Linkuri accesibilitate

Directorul CNA și-a dat demisia 


Iulian Rusu a fost numit șef al CNA în februarie 2022.
Iulian Rusu a fost numit șef al CNA în februarie 2022.

Directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, a depus cererea de demisie din funcție. Motivele nu au fost anunțate public.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, pe 10 octombrie, că a luat act de cererea de demisie a lui Rusu și a promis că deputații vor propune în curând un candidat pentru această funcție.

Grosu a menționat că „Parlamentul și societatea așteaptă de la CNA creșterea vitezei cu care sunt investigate actele de corupție, stoparea fluxurilor financiare ilegale și accelerarea reformei CNA”.

Iulian Rusu nu a comunicat motivul din care și-a dat demisia. El a fost numit șef al CNA în februarie 2022. Prezentând în Parlament raportul de activitate a instituției, în mai 2023, Rusu a spus că relațiile dintre CNA și Procuratura Anticorupție „au devenit neclare” și a dat drept exemplu cazuri în care procurorii blocau dosarele instrumentate de CNA.


Procuratura Generală și cea Anticorupție au respins învinuirile, printr-un comunicat de presă comun, în care l-au acuzat, la rândul lor, pe șeful CNA că ar încerca să denigreze imaginea Procuraturii, deoarece s-ar opune creării a unei structuri similare Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România. Asta ar presupune că CNA și Procuratura Anticorupție nu ar mai exista.

CNA și Procuratura Anticorupție și-au pasat vina și în cazul fostului membru al Consiliului Suprem al Magistraturii, Iulian Muntean, care a trecut de pre-vetting, deși figura într-un dosar penal de corupție.

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG