Recunosc, e și vina mea că viitorul deputat - nu am nicio îndoială că are să (re)devină parlamentar - cu nume descendent dintr-un vechi meșteșug neaoș, a scos un singur învățământ din opinteala intelectuală de trei decenii de independență și altele două-trei de emancipare națională. Și anume că: «Omul vrednic trebuie să aibă numaidecât poartă din metal forjat, ca la Buckingham și zid în jurul acareturilor, înalt cât barajul de la hotarul cu Mexicul din coșmarurile lui Trump!».
Cam așa o fi sunând motto-ul de viață al viitorului nostru parlamentar, grav, taciturn și rășchirat ca și palatul său adunat cu eforturi de rândunică. Altfel cum s-ar vedea că omu-i bine proptit și cu sete de viață ! Matcovschi, Vieru, Dabija, nici măcar Loteanu nu l-au putut convinge că alta este măsura vredniciei și că Dumnezeu nu ia mită. Ultima afirmație v-ar putea trimite cu gândul la înalții prelați care dau impresia, uneori și foarte puținii dintre ei, că le-a reușit un aranjament cu Cancelaria cerească și vor fi lăsați să intre în Rai prin urechea acului cu tot cu mașinile de teren și hectarele de păcate.
De aici vine și umila mea presupunere că bătălia pentru sufletul viitorului deputat a câștigat-o nu Ion Vatamanu, nu Aureliu Busuioc, și nici Maria Bieșu, ci procurorul ucrainean de pe vremea lui Ianukovici. Da, acel Pșonka Viktor care își zidise o bisericuță, un fel de altăraș, chiar la domiciliu, ca să nu se răcească borșul până dădea el o tură de pupat sfintele moaște luate în folosință personală cu sau fără voia Patriarhului de la acea vreme. Mă gândesc eu că și procurorul „bulgur», asta ar însemna în limba ucraineană numele său, chit că declara pe hărtie un salariu de amărât funcționar public.
