Linkuri accesibilitate

După alegerile din Bulgaria: Boiko Borisov invită partidele să negocieze formarea unui guvern


Liderul GERB, Boiko Borisov, la conferința de presă din 5 aprilie.
Liderul GERB, Boiko Borisov, la conferința de presă din 5 aprilie.

Liderul partidului de centru-dreapta GERB din Bulgaria, care a obținut o victorie la limită în alegerile parlamentare anticipate, a invitat toate celelalte partide care au obținut locuri în parlament să se alăture discuțiilor privind formarea unui guvern.

Partidul fostului prim-ministru bulgar Boiko Borisov încearcă să formeze guvernul, în urma celui de-al cincilea scrutin parlamentar din ultimii doi ani, în urma cărora niciun partid nu a câștigat suficient de multe voturi pentru a forma de unul singur un cabinet guvernamental.

Borisov le-a spus jurnaliștilor că guvernul cel mai stabil ar include GERB, care a obținut 26,5 la sută din voturi la alegerile din 2 aprilie, și al doilea clasat, coaliția pro-europeană Continuăm schimbarea- Bulgaria Democrată, care a obținut 24,5 la sută*.

Borisov susține că „partenerii naturali” ai GERB vor sprijini Ucraina în războiul său în curs de desfășurare împotriva forțelor rusești invadatoare, precum și eforturile Bulgariei de a adera la zona euro și la spațiul Schengen.

Cu toate acestea, Borisov a declarat că nu ar exclude discuțiile cu niciuna dintre cele șase formațiuni politice care vor intra în următorul parlament, inclusiv cu Partidul Renașterii, formațiune de extremă dreapta și pro-rus, care pledează pentru ca Bulgaria să părăsească atât NATO, cât și UE. Partidul Renașterii s-a clasat pe locul al treilea în alegeri, cu 14,15% din voturi.

Alianța Continuăm schimbarea - Bulgaria Democratică a declarat deja că nu va susține un guvern care este inclus GERB, deși acest partid, prin victoria sa, a obținut prima șansă de a forma un guvern.

Borisov a declarat că GERB va discuta doar cu partidele care vor să participe la guvernare, adăugând că fără un cabinet legitim nu va exista un buget de stat.

Fiind pregătit de discuții lungi și dificile, Borisov a subliniat importanța formării unui nou guvern „indiferent de costurile pentru partide”. În caz contrar, a spus el, „noi alegeri înseamnă mai mult din același lucru”.

Printre celelalte partide care intră în noul parlament se află Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, un partid de centru-dreapta care reprezintă etnicii turci și alți musulmani, Partidul Socialist Bulgar și partidul populist „Există un astfel de popor”.

Bulgaria a fost guvernată, în principal, de guverne interimare numite de președintele Rumen Radev de când furia publică provocată de ani de corupție a dus la declanșarea unor proteste masive în 2020. În februarie, Radev a dizolvat parlamentul și a anunțat votul din 2 aprilie.

În iunie, guvernul pro-occidental al premierului Kiril Petkov a căzut în urma unui vot de neîncredere în parlament, după numai șase luni la putere.

Petkov și fragila sa coaliție preluaseră guvernarea în decembrie 2021. Anterior, Bulgaria trecuse prin opt luni de impas politic și două administrații interimare, după ce protestele împotriva corupției la nivel înalt au pus capăt guvernării de zece ani a fostului prim-ministru Borisov.

Criza politică a determinat Bulgaria să amâne adoptarea monedei euro cu un an, până în 2025. Această țară balcanică de aproximativ 6,5 milioane de locuitori se luptă, de asemenea, cu o inflație galopantă care împiedică redresarea economică în urma pandemiei COVID-19.

XS
SM
MD
LG