Linkuri accesibilitate

La Chișinău va fi deschis un muzeu al Holocaustului


O nouă expoziție de fotografie și carte „În memoria victimelor Holocaustului” este găzduită de Parlament. Evenimentul este organizat în memoria evreilor masacrați în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova, și face parte dintr-o serie de acțiuni asumate de autorități pentru a promova comemorarea și studierea Holocaustului.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00
Link direct

„În anul 1941, părinții mei, alături de alți evrei, m-au luat și am fugit. Cei care am reușit să plecăm înainte ca trupele naziste să intre pe teritoriul Basarabiei, am scăpat. În perioada războiului, familia mea s-a aflat în regiunea Ural, unde tatăl meu a lucrat la o uzină militară. Au fost ani tragici pentru noi, cei mai mulți au murit.”

Mark Rabinovici (dreapta)
Mark Rabinovici (dreapta)

Este un fragment ce rezumă povestea lui Mark Rabinovici, pe care l-am întâlnit la expoziție. Spune că avea doar patru ani atunci când părinții l-au luat în brațe și au fugit în Rusia, din calea trupelor naziste. În Basarabia familia lui a revenit doar după ce s-a terminat războiul.

În lume găsim milioane de istorii asemănătoare, ale supravețuitorilor Holocaustului, organizat de naziști și adepții lor împotriva poporului evreu, soldat cu peste șase milioane de morți, după cum scrie istoria. Holocaustul ar trebui să fie o lecție pentru omenire, ca să nu mai repete greșelile din trecut, spun reprezentanții comunității evreiești.

Evrei încărcați în „trenul morții”. Fotografie de Sueddeutscher Verlag Bilderdienst
Evrei încărcați în „trenul morții”. Fotografie de Sueddeutscher Verlag Bilderdienst

Parlamentul și Guvernul de la Chișinău și-au asumat anul trecut o serie de activități, pe care le desfășoară promovând cunoașterea de către societate a masacrului la care a fost supus poporul evreu. Parte a acestor acțiuni este și expoziția de astăzi, la care au fost prezentate cărți, dar și fotografii făcute evreilor în timp ce erau deportați, sau supuși muncilor silnice de naziști. Iată ce a spus ambasadorul Statelor Unite din Republica Moldova, James D. Pettit, prezent la eveniment:

„Moldova a progresat semnificativ în comemorarea celor care au pierit. Dumneavoastră avansați în instruirea generațiilor tinere despre aceste evenimente tragice, astfel ca ele să nu să se mai repete niciodată. Expoziția este un pas important pentru deschiderea unui muzeu al Holocaustului și vieții evreilor, o inițiativă a comunității evreiești la care deja se lucrează.”

Președintele Parlamentului, Andrian Candu a promis că autoritățile se vor implica și vor sprijini deschiderea unui muzeu al Holocaustului la Chișinău. Totuși, reprezentanții comunității evreiești au mai atras atenția asupra unor subiecte mai vechi, și pe care le consideră restante. Este vorba de o adresare din 2012 către Parlamentul Republicii Moldova, despre care a vorbit președintele comunităţii evreiești, Alexandru Bilinkis:

„În multe state europene, printre care Germania, sau România, pentru negarea Holocaustului, există sancțiuni. Republica Moldova este unul dintre puținele state în care nu sunt nici sancțiuni administrative, nici penale, pentru negarea Holocaustului sau promovarea fascismului. Sunt convins că pasul următor trebuie să fie rezolvarea acestei întrebări.”

Despre asta dar și alte probleme cu care se confruntă comunitatea evreilor din Republica Moldova se va discuta vineri, în cadrul unei mese rotunde, găzduită la fel de sediul Parlamentului.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG