Epidemia de coronavirus și starea de urgență impusă de autorități schimbă regulile de joc în societatea moldovenească. Distanță tot mai mare între oameni, dezinfectant la intrarea în instituții sau magazine, măști și mănuși de protecție. Nu toată lumea dă curs îndemnului de a sta acasă - unii merg la poștă să-și plătească facturile, alții - la magazinele alimentare sau la farmacii ca să-și facă rezerve pentru perioada în care ar trebui să stea în casă. Asta, pe lângă cei care nu au cum să lipsească de la serviciu - șoferii din transportul public, polițiștii sau angajații magazinelor alimentare sau farmaciilor.
Farmaciile, alimentarele, transportul public și poșta pe timp de epidemie și stare de urgență
Dezinfectantul a devenit obligatoriu la intrarea în orice farmacie, magazin alimentar sau la poștă. La fel și masca și mănușile pentru angajați. În incintă nu pot intra decât câteva persoane. Afară se face coadă, iar oamenii sunt îndemnați să păstreze „distanța socială” de minim un metru.

9
Farmaciile nu duc lipsă de clienți, deși fluxul acestora a scăzut față de zilele trecute. În interior intră doar câteva persoane, rândul e afară, cu respectarea distanței de un metru.

10
În fața unui oficiu poștal din Chișinău oamenii stau la rând păstrând distanța de minim un metru, așa cum recomandă și un afiș postat pe ușă. Intră doar un număr limitat de persoane, iar la intrare e obligatorie dezinfectarea mâinilor.

11
Oamenii au venit la un oficiu poștal din Chișinău pentru a plăti facturile, pentru a trimite sau primi corespondența, iar pensionarii - pentru a-și ridica pensiile.

12
Șoferul unui troleibuz poartă mască de protecție, după decretarea stării de urgență în legătură cu extinderea epidemiei de coronavirus.