Europa Liberă în direct
Joi 21 iunie 2007
Moderatori: Ileana Giuchescu și Victor Eskenasy-Moroșan.
Eu și câinele meu, Securitatea (20)
După ce am analizat cu Constituția pe masă legile, alegerile, libertatea presei, respectarea drepturilor omului și viața din raiul comunist, în scrisoarea adresată lui Nicolae Ceaușescu în 1977, am ajuns la final și la ceea ce mă interesa: fuga din rai.
„Domnule Președinte,
Dacă este adevărat că alegerea dumneavoastră este actul de voință, este dorința întregului popor de a vă avea în fruntea sa pe drumul făuririi socialismului și comunismului în România, cum s-a scris cu prilejul alegerii dumneavoastră și ca Președinte al Republicii, dacă aceasta este calea pe care și-a ales-o poporul român, atunci eu, ca bun român, mă plec în fața dorinței poporului. Niciodată nu m-aș ridica împotriva dorinței unui popor care, liber și independent, și-a ales modelul de societate pe care vrea să-l construiască și în care vrea să trăiască. Dar, în această lume perfectă condusă de un Mesia – Dumneavoastră – unde nemulțumirea, lehamitea și oboseala poporului, sunând surd și neauzit de Dumneavoastră, sunt doar o închipuire și un zvon în urechile mele, în această lume perfectă, fericită știu că nu-mi este locul.
Renunț la calitatea de cetățean al RSR. Nu mai pot și nu mai vreau să trăiesc în această minunată societate cu un viitor încă și mai minunat.
O copilărie plină de privațiuni, în care am cântat „Lui Stalin slavă/ Slavă îi cântăm”, o tinerețe posomorâtă, în care am sperat că măcar viitorul va fi mai bun, o experiență de ziarist în care a trebuit să clamez „Partidul, Ceaușescu, România”, m-au convins că lumea în care am fost silit să trăiesc interzice orice speranță într-o viitoare justiție socială, orice iluzie într-o posibilă democrație.
Democratizarea vieții sociale și politice îmi pare contrară esenței comunismului. Sunt sătul de vorbe, de promisiuni, de mizeria materială și morală pe care trebuie s-o suport cu speranța unei viitoare și tot mai îndepărate lumi mai bune. Nu mai vreau să trăiesc într-o lume în care toate verbele privind viața, omul sunt conjugate numai la timpul viitor. Sacrificiile părinților noștri nu ne-au adus nouă nimic bun, celor de astăzi. Nu cred că sacrificiile care ni se impun astăzi nouă vor contribui cu ceva la ameliorarea situației generațiilor viitoare. Nu mai vreau să fiu mințit, nu mai vreau să mint, nu mai vreau să mă las mințit. Nu mai vreau să trăiesc într-o lume în care puțini aleși decid pentru toți ceilalți, într-o lume a supravegherii, a suspiciunii permanente, într-o provincie a narcisismului politic și a megalomaniei economice, într-un regat al dezinformării și statisticilor false, într-un imperiu în care ai de ales între a aproba și a tăcea.
Dacă România își respectă semnătura de pe Carta Națiunilor Unite, dacă Declarația universală a drepturilor omului este valabilă și în România, am dreptul, domnule Președinte, să mă conving eu însumi dacă nu cumva există și o altă orânduire, și o altă lume, mai bună decât cea comunistă. Am dreptul să plec, să trăiesc într-o lume care mi se pare mai aproape de convingerile mele politice.
Decizia mea de a părăsi acest paradis comunist este definitivă. Niciun fel de coercițiune, nici Securitatea, nici eventuala amenințare a clinicilor de psihiatrie nu mă vor face să-mi schimb hotărârea. Pentru dreptul de a trăi liber sunt gata la orice sacrificiu. Și, dacă mă gândesc la amenințări, la sacrificii, e pentru că sistemul comunist m-a învățat să nu mă înșel și să nu mă aștept la nimic bun de la profesioniștii puterii care interzice și optimismul, și încrederea.
Am trăit într-un continuu provizorat al neîncrederii și al dezaprobării față de un sistem neconform cu termenii de optimism și încredere. Singura speranță, ivită nu demult, este în confruntările internaționale, cum a fost și cea de la Helsinki, cum va fi cea de la Belgrad, și unde, printre atâtea probleme majore, s-a discutat și despre acea problemă, ridicolă și neînsemnată din punctul dumneavoastră de vedere: soarta unui om.”
Omul eram eu, și de săptămâna viitoare voi intra în moara Securității.
