Linkuri accesibilitate

Dincolo de Știri | Un guvern de sacrificiu sau unul de cursă lungă?


Victoria Coroban, gazda podcastului „Dincolo de știri”, alături de analiștii Nicolae Negru și Igor Boțan, în redacția Europei Libere de la Chișinău.
Victoria Coroban, gazda podcastului „Dincolo de știri”, alături de analiștii Nicolae Negru și Igor Boțan, în redacția Europei Libere de la Chișinău.

Noul guvern de la Chișinău pare să fie, mai degrabă, unul de cursă lungă, decât unul de sacrificiu, ce ar implementa reforme dureroase într-o perioadă scurtă, crede analistul Nicolae Negru, pe când Igor Boțan spune că acest lucru depinde de circumstanțe internaționale și chiar climaterice.

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost votat pe 31 octombrie în Parlament cu 55 de voturi ale fracțiunii PAS. Noul cabinet de miniștri este văzut ca unul al integrării europene, având ca primă sarcină să asigure reformele necesare înainte de încheierea negocierilor de aderare, în 2028, dar și să repornească motoarele economiei afectate de războiul din Ucraina și mai mulți ani de secetă.

„Eu nu văd că ar fi un guvern de sacrificiu, cel puțin programul nu arată că ar fi un guvern de sacrificiu”, spune analistul politic Nicolae Negru, invitatul permanent al podcastului „Dincolo de știri”. „Un guvern de sacrificiu, din punctul meu de vedere, trebuia să facă o reformă administrativ-teritorială radicală, adică să nu se bazeze pe dorințele primarilor sau să încerce să împace capra și varza”, explică Nicolae Negru cu referire la faptul că reforma administrativ-teritorială nu a fost inclusă ca prioritate în programul de guvernare propus de Alexandru Munteanu, care face referire doar la continuarea procesului de amalgamare voluntară a primăriilor.

Prognozele lui Nicolae Negru și Igor Boțan pentru noul Executiv de la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:56:21 0:00

„Va trebui să facă eforturi foarte mari. Zice-se că reformele trebuie făcute și negocierile [de aderare la UE] trebuie încheiate până în 2028. E un ritm foarte intens, e adevărat, dar, pe de altă parte, nu văd premise pentru destabilizări, lucruri care, să zicem, să determine plecarea. Vom vedea cum vor funcționa. Nu exclud că, pe parcurs, unii vor fi invitați să plece, vor fi înlocuiți cu alții. E un proces firesc”, susține Nicolae Negru.

Pe de altă parte, Igor Boțan, celălalt invitat permanent al podcastului, crede că eficiența și parcursul Guvernului Munteanu vor depinde de mai mulți factori regionali sau chiar naturali, cum ar fi secetele severe, care influențează drastic veniturile din agricultură și creșterea economică: „Va fi Guvernul Munteanu unul de sacrificiu? Noi nu știm, pentru că Republica Moldova depinde de circumstanțe internaționale, regionale, climaterice. /.../ Patru ani de zile, cât a guvernat PAS, au fost ani de secetă severă. Toată lumea așteaptă creștere economică, când pe timp de secetă... [e complicat]. Și am adus exemplul anului 2021, când creșterea economică a fost de 14%. Pentru că a fost un an agricol relativ bun, pentru că a fost un an post-Covid, pentru că a fost un an când nu aveam război în regiune. Deci, dacă facem abstracție de circumstanțe, sigur că putem vorbi despre faptul că, iată, programul nu reflectă asta [reforma administrativ-teritorială]. Eu, dimpotrivă, consider că, după ce s-a demonstrat că Republica Moldova depinde de circumstanțe, programele trebuie să fie concise, acolo trebuie să existe principalele priorități pentru guvern”, susține Igor Boțan.

Alte subiecte abordate în acest episod:

  • Cât de legală și viabilă este propunerea edilului-șef al Chișinăului, Ion Ceban, ca primarul general al capitalei să facă parte din guvern?
  • ANRE evaluează procedurile de implementare a sancțiunilor economice și comerciale aplicate de Statele Unite giganților petrolieri ruși Rosneft și Lukoil și a sugerat să fie găsite surse alternative de alimentare cu carburanți. De ce R. Moldova nu s-a aliniat imediat acestor sancțiuni?
  • Reglementarea spațiului online și a rețelelor sociale este una dintre prioritățile principale ale actualei guvernări în noul Legislativ, potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Cât de realist este un astfel de demers?

În podcastul „Dincolo de Știri” explicăm și punem în context cele mai importante evenimente ale săptămânii împreună cu invitații noștri, analiștii Igor Boțan și Nicolae Negru. Un episod nou apare în fiecare sâmbătă dimineața, pe YouTube, Facebook și pe pagina noastră moldova.europaliberă.org.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG