Hotărârea emisă de Înalta Curte, ca răspuns la o sesizare a unui grup de deputați ai Partidului Șor, nu înseamnă, în opinia lui Nicolae Negru, „reabilitarea formațiunii”, care a fost declarată neconstituțională încă în vara lui 2023, pe motiv că ar fi reprezentat „un pericol iminent pentru ordinea constituțională”.
Înalta Curte a anulat, pe 26 martie, modificările legislative prin care majoritatea parlamentară PAS a interzis foștilor membri ai Partidului Șor să candideze la alegeri timp de 3 ani. Magistrații și-au argumentat decizia prin faptul că Parlamentul nu a respectat procedura de adoptare a modificărilor la Codul Electoral, cu doar o zi înainte de alegeri locale.
Explicând decizia Curții Constituționale, analistul politic Igor Boțan spune că magistrații au luat decizia, între altele, și în baza opiniilor Comisiei de la Veneția. „Așteptările noastre erau că [interdicția] va fi contestată și, cel mai probabil, Curtea Constituțională va da dreptate contestatarilor, pentru că aceasta își respectă propria jurisprudență”, opinează Boțan.
El atenționează în podcast că parlamentarii ar trebui să fie „mult mai prudenți” dacă vor modifica din nou legea, după cum anunțase spicherul Igor Grosu, astfel încât „să nu permită „grupărilor criminale să deturneze procesele electorale şi să submineze democrația”.
Alte teme ale noului episod, înregistrat pe 28 martie:
- Politicienii din România, care vor candida în Parlamentul European, iau în calcul și voturile moldovenilor cu cetățenie română.
- Igor Dodon a revenit, după o pauză de aproape doi ani, la conducerea Partidului Socialiștilor.
- Autoritățile de la Chișinău anticipează noi provocări din partea regimului separatist de la Tiraspol, după incidentul cu distrugerea unui elicopter pe un aerodrom militar din regiune.
Un episod nou al podcastului „Dincolo de Știri” este înregistrat în fiecare joi, la prânz, și este difuzat în fiecare vineri.
Podcastul este publicat pe site-ul Europei Libere, pe Apple Podcasts, pe Spotify și pe YouTube.
Pentru a nu rata niciun episod, abonați-vă!