Linkuri accesibilitate

Deputaţii europeni vor să vadă cum se utilizează sprijinul financiar al UE


Parlamentul European, în prim-plan deputatul român Siegfried Muresan
Parlamentul European, în prim-plan deputatul român Siegfried Muresan

Unii experţi spun că în următoarele zile guvernanţii ar urmă să treacă un test dur în contextul modificării sistemului electoral nerecomandat de experţii Comisiei de la Veneţia.

Agenda autorităţilor de la Chişinău va fi extrem de aglomerată în această săptămână. Membri ai două comisii din cele mai importante ale Parlamentului European, cea pentru bugete şi cea pentru afaceri externe, unii dintre ei care au criticat dur decizia Chişinăului de modifica legislaţia electorală, au sosit astăzi într-o vizită de patru zile în R. Moldova, de unde se vor îndrepta spre Kiev. Este vorba despre o verificare pe teren a modului cum se utilizează sprijinul financiar al UE şi cum se pun în practică reformele din acordul de asociere, dar mai ales cele legate de alegeri, corupţie şi libertatea presei.

Delegația Parlamentului European la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00
Link direct

Primele comunicări cu presa ale şefilor celor două delegaţii sunt programate abia pentru ziua de miercuri, după întâlniri cu o listă lungă de demnitari moldoveni, lideri de partide şi de opinie, dar am reuşit să stăm de vorbă cu mai mulţi participanţii la discuţiile deja începute, printre ei Petru Macovei, director al Asociaţiei Presei Independente de la Chişinău:

„Din câte înţeleg, este o vizită de evaluare pentru a lua anumite decizii, fie este vorba de acordarea suportului bugetar, fie pentru a vedea cum stau lucrurile în preajma celor două campanii electorale importante. Accentuez că europarlamentarii nu au spus că vizita are vreo legătură directă cu acordarea sau nu a finanţării, totodată, eurodeputaţii s-au interesat de la colegii din societatea civilă cum au fost respectate recomandările Comisiei de la Veneţia în adoptarea modificărilor sistemului electoral, cum instituţiile media, dar, în special, radiodifuzorul public informează despre realitatea din R. Moldova şi aici au fost multe îngrijorări pe care le-am exprimat împreună cu colegii mei din societatea civilă…

Petru Macovei
Petru Macovei

Mesajele noastre au fost îngrijorătoare, pentru că, din păcate, deciziile care se iau în R. Moldova nu sunt consultate larg cu societatea şi nu sunt justificate de interesul public, ci mai degrabă de de interesul unor persoane. Din câte am înţeles, mesajele au fost recepţionate ca atare şi sperăm foarte mult ca aceste vizite vor avea un anumit efect pentru că europarlamentarii au întrebat cum pot ajuta R. Moldova pentru ca democraţia să evolueze, nu invers, să involueze. Percepţia mea este că dialogul va fi foarte dur cu autorităţile de la Chişinău, chiar dacă autorităţile încearcă să transmită mesaje hiper-optimiste, şi că urmare a discuţiei, accentele vor fi puse şi mai tranşant.”

După părerea directorului Asociaţiei Presei Independente, discuţiile din aceste zile cu emisarii europeni vor fi un test dur pentru autorităţile moldovene. Trebuie precizat, însă, că această verificare nu are legătură nemijlocită cu dislocarea sau nu a celor 100 de milioane de euro, asistenţa macrofinanciară acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova, dar condiţionată de respectarea democraţiei în timpul alagerilor parlamentare. Din ce se poate de înţeles, aceasta va fi subiectul unei alte viitoare evaluări.

Despre verificarea curentă, europarlamentarul român Siegfried Mureșan, ne spunea recent într-un interviu:

„Este cel mai amplu demers de până acum pe care Parlamentul European l-a făcut legat de cheltuirea de fonduri europene în Republica Moldova.”

Siegfried Mureșan este şeful delegaţiei comisiei pentru bugete din Parlamentul European, dar tot el e unul din cei mai aprigi critici ai deciziei puterii moldovene de a adopta un nou sistem electoral în contradicţie cu recomandările Comisiei de la Veneţia. „Banii vor veni când condițiile vor fi îndeplinite. Ei ar fi venit deja demult, dacă guvernul nu ar fi luat acele măsuri legate de legislația electorală”, ne spunea europarlamentarul într-un interviu de acum două luni.

Previous Next

XS
SM
MD
LG