După 20 de meciuri incolore, fără victorii, a venit sărbătoarea şi în ograda microbiştilor moldoveni: într-un meci amical, echipa de fotbal a RM-ului a învins cu 1-0 Azerbaidjanul. Nu e un meci oficial, fireşte, şi nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, dar mai bine aşa decât nimic. Au căzut şi peste noi câţiva stropi de apă după o secetă mare. La mulţumim fotbaliştilor moldoveni!
Dar ce urmează? Sincer, nu mă aştept la mari performanţe. O uriaşă realizare ar fi o victorie într-un meci oficial, dar ar trebui pesemne să jucăm cu San-Marino. Cu celelalte echipe victoria nu e deloc sigură. Moldova a avut un şir de rezultate catastrofale-penibile, de la 0-4 cu Luxemburg până la 0-8 cu Danemarca. Aşa că nici nu putem să-i cerem prea multe. Suntem mici, liliputani, atâta putem. Nu putem visa, desigur, la un turneu final de Campionat European sau Mondial. Deşi au existat şi echipe fără un palmares prea mare care au reuşit calificări, de pildă, Letonia, Albania sau Finlanda. Noi măcar de am putea să atingem nivelul Insulelor Feroe care au învins de două ori Grecia, campioană europeană în 2004.
Un amic care se descurcă în fotbal mi-a lămurit pe îndelete că nu putem să avem un fotbal serios de vreme ce Moldova e o ţară mică, săracă, pricăjită, cu o sumedenie de probleme economice. „Cum e economia, aşa e şi fotbalul!”, a conchis amicul cu o convingere de granit. Aşa o fi, bineînţeles, dar nici Insulele Feroe nu e un colos economic şi nu are antrenori trecuţi pe la Real Madrid, dar învinge totuşi de două ori Grecia, ceea ce e pentru noi un soi de minune. E limpede că suntem săraci, că avem antrenori modeşti, că jucătorii noştri nu sunt staruri, dar măcar să învingem o dată în 10-15 meciuri oficiale nu e deloc posibil? Căci, la urma urmei, trebuie şi microbistul moldovean să aibă o mică iluzie, o mică bucurie, nu-i aşa?
