi pe 12 iunie 2019, în timpul unui miting de susținere a jurnalistului de investigație Ivan Golunov, care a fost arestat și acuzat de posesie de droguri.

15
Navalnîi, vizibil bolnav, cu ochii roșii și umflați, stă pe un pat de spital din Moscova, pe 29 iulie 2019, în timp ce execută o pedeapsă de 30 de zile de închisoare pentru acuzația de convocare a unui protest neautorizat. El a crezut că a fost otrăvit, dar medicii i-au atribuit boala unei „reacții alergice acute”.

16
Navalnîi și familia sa pozează după votul pentru alegerile la consiliul municipal din Moscova, pe 8 septembrie 2019. Navalnîi a susținut că guvernul rus i-a înghețat toate conturile bancare, precum și pe cele ale soției sale, ale celor doi copii și ale părinților săi.