Născută în 9 octombrie, 1979, la Bălți, într-o familie de profesori universitari. Licențiată în limbi străine și în drept. Master în limbi moderne și drept economic. Are diplomă în management avansat obținută la Berlin. Și-a început activitatea la Colegiul feroviar din Bălți in 1999. A lucrat în sectorul privat și cel necomercial. A locuit și activat la Berlin 3 ani de zile. Acum a revenit pentru o perioadă scurtă acasă, ca să participe la reforma justiției.
Luni
M-am trezit, ca de obicei, înainte să sune deșteptătorul, la 6,30. La drept vorbind, aș fi preferat să mai lenevesc, dar pentru că nu-mi place să întârzii m-am și ridicat imediat din pat.
Rutina matinală construită de ani buni mă face să mă simt uneori ca la armată. Un dejun substanțial, un duș neapărat, ceva muzică și un pic de joacă cu motanul.
Provocarea cea mare este deplasarea spre serviciu. Mă obișnuisem la Berlin cu transportul public tare bine organizat, dar și mersul pe jos pe drumuri bune. Mi-am pus tocuri și am chemat un taxi. M-am gândit că în situația în care nu găsesc un taxi, încalț ceva comod și mă pornesc spre stația de troleu pe jos. Locuiesc într-o zonă izolată al Chișinăului, și uneori chiar am impresia că sunt undeva la țară, de atâta liniște. În schimb, unica rută de microbuz nu mai circulă în regiune. Așa e în spațiul post-sovietic, o mână de oameni nu contează.
Au revenit cei de la serviciul de taxi. Aceeași voce de ani de zile ce palatalizează consoanele în română. Iar propoziția „Ieșiți fără sunet la ieșire” mă face să zâmbesc, deși este o insultă la adresa limbii române. Doar că așa suntem noi, ne obișnuim cu toate și mai puțin insistăm să fie făcute lucururile corect, profesionist și pînă la capăt.
La serviciu e liniște luni dimineață. Comunicare pe on-line și off-line, stabilrea agendei de lucru pentru săptămâna ce urmează și nu doar.
Pauză de masa este ceva sfânt. Prefer să mănânc un felul întâi. Cred că ne curge zeama prin vene.
Seara, pentru o perioadă scurtă de timp nu a funcționat liftul în clădirea oficiului în care activez. Am fost nevoită să cobor scările. Pe alocuri tare strâmbe, iar ușile de la unele etaje parcă ar fi fost dintr-un bloc părăsit. E ciudat să vezi așa la unele etaje covoare masive și moi, iar dincolo de acestea uși și scări într-o stare deplorabilă.
În franceză este o vorbă „Après moi le déluge” (după mine potopul).
Am intrat după lucru la magazin. Mă sperie în continuare prețurile la produsele alimentare. Și la Berlin s-a scumpit totul. Totuși pentru veniturile din RM, mâncarea este exagerat de scumpă.
Marți
Astăzi m-am trezit mai greu. Am reușit să pun și mașina de spălat de dimineața, să iau dejunul în liniște și să mă bucur de viață. Nu mai citesc știrile de dimineață cum o făceam cândva. Prefer în schimb să ascult muzică și să mă pregătesc de ziua de lucru cu altă dispoziție.
Este ziua lui tăticu. Nu l-am sunat de dimineață că avem o înțelegere în familie că nu ne felicităm cu zilele de naștere cu noaptea în cap. Am o relație specială cu el. Simțul umorului și dragostea pentru muzica rock de la el sunt moștenite.
Ajuns-am la lucru și am pornit aerul condiționat. Acesta mă ajută să-mi îndeplinesc sarcinile de lucru mai ușor.
Sunt obișnuită să salut oamenii când intru în lift. Aici observ priviri tare stranii și rareori cineva îmi răspunde.
Chișinăul de la etajul 12 e verde, și e o combinație haotică între blocuri vechi și noi, fără vreo respectare a regulilor de urbanism.
WC-ul, este o altă meteahnă în cladirile vechi de stat. Nu-mi imaginez să fii nevoit să vii cu hârtia igienică de-acasă. Chiar dacă WC-urile sunt pe interior, modul în care sunt amenajate în instituțiile statului nu le deosebesc de cele din fundul grădinii. Asta spune multe despre noi ca popor.
Astăzi am adoptat încă un pisoi. M-a cucerit prin privirea cuminte și m-am gândit că al meu motan se plictisește singur acasă. Iar în doi le va fi mai vesel.
Sper să se obișnuiască unul cu altul cât mai repede și să nu răstoarne casa cu picioarele în sus. De când am revenit în țară, problema animalelor fără adăpost nu-mi dă pace. La Berlin nu am vazut niciodată animale fără stăpân în stradă. Dacă se mai pierdea vreunul, solidaritatea oamenilor și intervenția poliției mă impresionau pozitiv.
La noi cred este lipsa unui cadru legal, sau e vorba despre indiferența autorităților, sau și mai rău lipsa empatiei din partea oamenilor. Un stat se vede tare bine după cum își tratează vârstnicii și animalele din stradă.
L-am sunat pe tăticu după lucru și l-am felicitat cu ziua de naștere. Am vorbit mai mult despre viață și muzică.
Am gătit cina, am încercat să mediez comunicarea între cei doi pisoi ai mei, dar fără succes și am citit câteva pagini din cartea „When the body says no”, de Gabor Mate. Apropo, recomand cartea cu drag.
Miercuri
La ieșirea din bloc dimineață am zărit o pisică cu pui. Niște feline sortite foamei. Sper să reușesc să prind pisica și s-o duc la sterilizare. Dacă am steriliza animalele fără adăpost din fiecare curte am opri procesul de înmulțire.
Astăzi am luat taxi spre serviciu și am discutat cu taximetristul despre politică. Omul mi-a spus că el personal a trăit cel mai bine pe vremea lui Voronin, din punct de vedere material. Alte aspecte nu-l interesează. A criticat Guvernarea și i-am explicat de ce nu e bine să generalizeze. Am reușit să-l conving că pe unele aspecte nu are dreptate. Am abordat și tema craterelor din curțile blocurilor. Am fost ambii de acord că se repară/renovează doar străzi centrale, ca să vadă oamenii că ceva se face. Nu am avut pînă acum primari care pur și simplu să aibă grijă de Chișinău, așa cum i-ar sta bine unui gospodar sau manager. Orice fleac este pe larg mediatizat pe rețelele sociale și se creează o senzație falsă că tare multe schimbări sunt în Chiținpu. După o absență de 3 ani, am observat că au dispărut doar gheretele. În rest orașul a rămas neschimbat. Sfatul meu ar să ne învățăm să cerem calitate și să nu confundăm executivul cu legislativul și managementul unui oraș, care mai este și capitală de țară.
Vântul năpraznic de astăzi m-a făcut să-mi amintesc de copilărie, când mă jucam în nisip. În drumul spre și de la Ministerul Justiției am inghițit tare mult praf, amestecat cu nisip. Recunosc că e o senzație deloc plăcută. Presupun că multiplele construcții din Chișinău sunt cauza acestui gust de nisip printre dinți.
Seara, mă așteptau acasă două guri flamânde și vorbărețe. Un motan era cu buza pe dos și mârăia, cel mai mic cerea non-stop mâncare. Greu se adaptează cel mai mare cu încă o felină în casă.
Nu am gătit cina. Am băut un ceai cu mentă, am mâncat niște urdă și am citit știrile naționale și internaționale.
Joi
Astăzi tare greu m-am trezit. Sau că presiunea atmosferică joasă mă ținea lipită de pernă, sau oboseala dă de știre.
Îmi place când afară e răcoare și verile prefer să port sacou, decât să mă sufoc de căldură.
La serviciu nu avem apă. În toată existența mea nu pot înțelege întreruperile astea de apă și curent în Republica Moldova. Sau e vreo avarie sau o verificare. Parcă suntem în evul mediu. Știu că poate v-am obosit deja cu comparațiile mele, dar nu am avut experiențe de genul ăsta cât am locuit în Germania. Ș-apoi, totul se vede prin comparație.
Începem o ședință de lucru. Sunt încă tare multe lucruri de pus la punct.
Am zărit într-un birou vecin o mătură. Din asta cu care obișnuiam să mătur curtea acasă la părinți. Parcă nu e cel mal reușit instrument de a face curățenie în birouri. Dar cred că bugetul de stat și rămășițele Uniunii Sovietice sunt de vină.
În timp ce la Bruxelles se decide astăzi viitorul european al Republicii Moldova, la Chișinău cad copaci peste oameni. Nu se pupă aceste două lucruri, pentru că grija pentru fiecare om și calitatea vieții trebuie să vină din interiorul țării. Iar aici avem mari restanțe din partea tuturor celor ce ne conduc, ca țară și oraș.
Gata, suntem țară candidat. E un pas mare. Greul abia acum începe. Reforme substanțiale în justiție, educație, economie, etc. Trebuie odată și-odată să ne învățăm să facem lucrurile calitativ de la bun început până la sfârșit, să dăm dovadă de discernământ și integritate.
Mă bucur să citesc că unele din averile lui Igor Dodon au fost puse sub sechestru. Poate, în sfârșit, organele de urmărire penală vor crea un precedent. Eradicarea corupției trebuie să rămână o prioritate pentru Republica Moldova.
De la independență încoace, parcă suntem într-un proces de construcție fără sfârșit. Fără voie, îmi aduc aminte de vestita vorbă: Aceasta nu s-a hotărât, deoarece nu avem… știți, nu știu ce nu avem… dar era bine să fie, vă spun sincer”.
Vineri
E dimineață din nou în Moldova, vorba unui fost politician. În pofida faptului că vineri se consideră o zi mai lejeră, ziua mea de lucru este chiar încărcată. Cred că week-end-ul va fi savurat din plin, din acest motiv. La sfârșit de săptămână, parcă rămân fără combustibil pe interior. Nici cafeaua nu mă mai ajută.
Acasă e a treia zi de „război”, care se dă între pisoii mei. Habar nu am ce fac cât sunt la lucru, dar dimineața și seara țin o gură. În drum spre lucru, observ multe doamne îmbrăcate frumos și încălțate comod. E unul din primele lucruri care mi-a sărit în ochi la revenirea în țară. Și eu am renunțat să port tocuri în fiecare zi.
Ajunsă la lucru trec în revistă știrile naționale și internaționale. Sunt multe evenimente importante. Mă bucură să văd că presa internațională scrie despre Moldova și Ucraina, ca țări care au șanse să acceadă în UE.
Avem mai multă informație de citit și clarificat. Suntem responsabili de una din principalele reforme, nu doar cerută de UE. În primul rând, e datoria noastră să ne facem curat acasă, în justiție.
Este rușinos să fii cunoscut peste hotare ca țara landromatului, unde au fost spălate milioane, inclusiv cu ajutorul unor personaje din sistemul (in) justiției.
Dincolo de faptul că anumite instituții de stat au o responsabilitate mai accentuată în procesul de aderare la Uniunea Europeană, schimbarea desigur că începe cu fiecare din noi.
O binețe, un act de curaj într-o situație nedreaptă, gunoiul aruncat la coș, amabilitatea, descurajarea actelor de corupție – sun pași mici, dar tare importanți pentru a ne simți bine acasă.
Un sfârșit de săptămână liniștit vă doresc.