Linkuri accesibilitate

Drumuri plătite, dar neconstruite | Moldova nu va mai finanța televiziunea interstatală MIR


Fotografie simbol
Fotografie simbol

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Redacția „Cu Sens” a publicat o anchetă în care încearcă să afle de ce un drum din orașul Codru n-a mai ajuns să fie construit, deși autoritățile au alocat 50 de milioane de lei. „Lucrările au pornit din start cu stângul. Asta, deoarece, cum a recunoscut și primarul orașului Codru, multe dintre greșeli au fost făcute încă la etapa de proiectare”, menționează autorii în material.
  • Guvernul de la Chișinău a anunțat că în premieră, R. Moldova nu va oferi bani pentru televiziunea interstatală MIR, scrie newsmaker.md. Compania MTRK „MIR”, care deține postul de televiziune interstatal MIR (un post internațional care a fost creat de și pentru Comunitatea Statelor Independente (CSI)), a declarat că nici Comitetul Executiv al CSI și nici MTRK „MIR” nu au primit vreo înștiințare privind încetarea finanțării televiziunii de către Republica Moldova.
  • În contextul în care pensia a fost indexată de la 1 aprilie cu doar 15%, deși rata inflației a depășit 30% anul trecut, ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că pensionarii din R. Moldova o duc dificil, însă mai bine decât acum doi-trei ani, potrivit radiochisinau.md. La fel, ministrul a recunoscut că sistemul public de pensii din R. Moldova nu este bine pus la punct și nici echitabil și că statul mai are mult de lucru la acest capitol.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, interes a trezit postarea Europei Libere despre contraofensiva ucraineană, anunțată de președintele ucrainean. Volodimir Zelenski a dat de înţeles, în mesajul video de luni seara, că se apropie ziua contraofensivei şi că se fac pregătiri intense în acest sens, cei mai importanţi generali fiind deja pe linia frontului.
  • Compensațiile acordate de către Guvern la facturile pentru energie electrică și gaze naturale nu vor mai fi oferite din luna aprilie, scrie TV 8 pe Instagram. TV 8 reamintește că în sezonul rece 2022-2023 au fost alocate cinci miliarde de lei pentru suport la facturi.
XS
SM
MD
LG