(Emisiunea Europei Libere din 8 aprilie 2005)
Sute de mii de persoane au participat la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Ceremonii excepționale prin dimensiuni și participare pentru o personalitate excepțională a secolului XX. Peste 2.500 de demnitari din lumea întreagă au fost prezenți la Vatican, peste două milioane de oameni au umplut străzile Romei urmărind funeraliile pe mari ecrane plasate în tot orașul. Slujba religioasă a fost condusă de unul dintre cei mai apropiați, dar și controversați colaboratori ai Papei Ioan Paul al II-lea, cardinalul Josef Rasinger.
Cardinalul Rasinger celebrând ceremonia de înmormântare a Papei Ioan Paul al II-lea care, altfel pentru estul Europei, a simbolizat lupta împotriva comunismului de la alegerea sa la sfârșitul anilor ‘70 și până la căderea Zidului de la Berlin.
Vizita în 1999 în România, a doua cea mai mare congregație ortodoxă după cea rusă, a fost punctul culminant al eforturilor Papei Ioan Paul al II-lea de a apropia cele două biserici creștine - cea catolică și cea ortodoxă, dar și punctul final. Nu a ajuns niciodată, așa cum și-a dorit, la Moscova. Ce a însemnat acest suveran pontif polonez, ales în fruntea Bisericii Catolice în plin comunism, pentru firava mișcare disidentă din România, am întrebat-o pe doamna Doina Cornea.
Doina Cornea: „N-aș putea să spun ce a însemnat pentru ceilalți disidenți, pot să spun pentru mine ceea ce a însemnat. Și dovada cea mai bună este că m-am adresat Sanctității Sale în ‘88 pentru Biserica Greco-Catolică, cerând sprijin pentru biserică și pentru reînființarea ei și combătând, în același timp, politica lui Ceaușescu care era de anihilare a bisericii. Dânsul mereu spunea că nu mai sunt greco-catolici în România români, numai romano-catolici români. Aceasta a fost politica și a domnului Iliescu după ‘90. Eu am avut de la început o încredere nețărmurită în Papa Ioan Paul al II-lea, după alegere. Faptul că era polonez, faptul că era din Est, faptul că trecuse prin suferințele noastre și le cunoștea mi-a dat de la început această încredere imensă sau ceva ce străbătea din atitudinea lui că acolo e vorba de o credință profundă, sinceră, de o mare iubire de adevăr, de dreptate, în ultimă instanță, de Dumnezeu. Și asta mi-a dat încredere și curaj.”
Europa Liberă: Și acum, dna Cornea, care mai este viața greco-catolicilor din România?
Doina Cornea: „Eu nu știu. Eu îmi leg niște speranțe. Totuși, acum fiind guvern de natură liberală, sper că vor pune totuși o ordine în legea proprietății, adică vor pune baza, proprietatea este la baza statului de drept într-o democrație. Eu am o oarecare speranță, dar ar trebui și noi, greco-catolicii, să mișcăm cumva. În primul rând, ar trebui Biserica să se consulte cu Ministerul Cultelor ca să o ia pe calea cea bună în lupta sa, în funcție de cum înțelege Ministerul această restituire și Ministerul Justiției, nu pot eu să mă pronunț în numele unei instituții. În tot cazul, se redeschide o speranță.”
De la Cluj, dna Doina Cornea răspunzând întrebărilor colegului nostru Lucian Ștefănescu.
