Despre munca istovitoare a moldovenilor în străinătate s-a scris de-a lungul anilor atâta, încât e greu să mai spui ceva nou. Aş vrea totuşi să pun în evidenţă un amănunt mai puţin discutat decît acela că statul moldovenesc nu le oferă salarii normale moldovenilor şi că, prin urmare, aceştia le caută pe alte meridiane.
Zilele astea am auzit următoarea poveste. Un tânăr de vreo 37 de ani a muncit pe brânci într-o ţară europeană ani de zile şi a reuşit să acumuleze bani pentru cumpărarea unui apartament. I se împlinise omului un vis, un soi de golden dream. Şi parcă ar fi vrut omul să se întoarcă în RM, dar o nouă idee l-a încolţit imediat. Să mai muncească vreo 5-8 ani şi să adune bani pentru „a doua kvartiră”, un apartament pentru unul dintre fii.
Exista însă o problemă. În anii în care a muncit pe brânci i se deteriorase vizibil sănătatea: dinţi cariaţi şi măsele stricate, rinichi inflamaţi, un început de hernie de disc şi o oboseală crâncenă, cronică. Adică omul, deşi avea numai 37 de ani, arăta ca un bătrânel. Dar, după ce a cugetat adânc, a decis să facă abstracţie de problemele de sănătate şi să mai muncească: „Dorm în garaj, mănânc mai puţin, dar mai fac bani de-o kvartiră!”
Ce vreau să spun? Nimic altceva decât că avem o singură viaţă şi această viaţă nu ar trebui să fie totuna cu munca istovitoare. În afară de bani, omul mai are nevoie de odihnă, de o plimbare printr-un parc, de un ceai savurat într-o cafenea sau pur şi simplu de ore liniştite în care să facă ceva pentru sufletul său. Da, trebuie să munceşti ca să-ţi asiguri hrana, ca să ai un viitor, dar nici să te transformi într-o epavă, să munceşti până la epuizare nu e OK, mai cu seamă când ai făcut deja bani de-o „kvartiră”. Trebuie să existe o limită, trebuie să ai de multe ori puterea să te mulţumeşti cu ceea ce ai. Da, două „kvartire” e foarte OK! Dar poate că şi o singură „kvartiră” nu e un lucru rău, dacă rişti să rămâi fără dinţi?