Născută la 25 aprilie 1992 în Cuhnești, Glodeni. Licențiată în științele naturii și cu masterat în biologie moleculară. Activează ca cercetător științific stagiar la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a plantelor. Pasionată de fotografie, încearcă să îmbine știința și arta într-un mod util și plăcut. Deschisă mereu să experimenteze ceva nou.
Luni
O zi la fel de obișnuită, dar atât de unică într-un fel sau altul. Dimineața începe, conform ritualului, cu mieunat la ureche și cu sărituri zglobii prin pat. Știu că nu ar fi o problemă dacă aș uita de cu seară să îmi pun alarma pe a doua zi - iubitul meu motan Scotty va avea grijă în fiecare dimineață să se asigure ca nu cumva să rămână cu burtica goală. Deci, deșteptătorul s-a hotărât a fi la nici ora 7 astăzi. Nu scapi de certuri din partea lui dacă primul lucru atunci când te ridici din pat e să nu te îndrepți spre dulapul cu mâncare specială pentru pisici. Eee.. și dacă cumva, ceva... se asigură să te ghideze.
S-a cam răcorit timpul zilele astea. De asta prefer să nu fac eu dejunul astăzi, dar să mă trezesc direct lipită de ceașca de ceai. Am admirat întotdeauna oamenii care se percep din priviri și cumva am căutat omul cu care aș împărți marea mea de gânduri în acest mod. Mai stau câteva minute înfofolită în plapumă și aștept chemarea la dejun. Adorăm ambii să savurăm dejunul în liniște și fără mare grabă, chiar dacă asta presupune deseori trezitul mai devreme. Discutăm ce planuri avem pe azi, care e dispoziția la început de săptămână și ce ne așteaptă interesant.
Cu repeziciune mă îmbrac și ies din casă. Odată ajunsă la muncă, îmi fixez clar ce am de făcut astăzi la Institut. Dar înainte de a face ceva, desigur că îmi revăd floricelele de pe pervaz, udându-le și furând un pic din energia lor „colorată”. Îmi schimb încălțările și merg în seră să văd ce fac plantele noastre din studiu. Profit de vremea însorită, iau aparatul foto și fac o plimbare până în câmpul experimental să văd și acolo cum stă treaba cu plantele din alt studiu. De cum se începe primăvara, cam așa decurg lucrurile în prima jumătate a zilei de luni, cu observații și analize. Iau cu mine aparatul foto, pentru că am o intuiție clară că aveam să prind ceva superb astăzi.
Intuiția nu a dat greș. După 3 ani de zile, în sfârșit a înflorit munca noastră, și la propriu, și la figurat. Plantația noastră de Paulownia ne-a încântat prima dată cu flori. De cum am zărit de departe, nu aveam răbdare să ajung, să le ating. Cred că m-am învârtit ceva timp printre copaci, analizând-i și făcând poze. Dar ce aromă au clopoțeii ăștia de un violet deschis! Mmm!
A fost o după-amiază cu diverse acte și bătăi de cap. Ajung acasă. Trec cu repeziciune pe la supermarket să iau câte ceva pentru cină, planific să fac o zeamă de găină cu tăiței. Cât fierbe carnea, mă apuc să editez niște poze pe care trebuie să le dau mâine. Nu simt niciodată cum fuge timpul în felul acesta, dar cert este că ai nevoie de muza aia care să te prindă.
Marți
Încă nu mă pot obișnui cu vremea asta răcoroasă în diminețile de aprilie. Acel moment când scoți mâna de sub plapumă și renunți la cheful de a te ridica din pat, de îți vine să îți iei concediu. Dar te motivezi și fugi exact spre bucătărie să îți faci un ceai. Plus că și ăsta mic nu te lasă prea mult să tolănești. Cel mai expres dejun al meu e ăla când îl iau singură. Ceea ce de fapt urăsc. Cred că am fobie de singurătate.
Stau în stație, așteptând microbuzul. Toată lumea aleargă care și pe unde, grăbiți, cu ochii în pământ și fixați de griji. Destul de rar se întâmplă să vezi pe cineva dimineața (și nu doar) bine dispus și cu zâmbet pe buze, să emane energie pozitivă. Oare chiar atât de amărâți suntem ca popor?! Fusesem săptămâna trecută în Dublin și pentru că a fost prima dată când am mers acolo, am rămas foarte impresionată de oameni, ca să nu mai vorbim despre frumusețea orașului - aș zice că sunt cuvinte de prisos. Sunt oameni la fel ca noi, dar atât de diferiți spiritual. Și cumva m-a luat gândul - de ce să nu fim și noi mai buni, mai plini de entuziasm, mai sufletiști și mai puțin cu fruntea încrețită?!
Oamenii de știință nu aleargă după bani, ei aleargă după succese și rezultate inovaționale...
A fost o zi de lucru activă. Cercetarea de aia și se numește cercetare, că ia o groază de timp și muncă pentru un rezultat pe măsura așteptărilor. Nu ai momente de plictiseală. Dacă e să spun câte ceva despre viața mea ca cercetător științific stagiar, atunci aș spune următoarele: este minunat să lucrezi într-un colectiv cu oameni de suflet. Cam așa i-aș caracteriza în general pe oamenii de știință. Ei nu aleargă după bani, aleargă după succese și rezultate inovaționale. Ei pun preț în primul rând pe faptul ca să fie OAMENI. Am cunoscut pe parcursul a 4 ani și jumătate persoane de-a dreptul minunate, cărora pot să le zic cu inima deschisă „Mulțumesc!”.
De cum am ajuns acasă de la serviciu, m-am și apucat să termin editarea pozelor. Încă câteva ore petrecute la calculator și o oră de vorbă la telefon cu prietena mea m-au trimis direct spre frigider. Atunci când Vasile (viitorul meu soț) nu este acasă, nu am chef să gătesc. Așa că de fiecare dată în astfel de situații mănânc ce apuc. În general, ador să gătesc, doar dacă nu sunt obosită și piere cheful odată cu oboseala. Pentru că nu doar la muncă sunt cercetător, dar și acasă experimentez gusturi noi și de fiecare dată bucatele le gătesc mai mult sau mai puțin diferit. Am încredere în intuiție și știu că nu vor ieși prost. Dar astăzi nu e valabil.
Miercuri
Doi ochi dulci, mășcați și de un galben aprins, pe fundalul unui negru măsliniu, pufos, este imaginea pe care o văd de-acum de 3 ani. Te privește atât de profund și nerăbdător că ți se face în mod automat trezirea plăcută. Dacă credeai că nu știi ce e aia hipnoză, păi să știi că asta e!
Astăzi nu plec la serviciu. Am hotărât, începând de luna trecută, să trec pe jumătate de salariu, ca să mai fac și altceva decât știință. Am meditat mult la asta, dar într-un final m-am hotărât că doar așa putem să ne hrănim existența - să pășim mai sus, spre noi drumuri. Sunt pasionată de fotografie și vreau să acord acestui hobby mai mult din atenție. În fond, dacă nu facem ceea ce ne place, riscăm să ne cheltuim timpul cu ceea ce le place altora. Nu e corect!
Dacă nu facem ceea ce ne place, riscăm să ne cheltuim timpul cu ceea ce le place altora...
Prima jumătate de miercuri o dedic casei, în sfârșit. Pentru că săptămâna asta se încheie cu sărbătoarea de Paști, am zis că astăzi pe listă e curățenia. Căci așa fac gospodinele. Am sunat-o și pe mama între timp, să văd dacă sunt bine împreună cu tata. Sigur că prima întrebare a fost când vin acasă, căci are un meniu gustos pentru noi. Dacă nu ne oferă părinții grija și dragostea absolută, atunci cine?
Profit cât computerul e liber și mă apuc să editez o altă serie de poze. De data asta a două fetițe gemănuțe tare dragi mie. Cât de sincere sunt emoțiile copiilor! De aceea și pozele cu copii sunt mereu un punct de slăbiciune pentru adulți!
Pentru că nu a fost o sesiune foto obișnuită, dar câteva poze jucându-ne prin casă, le-am finalizat repede de editat. Astăzi dispun de o seară liberă. Dacă tot se întoarce Vasile de la București, mi-am zis să gătesc ceva delicios. M-am hotărât - friptură de iepure să fie, cu mămăliguță și un pahar de vin roșu. Poftă bună!
Joi
Ziua de joi a început altfel astăzi: exact la miezul nopții, cu un buchet mare de lalele roșii de la Vasile și un dulce „La mulți ani!” mie. Apoi au venit, la câteva minute după, doi prieteni foarte buni cântând „La mulți ani!” și cu baloane cu „Happy Birthday”. Sunt o norocoasă să am oameni minunați în jurul meu. Vă mulțumesc! Sigur că nu au lipsit paharele cu șampanie și multe urări din suflet - pălăvrăgeală până la ora 3 dimineața.
Chiar dacă nu am dormit prea mult, dispoziția de “Bună dimineața!” e totuși diferită ca în alte dăți. De fiecare dată de ziua mea am o stare parcă de nostalgie combinată cu fericire, de emoție, cred că ăsta e cuvântul cel mai potrivit. Îmi amintesc mai mult de mama - o femeie cât o sută la un loc. Să te nască al 5-lea copil, la o vârstă când femeile nu mai concep nici măcar idei?! Vă iubesc, bunii mei părinți!
Alerg prin casă, mă aranjez și plec la muncă. Acolo mă întâlnesc colegele mele cu felicitări.
La muncă a trecut atât de repede timpul, că deja m-am pomenit că trebuie să mă pregătesc să ieșim în oraș cu prietenii. Nu trece nicio zi de-a mea de naștere fără să nu sărbătoresc cu ei - oamenii tăi de suflet, pe care îi iubești nespus de mult, care construiesc cu tine amintiri, împart durerile și bucuriile cu tine și care îți oferă energia de a merge mereu mai departe!
Vineri
Nu uitați să fiți mai buni ca ieri și mai fericiți ca astăzi...
Este iarăși ora 3 dimineața. Am ajuns acasă cu un braț de flori și cadouri. Dragii mei prieteni au avut grijă să mă alinte cu de toate, dar mai ales cu gânduri bune.
Nu știe el că eu aș mai vrea să dorm. De cum a văzut genele mele mișcându-se, și-a fixat privirea manipulatoare. Pisoii ăștia dulci.
Astăzi e o zi cu planificări. Plecăm mâine la țară, la părinți, așa că mergem să facem tot felul de cumpărături. O sun pe mama să o întreb de ce ar mai avea nevoie, dar ca întotdeauna ea zice de sănătate.
Sărbători frumoase vă doresc și nu uitați să fiți mai buni ca ieri și mai fericiți ca astăzi. Paște fericit!