Linkuri accesibilitate

Eu și câinele meu, Securitatea (11)


Neculai Constantin Munteanu
Neculai Constantin Munteanu
Eu și câinele meu, Securitatea (11) - amintiri în serial de N.C. Munteanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:32 0:00
Link direct

Europa Liberă în direct

Joi 19 aprilie 2007

Moderator: Lucian Ștefănescu

Eu și câinele meu, Securitatea (11)

Dosarul personal al informatorului Călin, deschis la 4 ianuarie 1974 şi închis la 21 februarie 1977, a adunat 54 de pagini în mai bine de șapte ani. La o lună şi ceva de la abandonarea mea ca informator, am devenit obiectiv al Securităţii, iar isprăvile mele în calitate de urmărit par mai interesante pentru Securitate de vreme ce dosarul de urmărire informativă Vrânceanu (tot eu), deschis la 12 aprilie 1977, a adunat în mai puţin de un an 327 de pagini.

Dosarul Vrânceanu începe în forţă cu un raport strict secret, exemplar unic, „cuprinzând măsurile de verificare ce vor fi luate asupra numitului Munteanu C. Neculai, redactor la revista „Cinema”, domiciliat în Bucureşti, str. Calea Griviţei 34, sector 8. În ziua de 7 aprilie a.c. a înmânat unui funcţionar al Ambasadei SUA la Bucureşti, respectiv informator al Direcţiei a 3-a, un plic conţinând materiale, scrisori, în care-şi exprimă aderenţa la acţiunile întreprinse de scriitorul Paul Goma pe linia Cartei 77. În scopul verificării activităţii şi acţiunilor duşmănoase întreprinse de Munteanu C. Neculai, propunem întreprinderea următoarelor măsuri: 1. Dirijarea informatorilor Cati din legătura cu tovarăşul lt. major Maieran Vasile, Anca din legătura cu tovarăşul lt.col. Matei Vasile şi Cornescu din legătura căp. Tănase Costică, pentru stabilirea atitudinii şi activităţii întreprinse de cel în cauză, a discuţiilor ce le poartă, a persoanelor care apar ca legături ale sale etc. 2. Vom întreprinde măsuri de filaj asupra obiectivului pentru o perioadă de 10 zile. 3. Vom lua măsuri pe linia unităţii speciale S pentru o perioadă de 6 luni. 4. Vom studia posibilitatea introducerii la domiciliul sus numitului a unor mijloace T.O. portabile, la domiciliu şi birou. 5. Vom trimite pentru expertiză grafică la grupa S a unităţii copia scrisorii adresată Ambasadorului SUA la Bucureşti, precum şi o probă scrisă a celui în cauză. 6. Procurarea fotografiilor obiectivului în scopul prezentării lor informatorului Direcţiei a 3-a, pentru a confirma dacă este una şi aceeaşi persoană cu cel care i-a înmânat plicul pentru Ambasadorul SUA la Bucureşti. 7. Prin IMB Miliţie, vom lua măsuri pentru a stabili în ce măsură Munteanu C. Neculai este cunoscut sau se află în anturajul unor elemente cunoscute ca homosexuali sau este preocupat de o asemenea activitate. 8. Vom verifica la Direcţia a 1-a dacă în materiale obţinute pe linia Unităţii Speciale S sau cele obţinute cu ocazia percheziţiei la domiciliul lui Paul Goma s-au găsit şi scrisorile adresate de Munteanu C. Neculai către Europa Liberă, Paul Goma sau pentru altă publicaţie din străinătate. 9. Din Serviciul S din IMB Securitate vom stabili posibilităţile informative de care dispun la domiciliul celui în cauză pentru încadrarea informativă a sa. 10. Împreună cu organele Direcţiei a 3-a vom stabili de comun acord posibilităţile de oficializare a intrării în posesia documentelor transmise de Munteanu C. Neculai către Paul Goma şi Europa Liberă în scopul deschiderii urmării penale. 11. Prin tovarăşii mr. Deleanu Ion şi lt. Buzea Vasile vom căuta să stabilim la circumscripţia medicală de care aparţine şi la Policlinica «Sahia», în ce măsură Munteanu C. Neculai posedă fişe care să ateste sau infirme faptul că suferă de acţiuni neuro-psihice. 12. În funcţie de rezultatele obţinute pe linia urmăririi sale informativ-operative vom face în continuare propuneri corespunzătoare pentru curmarea activităţii obiectivului. Semnat, căp. Tănase”.

Dar ce făcuse un cetăţean român, adult şi cu drept de vot, pentru a dezlănţui haita Securităţii cu perspectiva unui dosar penal, a unui proces de moravuri sau a unei internări la spitalul de nebuni pentru afecţiuni neuro-psihice? Mai nimic. Scrisese patru scrisori în care îşi exprimase opiniile despre lumea în care trăia. Însă, pentru a ajunge la ele, e nevoie de o percheziţie. Şi despre asta vom vorbi săptămâna viitoare. Până atunci, să auzim numai de bine.

Previous Next

XS
SM
MD
LG