Întrebat într-un interviu acordat postului public de televiziune ARD dacă Germania ar trebui să renunțe voluntar la participare în acest caz, politicianul conservator a răspuns: „Aș susține acest lucru. Consider scandalos chiar și faptul că se discută despre asta. Israelul își are locul său, acolo.”
Presiunea asupra organizatorilor concursului de muzică a crescut în ultimele săptămâni.
Mai multe posturi publice de televiziune, printre care cele din Spania, Irlanda, Slovenia, Islanda și Olanda, au amenințat că se vor retrage dacă Israelul nu va fi exclus din competiție, date fiind acțiunile sale militare din Fâșia Gaza, soldate cu zeci de mii de morți, inclusiv din rândul civililor.
Postul de televiziune olandez AVROTROS a invocat în declarația prin care și-a anunțat decizia „suferința umană continuă și gravă din Gaza” și încălcarea libertății presei - inclusiv prin uciderea de jurnaliști străini -de către Israel.
De asemenea, postul olandez a acuzat Israelul de „interferență dovedită” în timpul ultimei ediții a concursului Eurovision, la care a ocupat locul al doilea după ce ar fi făcut lobby internațional intens pentru voturi.
Alte țări, precum Belgia, Suedia și Finlanda, iau de asemenea în considerare un boicot al ediției de anul viitor, de la Viena.
Posturile naționale sau publice de televiziune joacă un rol central la Eurovision, deoarece sunt reprezentanții oficiali ai țărilor lor în cadrul Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU), responsabilă de selectarea participanților, coordonarea transmisiunilor în direct și supravegherea procedurilor de vot.
EBU a declarat la sfârșitul lunii trecute că va organiza o reuniune online extraordinară a tuturor posturilor de televiziune membre în noiembrie pentru a vota cine va putea participa la concursul din 2026.
Următoarea ediție a Eurovision este programată să aibă loc la Viena, în mai 2026.
Anul acesta și anul trecut au avut loc proteste publice de amploare, în orașele-gazdă din Elveția și Suedia, împotriva participării Israelului la Eurovision.
Directorul postului public de televiziune din Israel a respins la 15 septembrie chemările de a se retrage de bunăvoie.
„Nu există niciun motiv pentru care Israelul să nu continue să fie o parte importantă a acestui eveniment cultural, care nu poate deveni politic”, a declarat Golan Yochpaz, directorul general al Kan, citat de Times of Israel.
Yochpaz a subliniat că, de la înființarea actualei Corporații Publice de Radiodifuziune din Israel în 2017, „Israelul este unul dintre cei mai de succes participanți la concursul Eurovision — în ultimii șapte ani, melodiile și reprezentanții săi s-au clasat pe locurile 5, 3, 2 și 1”.
Austria: boicoturile ar fi „prostești și inutile”
Austria, țara gazdă a ediției din 2026, a criticat apelurile la boicot ca fiind „prostești și inutile”, în timp ce Germania a acuzat țările care susțin această inițiativă că „politizează” un eveniment cultural.
„Excluderea Israelului astăzi... transformă o sărbătoare a înțelegerii între popoare într-un tribunal”, a declarat ministrul german al Culturii, Wolfram Weimer, la sfârșitul săptămânii trecute.
Pe fondul criticilor tot mai vehemente, EBU a apărat participarea Israelului, menționând că televiziunea sa publică, Kan, este membră cu mare vechime a asociației.
Însă, în scrisoarea adresată statelor membre, văzută de AFP, președinta EBU, Delphine Ernotte Cunci, a afirmat că consiliul de administrație al organizației „a recunoscut că există o diversitate fără precedent de opinii cu privire la participarea Kan”.
„Având în vedere că Uniunea nu s-a confruntat niciodată cu o situație de divizare ca aceasta, consiliul a convenit că această chestiune merită o bază democratică mai largă pentru luarea unei decizii, prin care toți membrii să aibă dreptul la vot.”
Scris pe baza relatărilor dpa și AFP.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te