Linkuri accesibilitate

De ce s-au răzgândit deputații și vor înapoi publicitatea la jocurile de noroc?


Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, deputatul PAS, Radu Marian, în timpul interviului pentru Europa Liberă
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, deputatul PAS, Radu Marian, în timpul interviului pentru Europa Liberă

La aproape doi ani și jumătate după ce au interzis în totalitate publicitatea la jocurile de noroc, deputații PAS s-au răzgândit și vor să readucă această publicitate într-o formulă „restrânsă”, din motive „practice”, așa cum le numește unul dintre autorii proiectului de lege, deputatul Radu Marian.

Pe micile ecrane ar urma să revină, potrivit unui proiect de lege aflat încă în examinarea Legislativului, publicitatea „la jocurile de noroc cu risc social scăzut, adică loterii și pariuri” în timpul nopții și în timpul transmisiunilor sportive.

Numărul celor care fac pariuri a crescut „ușor” în R. Moldova

În cuvintele lui Marian, publicul de la evenimentele sportive este alcătuit în mare parte din cei care practică pariuri. „Există o audiență care deja urmărește fotbal sau alte sporturi și deja interacționează cu această reclamă care se afișează în timpul evenimentelor sportive internaționale. Și ar fi ilogic ca să nu admiți publicitate aici”, spune în podcastul video „Pe Agendă” Radu Marian, unul dintre autorii inițiativei de a relaxa restricțiile pentru publicitatea la jocurile de noroc.

În Republica Moldova, după lege, există un monopol de stat pe tot ce înseamnă loterie și pariuri, iar împuternicită să administreze și să organizeze activități în domeniul loteriei și al jocurilor de noroc este societatea pe acțiuni Loteria Națională a Moldovei.

„Avem cel puțin în R. Moldova pe site-ul oficial înregistrați aproximativ 40.000 de oameni care se ocupă cu pariurile. Acest număr a crescut ușor”, spune deputatul, care recunoaște că jumătate din cei care practică pariuri o fac pe alte site-uri decât cel oficial.

Nu încasările la buget sunt scopul principal?

Potrivit legiuitorului, 75% din profiturile care se generează de pe urma activităților de jocuri de noroc ajung la bugetul stat. În 2023, în visteria statului au ajuns 290 milioane lei urmare a acestor activități.

Întrebat dacă, prin aceste relaxări ale restricțiilor pe care le propun, reprezentanții partidului de guvernare vor să aducă mai mulți bani în bugetul de stat, Marian susține că „încasările la buget nu sunt scopul principal”.

În noiembrie 2021, când deputații PAS au interzis orice publicitate la jocurile de noroc, explicația lor era că jocurile de noroc afectează cele mai vulnerabile pături sociale și starea financiară a societății în general. Atunci legea a fost criticată inclusiv de unele televiziuni, pentru că le-ar fi lipsit de veniturile din publicitate. Marian recunoaște că, odată relaxate restricțiile, „ca efect secundar”, unele instituții media care difuzează publicitate ar primi „surse suplimentare de bani”.

Ce altceva mai puteți afla din acest interviu cu deputatul Radu Marian:

  • De ce și-a schimbat R. Moldova din nou ministrul Finanțelor?
  • Cum se va alinia domeniul finanțelor din R. Moldova la practicile Uniunii Europene?
  • Autoritățile au făcut o listă a companiilor de stat care nu pot fi privatizate, dar are statul R. Moldova suficienți bani și resurse ca să dezvolte aceste companii?
  • De ce s-au răzgândit autoritățile moldovene și nu mai vor să vândă acum României RED Nord?

„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG