Îşi mai aminteşte cineva că recent parlamentarii au condamnat traseismul? Cred că cei mai mulţi au uitat. Evenimentul părea atât de nefiresc şi comic, încât lumea nici nu l-a prea băgat în seamă. Grotesc de-a dreptul era faptul că printre cei care condamnau traseismul erau şi unii traseişti, şi, în fond, politica moldovenească nici nu poate fi înţeleasă fără studiul traseismului. Şi, cum era de aşteptat, bâlciul traseistic a continuat şi după condamnare, culminând cu halucinantul episod Gaţcan, decupat parcă dintr-un roman de mistere.
Ei bine, o mărturisire a veteranului democrat Dumitru Diacov a răsunat deunăzi în emsiunea Nataliei Morari: „Nu este plăcut. Am avut impresii bune despre unii dintre acești oameni până în ultima secundă. Ei pe loc gol fac un nou partid pentru ca să nu fie majoritate parlamentară și să dea jos Guvernul…”. Asta spune Dumitru Diacov despre colegii care au sărit în ambarcaţiunea proaspătă a lui Andrian Candu. Pot să înţeleg decepţia lui Dumitru Diacov, dar numai pînă la un punct, deoarece toată politică moldovenească e compusă din asemenea manevre în stare să ameţească electoratul.
Dumitru Diacov însuşi s-a desprins pe vremuri de formaţiunea lui Petru Lucinschi ca apoi Vlad Filat să-l abandoneze şi să-şi facă un alt partid. Dumitru Diacov regretă acum plecarea unor colegi spre Andrian Candu. Dar ambii, Diacov şi Candu, erau colegi şi piese importante în PD-ul condus de Plahotniuc. De ce consideră Diacov că bucata lui din fostul PD e mai bună decât bucata lui Candu? De pe palierul cotidianului, ele par la fel de anoste. La noi, trecerea în alte partide şi facerea unor partide noi e la ordinea zilei. Şi nu ştiu dacă cineva e mai bun decât altcineva. Cam toţi politicienii moldoveni sunt o apă şi un pământ. Cam toţi sunt la fel. Moralitatea şi onestitatea sunt păsări rare în politica autohtonă. Mult mai vizibile şi puternice sunt făţărnicia, demagogia, traseismul.
