Situația femeii în lume reflectată în opt infografice realizate pe baza rapoartelor și statisticilor unor organizații internaționale.
Condiția femeii în lumea actuală

5
În România vârsta medie a femeilor la nașterea primului copil este de peste 26 de ani. Este a doua cea mai mică vârstă medie din UE. În Coreea de Sud, vârsta medie la nașterea primului copil este 31,4 ani.

6
Ca și în cazul divorțurilor, indicele avorturilor făcute anual în Rusia întrece nu doar indicatorii țărilor din Uniunea Europeană, dar și pe cei ai statelor ex-sovietice. România se află în vecinătatea Rusiei, apropiindu-se de țara care deține recordul, Georgia.

7
Acest clasament a fost realizat la sfârșitul lunii februarie 2019 de Banca Mondială. El conține un indicator tematic al bunăstării populației feminine, calculat pentru fiecare țară în baza a opt criterii: libertatea de mișcare; angajarea în câmpul muncii; retribuirea muncii; căsătoria; maternitatea; crearea unei afaceri proprii; gestionarea activelor (financiare și materiale), inclusiv cele moștenite; asigurarea cu pensie. Doar șase țări au obținut în acest clasament maximum de 100 de puncte. Rusia se află în partea a doua a clasamentului, în compania statelor din Africa și Oceania, fiind devansată de aproape toate republicile fostei URSS. România și Moldova se află la mijlocul clasamentului.

8
Cel mai mic punctaj în ratingul „Femeile, afacerile și legislația – 2019”, realizat de Banca Mondială, Rusia l-a primit pentru retribuirea muncii femeilor în comparație cu cea a bărbaților. Același punctaj la capitolul salarizare l-au primit state ca China, Kîrgîzstan, Mauritania, Coreea de Sud, Kazahstan, Etiopia sau Papua Noua Guinee. În Rusia, diferența dintre salariul mediu al femeilor și cel al bărbaților a început să crească în ultimii ani, după ce s-a redus la începutul secolului. „Salariul femeilor din Federația Rusă constituie 70% din salariul bărbaților”, a confirmat la începutul lui martie 2019 Olga Golodeț, viceprim-ministru al Rusiei.