Născut în ultima zi de iarnă din 1983, la Ciutulești, Florești. Școlit la Chișinău. Muncește în patru țări, făcând IT. Creste doi copii și burta. Cât soția il alungă de pe canapea să dea cu aspiratorul - organizează cu alți nebuni expediții pe mare și uscat, peste oceane și continente. Adoră bunul simț și oamenii care pot articula verbe.
Luni
Suntem la Neculăieuca, Orhei. De fapt satul se numește Hirova, după numele mănăstirii de aici, dar l-au botezat rușii Neculaieuca în cinstea țarului de atunci.
E satul de baștină a soției mele Lia Bejenaru și de aproape zece ani, aici e cuibul de familie pentru toată șatra noastră numeroasă. Am revenit din Brașov, unde stăm permanent, la Orhei, pe perioada pandemiei. Aici avem codrul cu flori, șesul cu izvorul, grădina cu cireși, lacul cu pești, beciul cu vin și cel mai important - bunicii.
Mama soacră care e mereu pusă pe treabă, să fie curat, ordine și plăcinte calde. Tatăl socru care mereu construiește ceva și cu care ne intersectăm des în statul general - beciul. Și părinții mei care sunt în proces de mutare de la Ciutulești, Florești, satul de baștină - mai aproape de copii și nepoți - tot aici, la Hirova.
Copiii la sigur vor profita de fiecare secundă și neuron liber a lor. În sfârșit putem dormi și noi până mai târziu.
Copiii se trezesc după ceasul școlar de la Brașov, la 7, și cu chicote și strigăte fug în casa bunicilor unde deja îi așteaptă micul dejun și lecția online de la școala lor.
Procesul educațional acolo nu s-a întrerupt. Profesorii fac lecții live pe Zoom, interacționează cu copiii, le lasă și teme pentru acasă. Școala e nemțească - iar la ei, cu pandemie, cu sfârșit de lume, cu cataclisme - nu contează. Lecția e lecție.
Arbeiten und Disziplinen.
Dimineața începe la amiază.
Seara am stat târziu online, în chat video cu multă lume bună din Chișinău, pe care Vitalie Eșanu de la Privesc.eu a adunat-o pentru a socializa.
Am stat cam 6 ore online. 10-15 oameni din diferite domenii. Toți derutați, toți interesați de ce urmează mai departe.
Cum va fi cu afacerile? Ce va fi cu țara? Și cu noi, cu oamenii ce va fi?
Nu am găsit un răspuns, dar am găsit câteva pahare de vin. Un fel de beție online, doar că fiecare își bea vinul său în fața calculatorului.
Straniu sentiment.
Partea bună e că nimeni nu se cherchelește și nu trebuie să strângi masa și să speli tacâmuri după.
Dar totuși e straniu.
Buun, hai la descâlcit mailuri, mesaje și sunete.
Începe viața reală.
Marți
Femeile vor salva lumea.
Eu ador femeile și le cred sincer mult mai calme și constructive în perioade de criză decât bărbații.
O știu după mama mea care a ridicat doi băieți și un soț bolnav atunci, în anii 90 când sărăcia, întunericul și prăpădul erau realitatea majorității familiilor din Moldova.
O știu după soția mea, care trăiește cu mine o perioadă de criză deja de aproape zece ani, cu job solicitant, doi copii năzbâtioși și soț care e mereu sau la Polul Nord pe gheață sau în Antarctica pe barcă sau undeva în Sahara cu mașina blocată în nisipurile mișcătoare.
O știu și acum, când tot femeile au fost primele care au sărit să pună umărul țării.
Împreună cu două femei-atlant Ana Racu și Victoria Dunford am început o inițiativă socială - Împreună pentru voi - #impreunapentruvoi
De menționat că pe viu, nu le-am cunoscut pe aceste amazoane niciodată. Doar online.
Ana Racu mi-a scris odată seara, când nebunia abia era la început - ce ar fi dacă am aduna și noi niște bani ca să ajutăm cu o cafea sau un biscuite medicii din țară.
Atunci încă nu înțelegeam dimensiunile dezastrului care vine peste noi - și credeam că cafelele vor fi îndeajuns.
E, am încercat și noi marea cu degetul.
La ziua a treia aveam deja la 300 000 lei adunați.
Tot atunci, pentru a facilita accesul la donații am conectat și fundația unei mega femei - Svetlana Sainsus - Caritate.MD.
Svetlana nu doar că a setat în timp record și fără nici un fel de comision campania - dar a și donat împreună cu colegii săi suma de 150 000 lei.
Wow! Simțim cum încep a crește aripile.
Nu știam atunci că în doar 10 zile vom aduna peste 3 000 000 lei donații de la firme mari ca Purcari, Kaufland și până la donații de 1 dolar de la oameni simpli.
Au donat mai mult de 1 000 de oameni și donațiile continua. Deja am livrat la toate spitalele din țară dezinfectante, echipamente și utilaje de tot felul.
Mai mult, inițiativa noastră a fost preluată și de alte zeci de micro-comunități care în scurt timp au organizat prânzuri calde pentru medici, livrare de produse spre bătrâni, ajutor poliției și grănicerilor și zeci de alte acțiuni care aprind o speranță.
Miercuri
Femeile vor salva lumea, din nou.
Dimineața îmi scrie Cristina Aramă de la Kaufland Moldova. Deși e foarte tânără, Cristina deja are un caracter de tank Leopard 2A7.
Știe exact ce vrea și cum să obțină asta. Îi place ce facem, știe de reputația fiecărui din noi și de fondul Victoriei Dunford din Marea Britanie - MAD AID. Fondul care se va ocupa de administrarea sumelor și procurarea echipamentelor pentru Ministerul Sănătății. Vrea să ajute și după câteva schimburi de mesaje într-un chat comun - avem închipuirea ce facem mai departe.
Discuțiile continuă până seara târziu, apar probleme, birocrație, proceduri vamale, minți înguste, oficiali fricoși și legi idioate.
Dar asta e. Știam unde pornim și că ne va costa tot timpul nostru liber și o parte din sânge. Dar nu putem noi altfel. Cine dacă nu noi?
Noaptea e pierdută în consultări de stocuri, discuții cu companii, donatori, colegi de inițiativă și zeci de mailuri și sute de mesaje.
Între timp cresc donațiile.
Eu rămân uluit câtă lume se oferă să ne ajute.
Toți au idei, caută soluții și oferă șanse.
Hai bă, că nu e chiar așa totul de rău cum se pare.
Suntem mulți! Mult mai mulți buni decât răi.
Și asta e bine.
*************
Primul deces de coronavirus.
Trebuie să ne grăbim. Mai livrăm câteva tone de echipamente și consumabile. Discutăm cu Doamna Ministră Dumbrăveanu care e mereu în contact cu noi și e receptivă la tot ce facem. Sistemul medical se simte rău. Are tuse uscate, pneumonie și febră. Are nevoie de noi. Discutăm cu medici, asistenți, staf tehnic. Ana Racu e mereu în teren și gata să intervină. Ana îi cunoaște pe toți. Eu nu știu ce a făcut Ana până acum, dar la sigur e din serviciile speciale - are telefoanele la toți și toți o ascultă.
La patru dimineața închid calculatorul.
Joi
Pentru prima dată săptămâna acesta deschid emailul meu de la muncă. Doamne, Măiculița Domnului. 112 mailuri necitite. Exact ca numărul de la Urgențe.
Hai să muncesc puțin și pentru mine. Trebuie să îmi hrănesc odorașii și să le cumpăr pantaloni noi la Paște... asta dacă o mai fi Paște anul ăsta.
Deși, cum să nu fie? Va fi! Și pe foame și război, moldoveanul făcea Paștele... mai pe ascuns, mai pe față, mai cu slujbe prin grădini - dar făcea.
Ghinion - anul ăsta cred că tot e mai bine de sfințit pasca acasă. În dimineața de Paște te-ai trezit. Ai spus cu glas tare spre răsărit Tatăl Nostru, ai stropit bucatele cu aghiazmă și să fie primit. Acolo sus, Dumnezeul meu nu împarte bilete în rai doar celor care au fost la liturghie. Isus Hristos s-a rugat în livada de măslini. A propovăduit de pe munte și ne-a învățat că Dumnezeu e peste tot, iar mai cu seamă în inima celui care crede... iar dacă în inimă nu e, ce mai contează ca e în Templu?
Suna telefonul. Pe fir e iarăși o femeie care salvează bucata ei încredințată de lume. Olga Radu de la Imago. Anatol, vezi că Purcari vrea să doneze un milion de lei pentru inițiativa voastră. De ce aveți nevoie? Ah! Eu am nevoie să mai slăbesc un pic, dar dacă serios - țara are nevoie de ventilatoare pentru bolnavi. Mai ales avem nevoie de unul performant pentru mamici gravide și nou născuți. Sunt foarte scumpe și le produc doar câteva firme în lume. Peste două ore avem deja ventilatorul gata de livrare. Era unul pe stoc în țară dar nu îl cumpăra nimeni. Scump.
Peste o zi ventilatorul era deja în spitalul de urgență, conectat deja la primul suflet pe care îl va salva din sutele care urmează.
Băi băieți și fete de la Purcari, voi chiar sunteți super eroi! Salvați vieți pe bune!
Cine dacă nu voi?
Seara scriu pe Facebook un raport detaliat despre toate donațiile cu facturi și poze.
Normal că se găsesc și veșnicii nemulțumiți. De ce nu ajută statul, de ce oamenii trebuie să doneze, unde sunt taxele noastre și multe alte întrebări existențiale pe care mi le puneam și eu pe la 20 de ani. Dar pe urmă am crescut. Și nu doar în talie. Statul suntem noi.
Statul nu e o lighioană cu zece capete de care ne temem, pe care o urâm și pe care o chemăm în ajutor când vine o dihanie (vorba lui Vadim Pistrinciuc) mai mare ca Coronavirusul.
Statul suntem noi. Acest stat e format din neamurile noastre, din cumătri vameși, din frați polițiști și surori procurori. Din mame judecători și tați miniștri. Din șefi care ne achită salariul în plic. Din cetățeni gata să bage doua sute de lei inspectorului și multe alte cărămizi mici care împreună formează statul.
Statul e urât ca o "pristroică" de la Poșta Veche? Păi uite că noi suntem cei care i-am eliberat autorizație de construcție...
Haideți să fim eroi nu pe Facebook, dar la alegeri. Pe stradă. La birou. În fața strungului. Acolo abilitățile noastre de revoluționari digitali vor fi cele mai la locul lor.
Acum, când dușmanul e la poartă - ce mai contează cine e vinovatul? Hai să alungăm urgia și după asta vom avea tot timpul din lume să luptăm cu nedreptatea universală.
Eu cred că salvarea celor care se îneacă, e doar în mâinele celor care se îneacă.
Iar astăzi nu se îneacă statul sau Moldova.
Astăzi ne înecăm noi toți.
Eu, tu, Vladimir, Dumitru, Andrei, Eugen, Mihai, Igor, Maia și chiar Renato.
NOI!
Vineri
Președintele Dodon a spus dimineața că vom avea 2 000 de cazuri în Moldova.
Îl cred pe Președinte. Sper doar să se numere printre aceste cazuri și câțiva demnitari. Și să se trateze de coronavirus în spitalele din țară.
Cred că după asta - nu vom mai avea spitale insalubre sau ambulanțe dotate doar cu analghină și iconițe de argint.
Vreau armata pe străzi. Cu mitraliere, aruncătoare de grenade și poate și vreo doua bombicele atomice mai mici așa.
Parcuri pline. Discoteci și zile de naștere pe timp de ciumă. Grătare și dansuri pe toată șoseaua Leușeni.
Noi, moldovenii nu înțelegem cu binișorul. Secole la rând de feudalism și-au lăsat amprenta.
Avem nevoie de puhă - cum zice fostul primar de Hirova și actualmente mama mea soacră Claudia Bejenaru.
Ne plictisim în casă? Serios?
Între patru scânduri va fi și mai plictis. Fără internet și seriale.
Am trăit 70 de ani de izolare în URSS și acum două luni ne bagă în depresie?
***************
Prima stadie a acestei suferințe Negarea - a trecut. Nu mai neagă nimeni faptul că suntem în prag de război mondial.
Trecem acum și de stadia a două - Căutarea Vinovatului. Nu e nimeni vinovat. Nimeni anume. Toți suntem vinovați.
Urmează Depresia... noi moldovenii nu prea avem când intra în depresii. Suntem țărani. Avem de pus în pământ, de tras vinul, de făcut curat de Paște, de mai sfădit cu vecinii și tot așa... O sa trecem ușor peste asta și aș vrea să sărim direct la Acceptare.
Să acceptăm că doar noi ne putem salva.
Doar noi, uniți, împreună și cu o clacă mare cât toată țara.
Să fiu clar - Noi toți vom muri.
Partea bună e că nu toți odată.
Eu unul nu voi muri fără să lupt.
De asta adun acum un batalion de oameni ca mine cu care ne vom bate până la urmă.
Vom lupta în spitale, în policlinici, în ministere, pe stradă și facebook. Vom face tot ce ne stă în puteri ca să trecem mai ușor peste această prăpastie.
O scoatem noi în capăt și pe astam, cum spune mereu tatăl meu, Ion Untura.
Fiecare generație are războaiele sale. Ăsta e al nostru.
Și cât de grea nu ar părea lupta - noi oricum suntem mai mulți.
Noi, medicii și lucrătorii medicali care mor astăzi în spitale salvându-ne.
Noi, cei mulți care am donat câte un euro. Câte un prânz. Câte o cafea ca Moldova să meargă mai departe.
Noi, jurnaliștii, influencerii și toți cei care au promovat cauza comună și au dus veștile bune în fiecare casă.
Noi, polițiștii, militarii, șoferii, muncitorii, toți cei care acum sunt pe străzi și ne asigură liniștea și viața.
Noi, cetățenii cărora le pasă și care pun umărul la lupta comună.
Toți noi, super eroii care #stămacasa ca țara să poată merge mai departe!