Chiar dacă a părăsit România în 1985, România nu l-a părăsit niciodată pe Dumitru Radu Popa (n. 1949), scriitorul stabilit în 1986 la New York, revenit în patria limbii române odată cu Sfinţi, vânturi şi alte întâmplări, Tracus Arte, 2019, despre care Marius Chivu afirmă: „Ca într-un scenariu de Tarantino, D.R. Popa scrie un roman despre prigoana din perioada stalinistă, sub forma basmului în care superputerile personajelor fabuloase sunt înlocuite de stihiile naturii/ forţele divine”.
O mostră de text, spre edificare: „Prin aer zburau gloanţe şi se auzeau sirene urlând, el apucă astfel să vadă trecerea Prutului, apoi luarea Odessei, unde stătuse rănit vreo trei zile, pe urmă teribila zi când bomba ce explodă lângă el îl lăsase mult pentru o săptămână şi îi pricinuise căderea părului. Văzu în aceeaşi succesiune nebunească şi lupta de pe Rostov pe Don după care fusese trimis în permisie acasă, se văzu în permisie cu părul creţ şi blond, crescut la loc, apoi la biserica din Satu Mare însurându-se cu Rora, dar după aceea iar pe front, chel ca înainte, în faţa Stalingradului. Văzu înfrângerea cu convoiul ei de răniţi şi întoarcerea armelor, când ajunsese până în Cehia de unde, decorat de două ori şi bolnav de dizenterie, fusese lăsat la vatră…”
Dintre personaje, rezistenţilor din munţi, greco-catolicilor prigoniţi şi securiştilor care-i vânează li se alătură nimeni altul decât Omul Nopţii şi Fata Pădurii, căci – nu-i aşa?! – „e uşor astăzi să mori, mult mai greu să trăieşti! (…) Răul de afară e atât de mare, că până şi stihiile îşi dau mâna să poată face un dram de bine.”
Dintre replicile memorabile (foarte multe), două mi se par definitorii, prima a călugăriţei greco-catolice Vianeea care refuză să-şi abjure credinţa către torţionarul Vasile Fătu: „Dacă spui că tu crezi în dracul, atunci eşti foarte aproape de Dumnezeu. Numai că, dacă dracul e aşa, că îl poţi cu uşurinţă vedea în toate mizeriile vieţii, (…) în schimb pe Dumnezeu trebuie să-l cauţi!”, şi cea de-a doua, a lui Ilie Sabău, „cunoscut şi sub numele de Omul vânturilor”, aruncând-i în faţă anchetatorului său, temutul Zilberică-Ochi-de-Şarpe: „Dumneavoastră juraţi pe Capitalul, eu pe Odiseea!” Altfel spus, P.R. Popa scrie o mică Odiseea românească pe vremuri de restrişte, ale Capitalului adus pe tancuri de la Răsărit.
7 decembrie ’20
