Linkuri accesibilitate

„În câțiva ani vom vedea Armenia și Georgia împreună în NATO” (VIDEO)


Armenii sărbătoresc după ce au forțat prin proteste demisia premierului Serj Sarkisian
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:01 0:00

Armenii sărbătoresc după ce au forțat prin proteste demisia premierului Serj Sarkisian

Interviu cu analistul politic Ernest Vardanean.

„Dacă lucrurile vor merge pe scenariul pe care îl intuiesc eu, Armenia ar putea fi, împreună cu Georgia, membre ale NATO, iar Rusia s-ar retrage treptat, inclusiv militar, din regiune” a declarat Ernest Vardanean într-un interviu realizat de Lina Grâu.

Europa Liberă: Ce înseamnă evoluțiile de la Erevan? Dunu foarte multe zile de protest premierul Serj Sarkisian a anunțat că își dă demisia.

Ernest Vardanean: „Astăzi este o victorie mare pentru poporul armean pentru că și-a dat demisia politicianul care a condus țara timp de 10 ani și de care poporul armean s-a săturat foarte mult din mai multe considerente, atât interne cât și externe. Nu cred că astăzi este sfârșitul procesului de curățare a politicului armenesc, însă este etapa cea mai importantă la moment. Zilele trecute era o dilemă – fie va fi vărsare de sânge, dacă nu pleacă Sarkisian, fie acesta pleacă și discuțiile se axează pe cine să-l înlocuiască. Acum se merge pe varianta a doua – rămâne să vedem cine îl va înlocui pe Sarkisian. Conform Constituției, prim-ministrul interimar trebuie să fie actualul prim-viceprim-ministru, Karen Karapetian. Dar urmează totuși votarea în Parlament.”

Europa Liberă: Credeți că Serj Sarkisian a renunțat atât de ușor la ideea de a se eternaliza în fruntea statului? Spuneați într-un interviu anterior că de fapt acesta era scopul transformării Armeniei în stat parlamentar – asigurarea pentru Sarkisian a încă câteva mandate în fruntea statului.

Ernest Vardanean
Ernest Vardanean

Ernest Vardanean: „El vroia foarte mult să fie la nesfârșit conducătorul Armeniei, deja în funcția de prim-ministru într-o republică parlamentară. Însă el și-a supraestimat forțele și pârghiile pe care le controlează în țară. Vedem că nici armata nu l-a susținut. Și preoții, și societatea civilă, și mass media – foarte mulți au trecut de partea opoziției. Înseamnă că pur și simplu Serj Sarkisian a făcut pași greșiți.”

Europa Liberă: Cum vă explicați reacția societății la intenția autorităților de a merge pe un făgaș nedemocratic? Ce spune asta despre stările de spirit din societatea din Armenia?

Ernest Vardanean: „Serj Sarkisian a comis o greșeală fatală atunci când a comandat arestarea lui Nikol Pașinian, liderul opoziției, pentru că înainte de acest episod protestul a fost foarte pașnic, dar și foarte puțini oameni au ieșit în stradă – cinci sau zece mii pe zi, uneori mai puțin. Dar după ce Pașinian a fost arestat pe 22 aprilie societatea a explodat. Cu toții – bogați, săraci, societate civilă, tineri sau oameni mai în vârstă – au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva practicii acestui om, Serj Sarkisian, de a-și păstra puterea cu orice preț.

Protestul de la Erevan filmat duminică cu drona
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:12 0:00

Oamenii au înțeles că dacă acum nu vor ieși în stradă, mâine va fi și mai greu. A fost o reacție absolut neașteptată din partea societății armenești. Societatea în întregime a fost extrem de revoltată și iată că a câștigat.”

Europa Liberă: De ce spuneți că reacția este una neașteptată? Nu existau semne înainte de asta că ar putea veni astfel de stări de spirit din societate?

Ernest Vardanean: „Societatea armeană este una dintre cele mai nefericite. Chiar și potrivit unor sondaje internaționale și ratinguri Armenia este calificată drept o țară cu o populație nefericită. Respectiv, oamenii o duc greu și s-au săturat de această situație, oamenii emigrează masiv, se poate spune chiar că se evacuează masiv. Și foarte puțini oameni au avut încrederea în succesul acestui protest. Dar vedeți că totuși a ajuns cuțitul la os și societatea totuși și-a spus cuvântul.”

Europa Liberă: O situație în societate care seamănă foarte mult cu cea din Republica Moldova, de parcă ați vorbi despre realitățile de aici În Armenia, opoziția este pregătită, este suficient de organizată pentru a prelua puterea? Sau este vorba totuși despre schimbarea unei persoane și nu a unui regim?

Ernest Vardanean: „Pe de o parte, sunt dubii mari în privința capacității opoziției de a prelua puterea și de a asigura o dezvoltare sustenabilă a țării. Pe de altă parte, nu e vorba despre schimbarea unei personalități, adică a lui Serj Sarkisian. Persoanele cele mai importante pe moment din țară sunt prim-viceprim-ministrul Karen Karapetian și președintele nou, Armen Sarkisian. Acesta este o personalitate foarte interesantă, are o biografie foarte ne-tipică pentru Armenia și pentru politicul din spațiul post-sovietic. Și eu bănuiesc că aceste două persoane totuși vor putea să schimbe ceva.

Liderul protestelor de la Erevan a fost arestat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:25 0:00

Însă la moment problema cea mai mare în Armenia nu este Serj Sarkisian, ci oligarhii, vreo trei-cinci la număr, care controlează în întregime economia Armeniei, comerțul exterior, care jefuiesc țara nerușinat, care în ultimii zece ani au scos din țară în off-shore-uri nouă miliarde de dolari.

Și dacă noua putere, să zicem că vor fi aceste două personalități pe care le-am menționat, nu va fi capabilă să rupă acest cerc vicios, bănuiesc că lucrurile nu se vor schimba. Dar totuși oamenii speră acum că noul prim-ministru sau noul președinte se vor apuca și de problema aceasta, pentru că de asta depind foarte multe.”

Europa Liberă: Ce implicații regionale au evenimentele din Armenia?

Ernest Vardanean: „În privința reglementării conflictului din Nagorno-Karabah nu se va schimba nimic esențial.

Însă dacă aceste două personalități noi de la conducerea Armeniei vor avea încrederea din partea țărilor occidentale, presupun că țara va primi mai mult ajutor politic și financiar din partea Occidentului, ceea ce va influența și regiunea în întregime.

Convorbirile Sarkisian-Pașinian de la Erevan s-au soldat cu un eșec
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:52 0:00

Dacă îmi permiteți un pronostic și mai curajos, eu chiar bănuiesc că dacă lucrurile se vor schimba așa cum știu eu că se discută – dar nu vreau să deschid mai mult parantezele – în câțiva ani vom vedea Armenia și Georgia împreună în NATO.”

Europa Liberă: Foarte curajos pronosticul Dvs., dar în acest context nu pot să nu amintesc despre rolul Rusiei. Se știe că are o influență foarte mare în Armenia. Nu cred că va fi o evoluție pe placul Kremlinului, cea despre care vorbiți.

Ernest Vardanean: „Da, nimeni nu a spus că va fi ușor și repede, însă și resursele Kremlinului sunt destul de limitate – nu poate Rusia face chiar ce vrea într-o țară independentă, chiar dacă în una atât de dependentă de Federaţia Rusă precum Armenia.

V-am spus că nu vreau să deschid parantezele, dar eu am anumite informații precum că Rusia – pas cu pas, puțin câte puțin – se va retrage din Armenia, în toate sensurile, inclusiv în sensul militar.”

Europa Liberă: Care este prognoza Dvs. pentru evoluțiile din zilele următoare din capitala Armeniei?

Ernest Vardanean: „Momentul important constă în faptul că mâine, 24 aprilie, în Armenia se vor comemora victimele genocidului comis în Imperiul Otoman, 103 ani de la începerea acestui genocid. Respectiv, Serj Sarkisian a făcut un pas destul corect în sensul cultural, politic, dându-și demisia înaintea zilei de comemorare, ca să nu ajungem într-un conflict social chiar în ziua de doliu.

Bucurie la Erevan după demisia lui Serj Sarkisian
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:33 0:00

După asta deja va veni și timpul pentru alegerea primului ministru în Parlament. Candidatura primului ministru este propusă de partidul care are majoritatea în Parlament, în cazul dat Partidul Republican, care l-a și înaintat pe Serj Sarkisian acum două săptămâni. Dacă, de exemplu, partidul îl înaintează pe Karen Karapetian nu văd cum ar apărea probleme, pentru că acesta are majoritatea. Dacă va fi altcineva, nu știu, vom vedea care va fi reacția.

Dar totuși bănuiesc că acțiunile de protest deocamdată nu se vor încheia. Rămâne de văzut care vor fi negocierile între noua putere și opoziție.”

XS
SM
MD
LG