În zorii zilei de 6 ianuarie 2024, o unitate de luptători ruși a părăsit satul Smile din regiunea Zaporijia din estul Ucrainei pentru a ataca o poziție în care se aflau Vitali Hodniuk, cunoscut sub indicativul „Pinguin", și colegii săi, soldați ucraineni.
În luptele violente care au urmat, unitatea rusă a reușit să cucerească temporar poziția, dar a fost scoasă din nou din zonă în urma unui contra-atac ucrainean. „Ne-am apropiat de ei, la aproximativ 5-7 metri distanță, și au început să strige că se predau. Le-am permis să iasă din adăposturi", a declarat Oleksandr Denijenko, un sergent care făcea parte din grupul de asalt ucrainean, pentru Crimea.Realities, un canal regional de știri al Serviciului ucrainean al Europei Libere (RFE/RL).
În timpul acestei predări, Denijenko a văzut cadavrele a doi dintre camarazii săi uciși în lupte - dintre care unul era Hodniuk. „Nu aveau armele lângă ei. Și zăceau într-o poziție nefirească", a declarat Denijenko despre momentul când a început să aibă dubii.
La trei ani după invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, tocmai circumstanțele uciderii lui Hodniuk se află în centrul unui proces fără precedent, în Ucraina.
De la invazia din februarie 2022, procurorii ucraineni au identificat 212 cazuri în care soldații ruși sunt acuzați de executarea prizonierilor de război ucraineni. Însă până în prezent niciunul dintre acești suspecți nu s-a confruntat cu acuzațiile în persoană.
Acum, Dmitri Kurașov, unul dintre rușii care s-au predat batalionului lui Denijenko în acea dimineață cețoasă de ianuarie a anului trecut, este judecat de un tribunal ucrainean din orașul Zaporijia, din estul țării, fiind acuzat că l-a împușcat și l-a ucis pe Hodniuk în timp ce ucraineanul se preda - încălcând Convenția de la Geneva privind normele de conduită a combatanților în război.
Kurașov, în vârstă de 26 de ani, a servit într-un detașament de condamnați care s-au înrolat pentru a lupta pentru Kremlin în Ucraina în schimbul eliberării din pușcărie. El a negat inițial acuzațiile în instanță, dar apoi a pledat vinovat, deși spune că a făcut acest lucru doar pentru a grăbi procesul, în speranța de a fi inclus într-un schimb de prizonieri.
„Mă vor condamna, sper că îmi vor da o pedeapsă cu închisoarea, mă vor trimite într-un lagăr, unde pot aștepta calm fie sfârșitul acestui război, fie un schimb", a declarat Kurașov în instanță. Hodniuk a fost ucis cu „două rafale de mitralieră”, a adăugat Kurașov.
„Nu luați prizonieri"
Procurorii ucraineni susțin că există probabil mai multe cazuri de execuție a ucrainenilor de către soldații ruși decât cele pe care au reușit să le documenteze, însă este dificil să se obțină dovezi, deoarece accesul la locurile crimelor este foarte limitat. Cu toate acestea, în procesul lui Kurașov, trei dintre colegii săi soldați - aflați și ei în custodia Ucrainei după ce s-au predat - depun mărturie împotriva sa.
Unul dintre acești martori a declarat că l-a văzut pe Kurașov - al cărui indicativ de apel este „Stalker" (Călăuză) - strigând unui soldat ucrainean să iasă afară cu mâinile ridicate. Soldatul ucrainean s-a supus și apoi „a îngenuncheat și a aruncat mitraliera". Apoi „s-a început din nou să se tragă”, a declarat martorul. „L-am văzut pe tipul ăsta cu mâinile ridicate, a căzut cu fața în jos și asta e tot", a mărturisit colegul soldat al lui Kurașov prin legătură video. „Stalker l-a împușcat, pentru că l-am văzut singur în câmpul meu vizual. Nu am văzut pe nimeni altcineva. Absolut pe nimeni". Această versiune a evenimentelor din jurul uciderii lui Hodniuk a fost confirmată de alți martori, atât în instanță, cât și în conversații cu Crimea.Realities. Un alt coleg soldat rus al lui Kurașov a declarat că se ascundea când a văzut un soldat ucrainean ieșind cu mâinile ridicate. „Am auzit împușcături. Un trup a căzut. Iar pe partea dreaptă era Kurașov.... Era singur acolo. Nu mai era nimeni în apropiere". Unul dintre camarazii de arme ai lui Kurașov a mărturisit că el și camarazii lui au fost instruiți de un superior să „nu ia prizonieri".
Ordine de sus
Rusia neagă că armata sa a comis atrocități în Ucraina, în ciuda dovezilor tot mai numeroase. Taras Semkiv, șeful adjunct al departamentului pentru crime de război al Procurorului General al Ucrainei, a declarat pentru Crimea.Realities că autoritățile ucrainene au „motive să creadă" că ofițerii ruși dau ordine să execute soldații ucraineni în loc să îi ia prizonieri, și asta pe întreaga linie a frontului.
„În prezent, lucrăm la identificarea persoanelor care dau astfel de ordine", a declarat Semkiv, adăugând că „nu este vorba despre unele cazuri izolate sau despre excese individuale".
Numerele, spune Semkiv, sunt în creștere. Departamentul său a găsit 11 cazuri de soldați ucraineni executați în 2023. În anul următor, acest număr a crescut la 133. „Acest număr poate fi de fapt mult mai mare", a mai spus el. „Vorbim cu siguranță despre o anumită dinamică în execuții. Acestea nu sunt persoane care, dintr-un motiv oarecare, au decis să comită o crimă, ci mai degrabă este un ordin anume, o anumită politică a Federației Ruse de a nu-i lua prizonieri pe militarii Forțelor Armate Ucrainene."
Luna trecută, Misiunea ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina și-a exprimat îngrijorarea față de o „creștere accentuată a informațiilor despre execuții de soldați ucraineni" de către armata rusă. „De la sfârșitul lunii august 2024, misiunea a înregistrat 79 de astfel de execuții în 24 de incidente separate", a afirmat aceasta într-o declarație. Kurașov, între timp, își așteaptă verdictul. Dacă va fi găsit vinovat, riscă să fie condamnat la închisoare pe viață.
Hodniuk nu a putut fi înmormântat timp de câteva luni, deoarece corpul său nu a putut fi recuperat dintr-o zonă de luptă activă. A fost înmormântat în cele din urmă în mai 2024. Zona în care a fost ucis se află în prezent sub ocupație rusă.
Articol adaptat după o relatare Crimea.Realities de Carl Schreck, de la RFE/RL.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te