Diana Crudu: născută la 16 decembrie 1982 în oraşul Chișinău. A terminat Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Moinești, Bacău. A absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Școala de Studii Europene „Jean Monnet” Iași, Universitatea de Studii Aplicative „Has den Bosch”, Olanda (2007), Universitatea Columbus OHIO, SUA (2018). Administrator „Eldi&Co" SRL.
Luni
Anchilozarea este cuvântul care caracterizează aceste vremuri! Totul s-a oprit în loc, pentru cat timp este o enigmă! Până la cei 38 de ani nu am avut niciodată concediu, primul job l-am prins la 17 ani, iar de atunci am muncit încontinuu, așa că pandemia și izolarea la domiciliu pe o perioadă atât de lungă este o nouă descoperire pentru mine.
Mamaia mea de 80 de ani care stă într-o curte cu noi, este cea mai fericită...
Treceau zile întregi în care îi acordam câteva minute pe zi, atunci când îi duceam pâine, lapte și cele necesare, iar când ne ruga cu glas plângător: „Hai mai stați oleacă cu mine”. O apostrofam zicând-i că nu am timp, că mă grăbesc la treabă... Acum timpul s-a oprit în loc, treaba a dispărut, iar mamaia e mai fericită, ne vede pe toate acasă împreună și nu se mai satură de noi.
Despre mamaia o să scriu o nuvelă, o dată când o mai fi vreo pandemie! În 1947 pe vremea foametei organizate de comuniști, bunica mea avea 7 ani! Deși ambii părinți erau foarte înalți, din cauza foametei bunica nu a crescut suficient, pentru că era exact la vârsta de creștere, iar malnutriția și-a lăsat amprenta asupra înălțimii ei.
Străbunicul Teodor a murit în război pe front, iar străbunica Natalia lucra cu ziua la membri de partid care seara o lăsau să își ia cojile (da cojile) de cartofi acasă, asta era toată remunerarea, pe care le spăla, le amesteca cu o mână de păsat și făcea turte din ele.
Voi cei care mai credeți în fratele rus cel mare și protector, vă invit la mine să vă povestească bunica mea cum se trăia pe timpul rușilor.
Marți
Ziua în care mass-media ne aduce aminte că acum 11 ani eram tineri, visători și plini de speranță. De pe micile ecrane rânjesc tot aceiași politicieni care ne-au condus acum 11 ani! Ce ironie a sorții, să capitulezi în fața celor roșii. Să te conducă și din Parlament, și din Guvern, de la Primărie și Curtea Constituțională! Vorba unui jurnalist Ca să nu fim acuzați că de 28 de ani tot batem pasul pe loc, am luat-o cu viteză la vale!
Miercuri
Printre statisticile despre îmbolnăviri, decese, consecințe economice, oamenii s-au mutat toți pe rețelele de socializare! Există o viață paralelă, în Universul Facebook. Mark Zuckerberg e micul Dumnezeu. Întreaga noastră comunitate de agricultori s-au mutat cu vânzările pe rețele. Unii corecți, alții mai puțini. Unii au dat prețurile jos la produsele lor, alții speculând pe emoțiile și empatia cumpărătorilor cu producătorii locali, umflă prețurile la greu. Simt un soi de frustrare când înțeleg că pe alocuri agricultorii profită de naivitatea cumpărătorilor.
Astăzi am cumpărat castraveți proaspeți cu 28 de lei de la Piața angro, merele sunt 5 lei...
Facebook-ul vinde cu 50 de lei castraveții și 12 lei merele. Este exemplu care ne caracterizează de decenii, ajungând iar la cuvintele mamaiei: pielea rea și răpănoasă, ori o bate ori o lasă. Aș vrea ca într-o zi să trăim într-o Moldovă unde să nu mai existe precupeți, iar oamenii să nu mai tragă țepe altor oameni. Cum am putea solicita corectitudine de la politicieni, dacă noi între noi ne furăm și ne mințim.
Miercuri a fost o zi proastă!
Joi
Mereu m-am ținut de principiu că ponderea de oameni buni este mai mare decât ponderea de oameni răi, de altfel dacă era invers, cei răi îi devorau pe cei buni și deveneau dominatori a acestei planete! Citesc știrea despre doctorii români care au mers alături de colegii lor în Italia ca să le dea o mână de ajutor italienilor, care la moment par depășiți și mă bucur enorm că cultural și emoțional mă identific cu arealul European.
Bătrânul continent nu ne va dezamăgi!
Am convingerea că această tragedie comună ne va uni. Deși economic vom avea de suferit enorm de mult, resetarea valorilor este una inevitabilă. Natura ne-a dat peste nas, ne-a arătat locul. Cum vom valorifica oportunitățile ce urmează depinde doar de noi. După 30 de ani, în București a început să se simtă miros de aer de munte, iar în canalele din Veneția au revenit delfinii, stratul de ozon a început să se refacă. Arestul nostru la domiciliu este soluția pe care a luat-o natura în disperarea ei de a se salva! Tare sper să nu recidivăm când ieșim la libertate!
Vineri
E zi plină, de mesaje, postări! O ambasadă vrea vin de la un mic producător. Imediat le facem legătura! O jurnalistă vrea miel și caș de oi! S-a făcut! O producătoare de struguri din satul Sireț, raionul Strășeni are 20 de tone de struguri în depozit! Grele vremuri pentru oamenii cu stocuri. O să încercăm să sensibilizăm cât mai multă lume! Mâine voi merge și eu acolo. Deși suntem și noi producători de struguri, vom cumpăra de la ea, pentru că așa e omenește, să te ajuți la greu!
Nu vreau să văd pandemia aceasta ca o pedeapsă!
Îi spun Anei-Mariei că îmi va fi dor de aceste vremuri, când petreceam atât de mult timp împreună. Sunt conștientă că o dată ieșiți din pandemie o să ne reîntoarcem la ritmul nebun de muncă, la cele trei joburi, pentru că avem de achitat credite, școli de tenis, engleză! Alung gândul asta departe de mine și trag o fugă până la mamaia să îmi mai povestească încă o dată despre cum a supraviețuit ea războiului, foametei. Cum avea o singura fusta pe care o purta de luni pana vineri, iar sâmbătă o spală și o usca. Ascultând-o pe mamaia pandemia asta chiar pare floare la ureche! Un gând mă străbate: Cine nu are bătrâni să își cumpere, iar cine îi are, să aibă mare grijă de ei!