Disputa, alimentată de o confruntare tot mai profundă cu Iranul și de creșterea prețurilor globale la energie, devine rapid un test mai amplu al coeziunii transatlantice – și al modului în care alianța răspunde la crize care depășesc sfera sa tradițională de acțiune.
Trump și-a exprimat frustrarea pe 17 martie, după ce majoritatea aliaților NATO ar fi refuzat cererile de a desfășura forțe navale, inclusiv nave anti-mină și nave de escortă, pentru a asigura traficul în strâmtoarea prin care se transportă aproximativ o cincime din aprovizionarea maritimă globală cu energie.
Pevkur a declarat pentru RFE/RL că Tallinn este gata să „discute opțiunile” cu Statele Unite și alți aliați, subliniind că pentru țara sa cooperarea, nu diviziunea, este esențială.
„Suntem gata să discutăm care sunt opțiunile pentru a rezolva situația din Orientul Mijlociu și, de asemenea, pentru a asigura comerțul liber”, a spus el într-un interviu acordat la Washington, pe 17 martie.
Presiunea administrației Trump vine în contextul în care blocada instituită de Iran – aplicată cu mine, drone și forțe navale – a închis efectiv strâmtoarea, determinând creșterea prețurilor petrolului peste 100 de dolari pe baril și împingând prețurile benzinei din SUA la cele mai ridicate niveluri din ultimele luni.
Principalele capitale europene au clarificat că nu vor participa la eforturile de redeschidere a strâmtorii atât timp cât ostilitățile active continuă.
Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că Parisul „nu va participa niciodată” la astfel de operațiuni în condițiile actuale, subliniind că Franța nu este parte la conflict. Dar, în același timp, el a indicat că Franța și alte țări europene ar putea contribui la escortarea navelor comerciale odată ce situația „se va calma”.
Germania a adoptat o poziție la fel de prudentă.
Ministrul de externe Johann Wadephul a subliniat că criza nu poate fi rezolvată doar prin mijloace militare, reflectând preocupările mai largi ale Europei cu privire la escaladare și implicarea pe termen lung.
În spatele reticenței se află și o preocupare practică: aceea că marile puteri europene ar putea deveni responsabile de o misiune de securitate prelungită în Golf, asigurând efectiv ordinea în strâmtoare după ce criza imediată se va potoli.
În timp ce Europa de Vest ezită, unii aliați de pe flancul estic al NATO semnalează o abordare mai deschisă.
Pevkur a prezentat criza nu doar ca o problemă de securitate, ci și ca una economică globală.
„Situația din Orientul Mijlociu afectează petrolul, gazul, îngrășămintele – totul”, a spus el, menționând că creșterea costurilor va avea un impact asupra fermierilor, industriei și consumatorilor din întreaga lume.
„În cele din urmă, acest lucru afectează fiecare cetățean.”
El a subliniat în repetate rânduri că unitatea în cadrul NATO este esențială, avertizând că diviziunile ar avantaja Rusia, în special în războiul său împotriva Ucrainei, care de mai bine de patru ani depinde de sprijinul Europei, al Statelor Unite și al altor aliați occidentali pentru a încerca să țină Moscova la distanță.
„Acum este momentul să construim punți și nu ne putem pierde unitatea”, a spus el. „Rusia a dorit întotdeauna să ne dezbine.”
Potrivit lui Pevkur, creșterea prețurilor la energie legată de criza din Ormuz va consolida poziția Moscovei împotriva Ucrainei, dincolo de beneficiile economice ale veniturilor crescute din vânzările de petrol.
„Când văd fisuri în unitatea noastră, ei nu fac decât să câștige”, a spus el.
„Când un aliat cere sprijin, aliații ar trebui să se unească și să vadă ce putem face”, a adăugat estonianul.
El a subliniat, de asemenea, importanța unei vigilențe continue față de Rusia, chiar dacă atenția se îndreaptă spre Orientul Mijlociu.
„Amenințarea este mereu prezentă”, a spus el, adăugând că, deși un război pe scară largă cu NATO este puțin probabil, aliații trebuie să rămână în alertă și să mențină o cooperare strânsă.
O problemă a coaliției, nu doar o dispută politică
Diplomatul american veteran Daniel Fried a spus că actualul impas dintre Washington și NATO reflectă atât schimbarea pozițiilor europene, cât și dificultatea de a forma o coaliție pentru o criză complexă și în rapidă evoluție.
Într-un interviu acordat RFE/RL, Fried, fost secretar de stat adjunct a cărui carieră s-a întins pe durata a șapte administrații americane, a spus că guvernele europene au semnalat inițial o deschidere față de o implicare militară limitată.
El a menționat o declarație din 1 martie a Marii Britanii, Franței și Germaniei, în care acestea indicau că ar lua în considerare sprijinirea acțiunilor defensive împotriva Iranului, inclusiv contracararea atacurilor cu rachete și drone – o poziție pe care el a descris-o ca fiind „relativ progresistă”.
De atunci, însă, mai multe țări au exclus participarea la operațiuni navale pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, evidențiind ceea ce Fried a numit o oarecare „oscilație” în poziția Europei.
În același timp, el a afirmat că situația nu este definitivă.
„Nu mi-e clar dacă europenii se opun complet”, a spus Fried, menționând că unele țări – inclusiv Estonia și, potențial, altele – și-au manifestat deschiderea față de discuții privind posibile contribuții.
El a afirmat că reticența europeană reflectă o combinație de considerente politice, strategice și practice, inclusiv riscurile de escaladare, opinia publică internă și incertitudinea cu privire la amploarea și durata oricărei misiuni.
Chiar și așa, Fried a susținut că interesele europene sunt direct implicate, argumentând că este „în interesul tuturor” să contribuie la securizarea Strâmtorii Ormuz și la apărarea statelor din Golf împotriva atacurilor iraniene, mai ales având în vedere semnalele anterioare ale Europei privind disponibilitatea de a-și asuma un rol în regiune.
El a sugerat că guvernele europene ar putea încă să caute modalități de a contribui, în special în roluri defensive sau misiuni limitate, în concordanță cu pozițiile lor anterioare.
Fried a subliniat, de asemenea, că orice astfel de efort nu ar fi, în mod oficial, o operațiune NATO.
Fără a invoca articolul 5, a spus el, cadrul cel mai probabil ar fi o „coaliție a celor dispuși”, cu țări individuale care participă pe bază de voluntariat, mai degrabă decât prin intermediul alianței în ansamblu.
„Cred că ar trebui să vadă ce este posibil și ce ar putea face”, a spus el.
Diviziuni pe Dealul Capitoliului
Disputa a pus, de asemenea, în lumină diviziunile politice din Congres.
Senatorul republican Lindsey Graham, din Carolina de Sud, a susținut poziția administrației, avertizând că reticența aliaților ar putea avea consecințe „ample și profunde” atât pentru Europa, cât și pentru Statele Unite.
El a descris situația ca fiind profund frustrantă și a spus că aceasta ridică întrebări mai ample cu privire la fiabilitatea alianțelor în momente de criză.
Democrații, însă, au îndemnat la o abordare mai prudentă.
Senatorul Dick Durbin a declarat pentru RFE/RL că, deși NATO – înființată în 1949 pentru a asigura apărarea colectivă împotriva Uniunii Sovietice, din care Estonia a făcut odată parte – este pusă la încercare, aceasta rămâne indispensabilă.
„Trebuie să ne susținem aliații și să ne consolidăm prietenia”, a spus el. „Nu trebuie să căutăm modalități de a ne dezbina.”
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te