Europa Liberă în direct
22 februarie 2007
Moderatori: Oana Serafim și Lucian Ștefănescu.
Eu și câinele meu, Securitatea (3)
Astăzi, despre cum am vrut să fug în Vest și despre cine m-a turnat.
De cum am aflat că, în perioada 14-21.1970, voi fi la Praga, am făcut un plan de fugă în Vest, inteligent nevoie mare. Am scris unui prieten din Viena, i-am dat coordonatele mele și l-am rugat să vină la Praga sau să mă caute noaptea la hotel la orice oră. Scrisoarea a trecut, dar o copie a rămas în scumpa noastră patrie, unde era garantat și secretul corespondenței. Așa scria la Constituție, dar copia am găsit-o în dosarul meu de urmărire informativă.
În preziua plecării, am vorbit cu „tătuțul” adoptiv. Locuiam la aceeași adresă. I-am zis că plec la Praga și că de acolo s-ar putea să dau o raită și la Viena, cu mașina unui prieten, dar am înlocuit austriacul cu un francez. Și dacă întârzii pe acolo, să aibă grijă de cărți. Și am plecat.
A doua zi, „tătuțul” a și scris „organului”. Am găsit o copie conformă cu originalul în dosarul de urmărire informativă „Vrânceanu”. A scris ce-a auzit și a și înțeles bine: „Noi am aflat că el se întâlnește cu un francez care vrea să-l treacă în Austria.” Deci francez, și nu austriac. În rest, totul era exact. Dar, ca tot turnătorul familiarizat cu „organul”, avea și inițiative. Dădea sfaturi. „Faceți tot posibilul să fie păzit în Republica Socialistă Cehoslovacă, să nu umble singur niciodată și să nu facă prostia care-i stă în cap”.
La Praga, m-am întâlnit cu austriacul și mi-am expus inteligentul meu plan de evadare: să-mi cumpere un bilet la Austrian Airlines, eu să mă urc în avionul de Viena și Adio Bucarest, bonjour la liberté! Omul a zis da, biletul nu era o problemnă. Dar m-a întrebat dacă m-am uitat bine în pașaport. Mă uitasem, dar nu prea bine. Aveam viză doar pentru Cehoslovacia. Dacă încercam să mă urc în avionul de Viena, poliția cehă mă priponea de nu mă vedeam.
O să ziceți că eram cam tâmpițel. Mie-mi spuneți? Sigur că eram! Dar eram și eu tânăr, pentru prima dată afară, pentru prima oară aveam un pașaport în mână. Omul din greșeli învață. Așa că Adio Austria!
M-am întors acasă și vărul Costel, în calitate de „organ”, a și năvălit peste mine să cerceteze sesizarea. Am vrut sau nu să fug? Nu! am zis eu mințind cu nerușinare. Mă scuzați, dar ce era să fac? El s-a prefăcut că mă crede și a insistat să nu-mi fac probleme, că sesizări dintr-astea se primesc cu sacii, dar că ei acolo la Securitate nu le dau nicio atenție. Însă „organul”, scrie la regulament, cercetează. Și a insistat atâta să nu-mi fac probleme că eu, isteț cu eram, am tras concluzia corectă: trebuia să-mi fac probleme!
Recapitulare: știam cine mă turnase (numai cu „tătuțul” meu vorbisem), am bănuit că eram în studiul „organului” Costel să mă facă turnător și avea ceva cu care mă putea șantaja. Problema era dacă turnătoria era anonimă sau semnată. Dacă era semnată, aveau și un martor și aș fi fost bun de plată. Se pedepsea și tentativa de trecere ilegală de frontieră. Dacă nu, îl luam pe nu în brațe.
Am încercat să trag organul de limbă. Turnătoria era anonimă sau nu? „Organul” habar n-avea și, oricum, ce importanță avea?
Vărul Costel securistul știa și mințea, măgaru. Turnătoria cu sfatul vigilent cum să fiu păzit la Praga era semnată. Vărul n-o aruncase, o pusese bine la dosar, unde am și găsit-o. Era semnată de „tătuțul” meu, și nu oricum, ci semnat chiar „cu stimă”. Voiam sau nu, urma să-l mai văd pe vărul Costel.
Prima mișcare a fost să mă mut din Dr. Felix în Calea Griviței. Nu mai puteam să-l văd pe „tătuț” în ochi și nu voiam să rămân sub ochii lui, după ce am aflat că dă pe goarnă la „organ” ce vede și ce aude.
Noua locuință era aproape la fel de bună ca cea veche. Tot 12 metri pătrați, dar nu mai avea marchiză și chiuvetă. Avea doar cișmea în curte și veceul tot acolo. Însă eram bine. Scăpasem de „tătuț”.
Nu și de vărul „organ”. A venit și la noua adresă. Nu se rezolvase sesizarea cu fuga mea la Viena.
Bilanț: avem un „organ”, văr cu tine, care arde de nerăbdare să te facă turnător, și un viitor de aur într-o epocă de aur. Cum procedam?
O să aflăm săptămâna viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.
