La forumul supranumit „Davosul rusesc” al președintelui Vladimir Putin, din 3-6 iunie, participă un grup de deputați socialiști, în frunte cu fostul președinte Igor Dodon, care a spus că R. Moldova ar trebui să renunțe la sancțiuni și să reia „de urgență” dialogul cu Rusia.
La una dintre sesiunile forumului, dedicată rolului mass-media în era Inteligenței Artificiale, a participat fosta deputată Marina Tauber, condamnată în R. Moldova la 7,5 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a Partidului Șor, alături de europarlamentara rusofilă Diana Iovanovici-Șoșoacă, președinta Partidului S.O.S. România.
Iar oligarhul fugar Ilan Șor a inaugurat un pavilion al platformei de plăți A7 – o companie implicată în eludarea sancțiunilor rusești, împreună cu președintele băncii „Promsveazibank”, Petr Fradkov.
În trecut, își amintește Nicolae Negru, la acest forum economic internațional participau șefi de state și de guverne din Uniunea Europeană, ca Angela Merkel și Emmanuel Macron, sau lideri asiatici importanți, ca președintele chinez Xi Jinping și premierul japonez Shinzo Abe. După invazia pe scară largă a Ucrainei, în 2022, liderii occidentali n-au mai venit, iar forumul s-a orientat către participanți din Asia, Africa, Orientul Mijlociu și state aliate Rusiei.
„Totuși, e un forum economic. Ce are Tauber, ce are Furtună [lidera partidului „Moldova Mare”], ce are Șoșoacă cu investițiile, cu economia? Ei au fost oameni de umplutură. Trebuia să creeze o anumită activitate, trebuia să umple spațiul, dar de unde să iei dacă nu vin oameni?”, explică Negru.
În același timp, spune analistul, un astfel de eveniment este un prilej pentru Rusia pentru a-și coordona acțiunile rusofile și anti-europene. „Rusia adună oamenii săi și face un fel de unire - rusofilii din R. Moldova și rusofilii din România”, glumește Negru, făcând aluzie la pozele în care Șoșoacă apare alături de Tauber sau de Șor. „Dar în ceea ce-l privește pe Dodon, el e în rolul său, adică n-am auzit ceva nou, că el a spus ceea ce spune”, adaugă expertul.
Și pentru Igor Boțan, aceste prezențe la forumul de la Sankt Petersburg sunt „un semnal clar că Rusia își adună toate sculele și le încarcă bateriile pentru proiectele pe care le continuă”. Analistul se referă, mai ales, la fundația „Evrazia” – o organizație creată de Șor și supusă sancțiunilor internaționale pentru acțiuni menite să destabilizeze R. Moldova.
„Un alt membru al fundației «Evrazia», Mika Badalian, face acum exact ceea ce a făcut Ilan Șor la alegerile prezidențiale din R. Moldova din 2024. Se adresează cetățenilor armeni din Rusia, le propune cumpărarea biletelor ca să ajungă la Erevan pe 7 iunie, când au loc alegerile parlamentare, să voteze împotriva lui Pașinian și pentru partidele pro-rusești”, exemplifică Boțan.
Alte subiecte discutate în această ediție:
- Ce efecte produce în R. Moldova retragerea lui Petru Păduraru din slujirea de Mitropolit al Basarabiei pe fondul unui scandal sexual?
- Care sunt șansele Republicii Moldova să intre în Uniunea Europeană în 2030, așa cum și-a propus, dacă negocierile de aderare pe primul grup de capitole vor începe în curând?
- De ce partidul de guvernământ PAS a ales să nu se implice în alegerile pentru Primăria municipiului Orhei, considerată fieful oligarhului fugar Ilan Șor?
În podcastul „Dincolo de Știri”, explicăm și punem în context cele mai importante evenimente ale săptămânii, împreună cu invitații noștri permanenți, analiștii Igor Boțan și Nicolae Negru. Un episod nou apare în fiecare sâmbătă dimineața, pe YouTube și pe pagina noastră moldova.europaliberă.org.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te