Născută pe 8 iulie1982, în satul Satul Nou, raionul Cimişlia. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Tiraspol, master în Pedagogie Generală. Din 2006 şi până în prezent este profesoară de limba şi literatura română.
Luni
Această zi o asociez cu un nou început, chiar dacă pare a fi un început obişnuit, banal, dar e unul nou, mai ales când ai așteptări măreţe de la sine, de la copii, de la discipoli… Trezirea mai devreme, căci e zi de lucru şi mă grăbesc să-mi pregătesc cafeaua, pe care prefer s-o savurez în linişte, mai punând lucrurile la punct, până se trezesc cei de-ai casei şi începe marea forfotă şi gălăgie. În acest moment primesc un mesaj pe Messenger de la o fostă profesoară, matinală şi ea ca şi mine, care îmi expediază următorul mesaj: Aminteşte-ţi zilnic că eşti un om minunat, aminteşte-ţi că răbdarea este o virtute, că binele învinge mereu şi că minunile există.
Frumos spus şi destul de motivant, mai ales pentru un început de săptămână. E o idee pentru evocare-începutul lecţiei, prin care şi noi, profesorii, încercăm să sensibilizăm şi să ne motivăm cumva elevii. Pornesc cu Traian, mezinul familiei, spre grădiniţă, el pe trotinetă, eu pe jos, gândindu-mă că această iarnă ne-a permis să ne deplasăm zilnic cam aşa, comod pentru mine şi pentru el, deoarece câştigăm în timp, mulţi dintre trecători ne fac complimente, uluiţi de mijlocul nostru de transport, pe care de fapt îl târâi eu, pentru mine e destul de practic, pentru că nu-l duc în braţe.
Dimineaţa e multă lume pe drum, copii merg spre şcoală, maturii la serviciu, e îmbucurător să văd străzile pline. Discutăm… Băiatul nu este prea încântat de revenirea la roi, dar mai pozitiv decât lunea precedentă, mai ales că s-a ales cu o jucărie nouă, cu care să se laude prietenilor.
Lunea sunt mai în forţă de mă mir că şi lecţiile se termină foarte repede, mai plină de idei, de energie. Astăzi e ziua de naştere a finuţului nostru care împlineşte şapte ani, dar care se află împreună cu părinţii departe de casă, aşa că îi apelez pentru a-l felicita pe băiat, dar şi pe mama lui care va fi omagiată mâine… Cu câţiva ani în urmă sărbătoream împreună aceste evenimente, astăzi… departe unii de alţii. În minte multe, în fapte mai puţine, dar oricum satisfăcută de ceea ce se primeşte. Seara revin la cartea pe care o citesc la moment Hoţul de cărţi de Markus Zusak, pe care mi-a împrumutat-o o colegă, şi trebuie s-o întorc la timp.
Marţi
Astăzi mă trezesc mult mai devreme decât obişnuiesc s-o fac, aud telefonul cu mesaje şi poze de la sora care trăieşte în Canada, parcă aş vrea să mai aţipesc niţel, dar sunt curioasă să aflu ce mai fac şi cum se descurcă ei acolo, departe.
Sora îmi comunică despre faptul că la ei e un ger aspru de minus 20 de grade şi multă zăpadă, eu o informez că la noi sunt temperaturi destul de generoase, rugând-o să trimită iarna la noi. Nostalgie după iernile de odinioară, unde-s?
Cobor la bucătărie pentru a pregăti micul dejun, între timp îmi amintesc că astăzi nu voi avea prima lecţie, ceea ce înseamnă că nu trebuie să ne grăbim, ne pregătim în voie… tare bine. Îl las pe Traian la grădiniţă şi pornesc spre şcoală, acolo e o altă lume. De fapt parcă aş trăi în două lumi - cea de acasă şi cea de la serviciu - , după ce ies pe poarta grădiniței deja gândurile, fără să-mi dau seama, zboară la lumea de la şcoală, acolo, fiind prinsă în diverse activităţi, uit de lumea de acasă, şi invers, ieşind pe poarta şcolii deja mă gândesc ce am de făcut acasă.
În grădinița mamei-soacră au înflorit ghioceii, pâlcuri multe, dar florile parcă sunt supărate, trezite prea devreme...
În grădinița mamei-soacră au înflorit ghioceii, pâlcuri multe, dar florile parcă sunt supărate, trezite prea devreme. Natura, ea decide pentru noi. Mai trebăluiesc pe la bucătărie, pregătesc un chec cu nuci, ceva dulce la ceai pentru cei mici, dar şi pentru cei mari care nu se dau într-o parte de la ceva bunişor. Discut cu fiul mai mare, care e liceean, îl întreb cum s-a descurcat la ore şi dacă totul e bine. Îmi amintesc că nu am finalizat filmuleţul pentru concursul Limba noastră, lucru ce trebuie pus în cap de listă, nu e uşor să faci un filmuleţ, nici elevii actori, nici eu regizor, dar pe alocuri ne reușește, eu satisfăcută, ei încântaţi. Ziua o închei cu lectura cărţii, aşa simt că timpul a trecut cu folos.
Miercuri
Deşteptarea, ca de obicei dis-de-dimineaţă. Deja miercuri. Asociez această zi cu mijlocul săptămânii, repede se scurge timpul. Pare a fi o zi obişnuită, fără careva evenimente importante. Astăzi pentru soţul meu e zi liberă şi discutăm prin semne despre aceasta, pentru ca cel mic să nu-şi dea seama că apoi nici în ruptul capului nu se mişcă de acasă, mai ales dacă îşi dă seama că are cu cine să stea. Se oferă să ne ducă cu maşina la grădiniţă, dar mezinul nostru nicidecum nu doreşte, preferând să se deplaseze cu transportul lui, deci plecăm cu trotineta.
Ne face companie până la jumătate de drum şi Bogdan, fiul mijlociu, în trei e mai bine, discutăm. E cald afară chiar de dimineaţă, un aer tandru se simte că pluteşte peste sat. O dimineaţă senină cu iz de primăvară păşeşte sfioasă ca nu cumva să fie simţită. Oamenii de la sate însă simt cu toată fiinţa, deoarece deja au început lucrările de primăvară, vecinul nostru de peste drum curăţa via, parcă nu-mi vine să cred, mai vreau un val de frig, un pic de ger, chiar să nu mai avem parte de ele?
Lucrez la un proiect de parteneriat educațional internațional „CURGE PRUTUL ÎNTRE ŢǍRI ROMÂNE…”, proiect de promovare a lecturii în rândul elevilor de gimnaziu şi stimularea interesului pentru lectură, prin alegerea unor texte ale autorilor contemporani de pe cele două maluri ale Prutului. Este o colaborare cu o colegă de clasă care lucrează şi ea profesoară de limba şi literatura română la o şcoală gimnazială din Galaţi. Elaborăm produse rezultate din lectura cărţilor, pentru următoarea etapă am nevoie de cartea Olguţa şi un bunic de milioane, de Alex Moldovan, de care trebuie să fac rost. Interesantă colaborare.
Joi
Trezindu-mă, îmi atrage privirea culoarea cerului pe care o admir prin geam, încă nu e ziuă, dar orizontul prevestește o zi minunată. De fapt de cât de minunate ne sunt zilele, depinde de fiecare din noi, de cum ne montăm gândurile şi trăirile. Mai strâng jucăriile risipite prin casă de cu seară, cel care se joacă cu ele refuză să le adune sub pretext că e tare obosit şi ne îndeamnă să le strângem noi, cei mai şezuţi, şi de obicei o fac eu. Toate bune şi tare bune, dar trebuie să plecăm, căci dacă mai zăbovim un pic întârzii, nu-mi place graba, prefer să le fac pe toate într-un ritm obişnuit, nu alert. Mă sperie faptul că timpul se scurge atât de repede şi copii sunt deja mari, aş vrea să se oprească în loc, fără nicio explicaţie sau motiv.
Dimineaţă până ajung eu la serviciu, toţi colegii sunt grămăjoară şi discută diverse subiecte, astăzi urmează să stabilim o plecare la teatru. Am ales piesa Testament, care va fi montată pe scena Teatrului Luceafărul. Fiind oameni de cultură, suntem tentaţi să petrecem timpul frumos, deseori plecăm cu colegii la teatru, după muncim mai cu spor. Totodată mă frământă gândul că nu am elaborat scenariul întâlnirii cu scriitorul Spiridon Vangheli, la care vom aborda subiectul cărţii Copiii în cătuşele Siberiei, idei sunt, dar se cer a fi puse cap la cap, astfel încât să aibă loc un eveniment cultural cu impact. În acest context solicit ajutorul unei colege care conduce un cerc de teatru pentru a dramatiza o mica scenă, mai e nevoie să implic şi alţi colegi, deoarece este o activitate transdisciplinară.
Uneori unele noutăţi din domeniul politicii le aflu de la colegi sau vecini, deoarece televizorul nostru e setat practic permanent la desene animate, nu ne permite să schimbăm programele şi uneori ne dăm seama că privim toţi Patrula căţeluşilor sau Purceluşa Pepa, cunoscând eroii şi subiectul. Şi aşa e destul de bine şi vesel.
Vineri
Deja sfârşit de săptămână, repede a trecut. Trezindu-mă, parcă mă simt un pic obosită, dar îmi adun puterile pentru a scoate la capăt această ultimă zi de lucru. Astăzi îl luăm la grădi şi pe Mark, nepoţelul de la soră, ne deplasăm veseli tustrei spre locul de destinației, băieţii fac opriri şi admiră toate mijloacele de transport, numindu-le, dar nu e nimic grav, azi am timp, aşa că mergem în voie.
Discutăm aprins că e ultima lor zi la grădiniţă şi două zile vor sta acasă, fapt ce-i bucură foarte mult. Ajunsă la şcoală mai pun la punct cu o colegă nişte detalii legate de plecarea la teatru, făcând comandă de bilete. Urmează să am patru ore. Copiii sunt energici, chiar dacă e sfârşit de săptămână, pe ei nu-i afectează acest fapt, mă umplu şi eu de la ei de suflet şi începem orele.
La ce e bună poezia? Îi întreb pe elevii clasei a IX-a, răspunsurile lor metaforice m-au mulţumit, deoarece au fost sincere, filosofice şi dezvoltate. În clasa a VIII-a am avut evaluare orală-prezentare de carte, într-o lecţie am reuşit să ascult şi să evaluez patru prezentări, e foarte bine, răspunsurile lor m-au copleşit, prezentând cărţi pe care le-am citit şi eu, m-am convins că nu le-au parcurs fugitiv sau le-au frunzărit, dar chiar le-au citit, ceea ce de fapt i-am rugat.
Acasă… am treburi multe, dar mă odihnesc un pic. După puţină relaxare lucrez mai cu spor. Fac curățenie în dormitoare, aşa obişnuiesc de ani buni, şi totul decurge repede şi uşor dacă mă ajută şi Bogdan, în doi e mult mai bine. Mă gândesc ce să pregătesc pentru cină, ceva bun, căci trebuie cumva să-l alintăm pe bădica, care vine tare înfometat sărmanul. Satisfacție – toţi ai casei grămăjoară.
Ce să mai spun? Trebuie să finalizez cartea, le-am promis elevilor că luni vin cu ea şi le-o voi prezenta. Voi reuşi.