Vreme de un an și mai bine locuința mea s-a transformat ușor-ușor într-un studio de radio. Ghiveciurile cu flori, cărțile, bibelourile, pozele de familie s-au retras cuminte făcând loc pentru căști, microfoane, cabluri, mufe, adaptoare și încă o mulțime de alte ustensile care se comportă ca o armată de ocupație. E adaptarea „din mers” la condițiile impuse de epidemia COVID-19. Sunt sigură că majoritatea dintre voi trăiți experiențe similare: împărțiți computerele și odăile cu copii de școală, seara o plimbare până-n bucătărie e maxim ce vă puteți permite, iar în antreu unde stau în cui cheile, aveți la îndemână și măști de unică folosință.

Și dacă aceste compromisuri pot fi acceptate de dragul siguranței, golul lăsat de lipsa comunicării cu cei apropiați cu greu poate fi suplinit. Acesta a fost unul din motivele datorită căruia am decis pentru mine că atunci când vaccinul anti-COVID-19 va deveni accesibil mă voi imuniza.

Atunci când jurnaliștilor din prima linie li s-a „deschis ușa” vaccinării, chat-ul Europei Libere, unde vorbim despre subiectele la care lucrăm, a devenit „roșu” de la numărul mesajelor în care ne întrebam: unde să ne adresăm? Când putem să ne vaccinăm? Cui transmitem datele noastre personale?

Sergiu Culeac, colegul nostru din echipa TV, a fost primul care a ne-a semnalat că avem „undă verde” la vaccin. Ironia sorții, Sergiu a fost printre ultimii reporteri vaccinați. Precaut din fire, a avut grijă să dea un test de sânge pentru a se asigura că se poate imuniza fără rezerve:

„Job-ul meu înseamnă mai multă muncă de teren, lucru cu oamenii, respectiv, riscuri de expunere la virus și o teamă ori de câte ori mergeam la o filmare, chiar dacă aveam mască și mănuși, oricum dezvoltasem un fel de paranoia: l-am înhățat sau nu? Așa că ideea fixă era: numai vaccinarea, cât mai repede posibil și la prima ocazie. Ca să mă conving că organismul meu este OK pentru imunizare am mers să dau niște analize.

Rezultatele la trombocite, din păcate, mi-au venit deloc îmbucurătoare pe fundalul isteriei legate de cheagurile de sânge. Le-am repetat două săptămâni mai târziu. În cele din urmă, investigațiile au ieșit bine și, respectiv, sunt vaccinat de o săptămână.”

Și așa, pe 14 aprilie, directorul biroului de la Chișinău al Radio Europa Liberă, Vasile Botnaru, a anunțat pe Facebook, că jumătate din echipa noastră s-a vaccinat cu serul AstraZeneca, oferit prin donație de către România, iar ceilalți angajați ar urma să o facă cu două zile mai târziu.

În căutarea vaccinului unii au făcut sute și chiar mii de km. Așa am procedat și eu. Având pașaport romanesc, am mers în România pentru vaccinare. Îmi așteptam cuminte rândul la o clinică din Iași. Eram pe locul 868 în lista de așteptare. Până când Natalia Sergheev (apropos, una dintre autoarele podcast-ului „Sunt bine”. Îl puteți citi AICI) a scris în chat că este în căutare de „partener” pentru a ajunge la Botoșani, unde au fost repartizate mai multe loturi de vaccinuri Moderna. În mai puțin de jumătate de oră m-am programat pentru vaccinare în localitatea Flămânzi, Botoșani.

Tot aici a mers și Irina Sterpu, cea care are grijă de contul de pe Instagram al Europei Libere. În glumă, Irina spune că de când s-a vaccinat telefonul tot pe 4G a rămas. E poanta cea mai răspândită printre internauții care iau în bășcalie îngrijorarea negaționiștilor că Bill Gates urzește planul diabolic de a prelua controlul planetar cu ajutorul cipurilor introduse cu vaccinul în sânge.

Pe măsura ce se vaccinau, colegii din redacție făceau schimb de informații despre efectele vaccinului – cine și ce cote de febrilitate a cucerit, cât de eficientă este doza de paracetamol, ce trucuri te pot ajuta să uiți de brațul devenit greu ca de plumb:

„Am ales conștient opțiunea de a mă vaccina în România și nu am avut preferințe la vaccin. Când am aflat că va fi Moderna m-am documentat în privința acestuia și a efectelor secundare pe care le poate avea după administrarea primei doze.

Am avut parte de un medic care oferea pacientului 15 min de consultație, de la verificarea stării sănătății până la oferirea informațiilor despre ce ar trebui sa faci după vaccinare. Simplu, ușor, trei ore de drum. Nu regret vaccinul și încurajez lumea să îl administreze pentru a ne proteja pe fiecare dintre noi și pentru a scăpa o dată și o dată de pandemie. În același timp, aș fi vrut să administrez vaccinul acasă, în Moldova, doar că mai e mult până se va ajunge la categoria mea de vârsta.”

Cei mai mulți dintre colegii de redacție au de așteptat până în iunie a doua doza de vaccin, ceea ce înseamnă că șansele de vacanță sunt mutate hăt încolo. Valentina Basiul e mai norocoasa – foarte curând urmează să meargă la rapel în Ștefănești, România. S-a vaccinat recent cu Pfizer împreuna cu sora ei.

În ce privește cheltuielile, Valentina spune că cei mai mulți bani a dat pe asigurarea obligatorie Carte verde plus ce mai e necesare la drum – în total in jur de o mie de lei. E un efort financiar total justificat, zice Valentina:

„Odată ce ne vaccinăm avem un pic de garanție, inclusiv noi, pentru securitatea noastră, că nu vom face o formă gravă, nu vom ajunge, Doamne-ferește, la terapie intensivă cu diferite complicații. Până la urmă, e vorba și de sănătate colectivă. Evident că m-am gândit întâi și întâi la mine și la apropiații mei, după care și la colectivitate.”

Toți îmi spun ca e devreme să lăsăm garda jos. Imunizarea nu ne scutește de obligația de a purta în continuare măștile și de a respecta cu aceeași strictețe măsurile de protecție. Iar această stare de lucruri va dura până nu vom obține ceea ce doctorii numesc „imunizare colectivă”, explica într-un interviu cu Vasile Botnaru, șefa secției Ftiziopneumologie din cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” din Chișinău, Doina Rusu:

„Cu suport științific s-a demonstrat că acest virus pentru noi este nou, nu se compară cu virusul gripei care este cu noi de sute de ani și pe care sistemul imunitar îl recunoaște mai ușor. Deci avem de învățat sistemul imunitar să lupte. Și ce putem face? Speranțele sunt doar la imunizarea activă. La momentul de față, un factor care ne-ar ușura situația ar fi ruperea lanțului de transmitere a bolii.”

Astăzi minima normalitate pe care ne-o dorim cu toții în redacția Europei Libere e să ne putem revedea, nu neapărat la petreceri, ci măcar la ședințe. În ce mă privește, mai am o dorință - să îi spun în acest an tatei „La mulți ani” privindu-l în ochi și nu peste geam, cum am făcut-o anul trecut.