În urmă cu 80 de ani s-a înfiinţat aşa numitul „Institut pentru Studierea şi eliminarea influenţei evreieşti asupra vieţii bisericeşti germane” (Institut zur Erforschung und Beseitigung des jüdischen Einflusses auf das deutsche kirchliche Leben). Fondatorii Institutului şi-au propus să renunţe la Vechiul Testament şi să răspândească teza că Isus Cristos nu ar fi fost evreu, ci arian.
La inaugurarea festivă care s-a desfăşurat pe data de 6 mai 1939, la Eisenach, a participat şi cofondatorul Institutului, teologul nazist Walter Grundmann (1906-1976). După terminarea ultimului război mondial, acesta şi-a continuat nestingherit cariera de teolog în RDG, acceptând să colaboreze şi cu Securitatea est-germană, Stasi.
Potrivit site-ului Bisericii Evanghelice din Germania Meridională, la Eisenach s-a ridicat un Memorial pentru a aminti de această deviere teologică prin care s-a încercat sincronizarea credinţei creştine cu ideologia nazistă. Memorialul este dedicat şi victimelor prigoanei anti-iudaice bisericeşti şi politicii anti-semite.
Teoriile privind necesitatea „dezevreizării” Sfintei Scripturi sau aberantele afirmaţii legate de o descendenţă ariană a lui Cristos au avut şi în România adepţi şi propagatori. Pe lîngă binecunoscutul politician antisemit A. C. Cuza (1857-1947), lider al Ligii Apărării Naţional-Creştine (LANC) erau convinşi şi câţiva teologi ai Bisericii Evanghelice (lutherane) C.A. din Ardeal că din religia creştină trebuie eliminate toate trimiterile la rădăcinile iudaice ale creştinismului.
Teoriile acestea combinate cu anti-iudaismul tradiţional al bisericilor şi-au lăsat urmele şi în conştiinţa colectivă a enoriaşilor. Stimularea prejudecăţilor latent anti-semite ale unor largi segmente ale populaţiei a contribuit, în ultimă instanţă, şi la acceptarea şi interiorizarea unei ideologii rasiste care şi-a propus distrugerea fizică a oamenilor consideraţi a nu fi arieni.
Un institut similar cu cel din Eisenach s-a înfiinţat, în martie 1942, şi la Sibiu. Institutul pentru Studierea Influenţei Evreieşti asupra Vieţii Bisericeşti Germane (Institut zur Erforschung des jüdischen Einflusses auf das deutsche kirchliche Leben) a fost condus de teologul Andreas Scheiner (1890-1960).
Într-o carte apărută recent la Cluj-Napoca sub egida Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale („Un veac frămîntat. Germanii din România după 1918”) există şi cîteva pasaje în care se vorbeşte despre „Institutul de Dezevreizare” din Sibiu. Surprinzător este sofismul relativizant plasat acolo, într-o notă de subsol, în care se spune textual: „În societatea săsească nu a existat un antisemitism făţiş, însă această ideologie importată a rămas prezentă în formă latentă în anumite cercuri sociale”.
Manifestarea anti-iudaismului clerical şi efectele produse la nivel popular este un capitol al istoriei ce a fost ocultat, respectiv amintit doar într-un mod superficial. BOR a eliminat abia în urmă cu câţiva ani pasaje considerate virulent anti-iudaice dintr-un prohod care face parte din ceremoniile pascale.
De exemplu în aceste versuri, pe lângă altele, la care s-a renunţat de tot:
„Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormînt îl pun pe Hrănitorul lor.”
Biserica romano-catolică a eliminat, de asemenea, dintr-o rugăciune rostită în Vinerea Mare pasajul în care credincioşii se rugau pentru „neamul jidovesc îndărătnic” şi „perfid”, învinovăţit de „uciderea lui Cristos” şi pentru „convertirea iudeilor” (pro conversione iudaeorum). Când se rostea acest pasaj, enoriaşii nu cădeau în genunchi, rămânând în picioare. Toate celelalte rugăciuni, participanţii le rosteau în genunchi.
În folclorul pascal bănăţean, de nuanţă catolică, tinerii au rostit în dimineaţa de sâmbătă a învierii versuri care reflectau perfect ostilitatea faţă de evrei. În unele localităţi rurale aceste versuri erau însoţite cu strigătul anti-semit din secolul al XIX-lea, exprimat în interjecţia: „hep, hep, hep” (distorsionat şi transformat în unele localităţi, devenind „het, het, het”).
(De pildă în această variantă, în dialect şvăbesc: „Jud, Jud Ischkajud / Sauerkraut is gut gut gut / Schweinefleisch ist fett fett fett / Bischt e alte Het Het Het”. În traducere liberă: „Iuda, Iuda, Iscariot, / Varza murată e bună, bună, / Carnea de porc e grasă, grasă, / Eşti un Het, Het, Het bătrîn”.)
Desigur, aceste obiceiuri astăzi au dispărut din mediul rural, mărturiile despre ele pot fi citite însă în monografiile anilor 1930 sau în culegerile de folclor.
