Linkuri accesibilitate

Dodon, hotărât să voteze împotriva guvernului Gavriliță


Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a dat asigurări că fracțiunea parlamentară a PSRM (din care el, precizăm, nu face parte) nu o să sprijine instalarea guvernului Gavriliță la votul așteptat săptămâna viitoare.

În vlogul său săptămânal, Dodon a fost categoric, folosind cuvinte ca „la sigur” și „decizie decisivă”. Un vot al socialiștilor împotriva instalării guvernului va însemna încă un pas către alegerile parlamentare anticipate cerute de președinta Maia Sandu.

Dodon, hotărât să voteze împotriva guvernului Gavriliță
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:23 0:00
Link direct

Numai că unii nu cred în asigurările lui Igor Dodon, mai ales după ce tot el a anunțat, sâmbătă, o decizie diferită a Executivul Politic al PSRM: că socialiștii o să participe la ședința parlamentară de instalare a guvernului, o să asculte programul, o să vadă componența cabinetului și abia apoi o să hotărască cum votează.

După ce sâmbătă socialiștii anunțaseră că nu-și vor face publică decizia decât după dezbaterea din parlament asupra garniturii și programului premierului desemnat, azi Igor Dodon a spus:

“Am văzut că unii deja s-au pornit prin oraș să-și cumpere costume de miniștri – nu vă grăbiți! La sigur săptămâna viitoare guvernul nu va fi votat,” a declarat el, chiar dacă o ședință de legislativ în care cabinetul Nataliei Gavrilița s-ar prezenta în fața deputaților încă urmează să fie stabilită.

Vineri, aceasta și-a făcut publică componența cabinetului. În ea se regăsesc, printre altele, trei nume de actuali consilieri de-ai Maiei Sandu, de la Ana Revenco propusă la interne la Ala Nemerenco - propunerea pentru sănătate, dar și doi parlamentari din PAS: Sergiu Litvinenco, avansat la justiție, și Mihai Popșoi – la externe.

Într-un interviu în care a vorbit despre situația incomodă în care s-a pomenit când cea care a propus-o le-a cerut parlamentarilor să n-o voteze, Gavrilița a lăsat de înțeles că este de acord cu această strategie a președintei Sandu, mai mult, că are un program inacceptabil de oponenții socialiști ai acesteia din parlament.

Este deja o certitudine că prima tentative de desemnare a guvernului va fi eșuată

Chiar dacă Igor Dodon și-a schimbat de mai multe ori până acum declarațiile despre șansele de a sprijini sau nu, alături de formațiunea socialistă, guvernul Gavriliță sau, dimpotrivă, de a merge cu pași fermi spre anticipate, Victor Ciobanu, un analist de la Chișinău, înclină să creadă că guvernul va fi respins totuși de socialiști, săptămâna viitoare, când se va prezenta în parlament. „Eu cred că este deja o certitudine că prima tentative de desemnare a guvernului va fi eșuată.”

Constituția o obligă pe Sandu să facă cel puțin două propuneri de premier, timp de 45 de zile, și abia după respingerea repetată să dizolve parlamentul, ca pedeapsă că e incapabil să genereze un executiv.

Răspunzând, în timpul aceleiași emisiuni de pe vlogul său, întrebării dacă socialiștii își vor menține și a doua oară decizia de a nu vota un guvern propus de Sandu, Igor Dodon a spus azi: „Noi putem să votăm un guvern doar dacă suntem reprezentați în acest guvern, în caz dacă programul nostru, parțial sau integral, se regăsește într-un program de guvernare. Dar dacă nu este nimic din programul nostru, cum putem să votăm?”

Victor Ciobanu, analist politic
Victor Ciobanu, analist politic

Victor Ciobanu, analistul politic care, amintim, găsește definitivă decizia socialiștilor de a n-o vota pe Gavriliță, crede că poate deduce de pe acum și ce planuri au socialiștii pentru viitoarea nominalizare, după respingerea primeia: „La a doua tentativă cred că putem să ne așteptăm la surprize: cred că se va formaliza o majoritate parlamentară, sub egida socialiștilor, care își va desemna propriul prim-ministru - aici ne putem aminti declarația dlui Dodon că el nu ar fi contra să fie prim-ministru. Cel mai mult se examinează această majoritate informală între socialiști, Șor și transfugi, doar că surpriza poate fi că Dodon va merge nu cu Pentru Moldova și Șor, ci pe filiera Partidul Democrat, eventual Candu și independenții. S-ar aduna destule voturi, iar constatarea va fi că își aduce aportul la stabilizarea situației și lupta cu pandemia și Vladimir Gherghievici Plahotniuc. Din exil. Iar Filip, care a declarat că nu va participa la această farsă, își va rectifica discursul și va spune, păi, am avut în vedere prima tentativă și înaintarea unei candidaturi PAS care să nu fie votată de PAS.”

Până acum, Igor Dodon a respins cu fermitate vreo coalizare formală cu forțele politice din actualul legislativ, dar este probabil să se fi referit mai mult la formațiunea Șor, o majoritate cu care, formalizată oficial, și-ar dăuna electoral, spun analiștii, oricând s-ar produce alegerile.

Previous Next

XS
SM
MD
LG