Europa Liberă în direct
30 august 2007
Moderator: Victor Eskenasy Moroșan
Eu și câinele meu, Securitatea (30)
Pe măsură ce tête-à-tête-ul meu cu colonelul Ion Georgescu înainta, realizam că acul își găsise cojocul. Nu eram prea sigur cine era acul și cine cojocul. Cine împunge și cine se lasă împuns. Cert este că el părea a avea cărțile bune, iar mie începuse să-mi revină frica. Fiindcă, în realitate, sub aparența de om cumsecade care stă de vorbă „de la om la om” cu cei aflați la anaghie, bătrâna molie securistă îmi distila cam ce mi se poate întâmpla dacă nu mă gândesc bine.
„Dar bine de tot, tovarășe Munteanu!” Și mereu cu o grijă absolut părintească. Vreau să ajung pe drumuri? El nu vrea. Vreau să nu mă mai angajeze nimeni? El nu vrea. Vreau să fiu anchetat și altfel? Că la ei sunt fel de fel de oameni, nu-i poți controla pe toți, și care pot schimba foaia. El nu vrea. Vreau să ajung pe mâna ălora care, Doamne ferește, vor să vadă dacă ești întreg la minte? El nu vrea. Vreau eu să-mi deschidă dosar penal și să ajung la tribunal? El nu vrea. El îmi vrea binele.
Știam că toate chestiile astea care zicea el că le vreau eu, dar eu nu le voiam, și nici el!, totuși se puteau întâmpla. Știam vag ce i se întâmpla lui Paul Goma, om cu mai multă greutate decât mine, iar după fojgăiala din jurul meu și după presiunile care se făceau asupra mea, îmi era clar că pâine și sare cu „băieții” din Securitate & co n-o să mai mănânc. Așa că mi-am făcut o socoteală: ce vreau eu de la ei? Pașaport. Și pe pașaport ne concentrăm.
Așa că modificăm planul. Le dau mingea lor, să văd ce fac cu ea, iar eu mă repliez strategic, și pe urmă mai vedem noi. Că nu-mi imaginasem că în Securitate mai sunt și oameni ca tov. Georgescu, tovarăși cu care se poate sta de vorbă „de la om la om”. Că aș vrea să cred că poate am greșit, dar mă tem că nu voi fi crezut. Că în noaptea când am stat la ei mi-a trecut prin cap că singura ieșire e să mă sinucid, dar că e o prostie. Că știu că reabilitarea e o problemă de durată. Și tot așa.
La un moment dat, am băgat și chestia care mă ardea pe mine: pașaportul. Încrederea pe care mi-o acordau m-ar convinge și mai mult dacă m-ar ajuta să obțin un pașaport.
Mințeam de înghețau apele. Mi s-a făcut și rușine de cât de ticălos eram. Dar când ești cu lupii, urli ca ei, nu?
În tot timpul când mă dădeam în stambă, molia împăiată dădea din cap: așa, așa! Mai că nu-și credea urechilor. Aceasta, în contextul ilustrat de rezumatul acestei convorbiri, analizată de o ureche mai fină, fie după bandă, fie prin ascultare directă, unde poate fi găsită o Notă cu următoarea însemnare: „Are foarte mare încredere în tovarășul Georgescu Ion, datorită personalității și puterii de convingere ce o are asupra sa”. Aiurea! N-aveam nicio încredere în Ion Georgescu, nici cât într-un cui de tei.
Tovarășul Georgescu și-a revenit din reverie și, din molie, a ieșit securistul: să punem toate astea pe hârtie. Bine, am zis eu, mă duc acasă, mă gândesc și scriu. Acasă îmi puteam cântări mai cu grijă cuvintele. Nu, să nu mai amânam. Să o facem acum, dacă tot suntem aici. Credea că mă frăgezise și mă voia „la cald”.
Așa s-a născut declarația tâmpită din 13 aprilie 1977, scrisă practic la dictarea securistului cel bun. S-a ținut strâns de ce voia de la mine și abia am mai putut schimba câte ceva din ce-mi dicta. „Privirea subiectivă” a devenit „oarecum subiectivă”. „Procedeul folosit este condamnabil” a devenit „dezagreabil” și am mai băgat pe ici pe colo un probabil. M-am cabrat însă când mi-au cerut să scriu că am fost influențat de anturaj și de postul Europa Liberă. Nu era să dau muștele pe Europa Liberă, post pe care tocmai mă pregăteam să-l contactez. A acceptat scrâșnind să scriu că „nu am fost influențat de anturajul meu și de Europa Liberă”. Declarația pe care o obținea de la mine era prea importantă atunci ca să se împiedice de un nu sau un da. Însă n-a vrut să consemnăm și problema pașaportului. Era o problemă minoră în context. Pentru mine însă era majoră.
Când ne-am despărțit, securistul strălucea de mulțumire, ca o medalie a muncii. Găsise cheia, chipurile, mă descuiase. L-am lăsat să moară prost și m-am concentrat pe legătura cu Europa Liberă.
Dar despre asta, stăptămâna viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.
