La sfârșitul lunii iunie, Curtea de justiție din Duhok l-a condamnat pe tânărul fotoreporter Qaraman Shukri la șapte ani de închisoare. Decizia a fost luată într-un proces cu ușile închise, după ce acesta a participat la un protest împotriva incursiunilor Turciei în Kurdistanul Irakian. Este a treia sentință pronunțată în 2021 împotriva jurnaliștilor din această regiune, unde au mai fost arestați la protestele de anul acesta (2021) și la cele de anul trecut (2020) încă aproape 100 de oameni, potrivit asociațiilor pentru drepturile omului. Cei mai mulți au fost eliberați.
Amnesty International a făcut, însă, o anchetă proprie privind 14 persoane din Badinan, localitate aflată în regiunea Duhok, arestate în mod arbitrar între martie și octombrie 2020 de forțele Asayish, adică de serviciul secret de informații al Regiunii Autonome Kurde și de către Parastin, structura de informații a Partidului Democrat din Kurdistan, cu sediul la Erbil.
Cei mai mulți au fost arestați, pur și simplu pentru participarea la proteste, mi-a explicat Diyaree Mohammed Qader, director executiv al organizației neguvernamentale Metroo, care monitorizează situația mass-media din regiune. Unii, însă, au fost reținuți pentru criticile aduse autorităților, mai precizează activistul: cei mai mulți au fost ținuți în închisoare, fără proces. și fără ca rudele lor să știe ceva despre ei, pur și simplu au dispărut.
Opt dintre ei au vorbit despre felul în care au fost torturați sau maltratați în timpul detenției, iar cinci au fost condamnați la șase ani de închisoare pe baza „mărturisirilor” obținute de autorități prin folosirea forței.
Amnesty International a constatat în cazul acestora din urmă că au fost folosite trei legi pentru arestarea și urmărirea lor penală: Legea securității naționale, Legea defăimării și Legea privind folosirea abuzivă a electronicelor. Totul pe baza unor definiții vagi.
Numai în guvernarea Duhok forțele de securitate kurde au arestat peste 100 de persoane între martie 2020 și aprilie 2021. Majoritatea au fost eliberate ulterior, dar cel puțin 30 rămân în detenție, inclusiv cei cinci activiști și jurnaliștii deja condamnați.
„Libertatea de exprimare pașnică și jurnalismul nu sunt crime”, declară Qader, liderul organizației Metroo. Un cunoscut jurnalist de investigații, Harem Karem, care a lucrat multă vreme pentru Kurdistan Tribune, în Marea Britanie, mi-a spus, însă, că cei acuzați de autorități nu fac întotdeauna jurnalism propriu-zis, și că mulți dintre ei fie sunt activiști, fie execută ordine politice: unii folosesc astfel de proteste ca pe o tribună pentru a deveni faimoși peste noapte.
Karem e de acord însă că ei nu trebuie arestați, ci doar eliminați din breaslă, fiindcă din punctul lui de vedere nu respectă standardele profesionale. În plus, fostul jurnalist, care acum lucrează la un think-thank, adaugă că „trebuie să fii nebun să te revolți în Duhok, acolo unde instituțiile Partidului Democrat Kurd sunt absurde și dure”: cine vrea să se revolte să vină în Suleymaniah, fiindcă aici nu-i arestează nimeni, cel mult se fac presiuni pentru a fi dați afară.
Nu se cunoaște exact numărul jurnaliștilor morți, în circumstanțe dubioase sau închiși în ultimii 20 de ani în Kurdistanul Irakian. Presa nu e nici liberă, nici profesionistă, dar există oaze de libertate, plătite scump de cei care-și iau rolul în serios și nu vor să se amestece în interesele de grup.