Născută la 11 octombrie 1971, în satul Corneşti, raionul Ungheni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de istorie, a urmat Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, România, Istoria contemporană, Academia de Administrare Publică, Masterat în management educational, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Masterat în Didactica nonlingvistică, actualmente doctorand Pedagogie la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă".
Profesoară în sat 8 ani. Din 1995, activează la Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" din Chişinău. Iniţial ca profesor, din 2007, director adjunct. Din 2011, director, trecută prin concurs.
În anul 2010- Pedagogul Anului în municipiu şi republică. Era prima data când câştiga trofeul un profesor din municipiu.
Expert la Consiliul Europei pe probleme de evaluare. Formator naţional.
Luni
Este ziua în care m-am născut.
La ora 05.30, după săptămâna care abia a trecut, mi se creează senzația unei stări de rutină: serviciu, casă, responsabilități. La 06.30 servesc cafeaua și ieșim grăbiți din casă. La 07.00 sunt deja la liceu. Paznicul, un bărbat aplecat de ani și trăiri, sare în picioare vinovat pentru a mă saluta. Mă simt și eu vinovată pentru smerenia lui și trec grăbită spre etajul doi unde am cabinetul de istorie deja de 27 de ani. E o sală mică, decorată de mine. Fiecare elev din cele 27 de generații îi țin minte locul unde au stat. Zboară anii, ca o clipă. Ne urmăm destinul și așteptăm acțiunea moirei Clothos.
Astăzi revăd proiectele pentru cele 4 lecții pe care le am de obicei în această zi. Creez o deprindere de muncă. Acte, rapoarte, contracte, fișe, monitoring, sarcini. O activitate foarte diversă și apăsătoare, dar foarte frumoasă. Sunt prinsă la toate pauzele. Elevi implicați în proiecte, profesori cu întrebări. E vacanță, dar multă lume mă caută și asta e minunat.
E ora 18.00 încă stau între hârtii. La 18.30 am ora de sport. Merg spre casă în ambuteaj infernal. Dar totuși mă bucur-am timp pentru meditație. Mă gândesc pe cine am bucurat și pe cine am întristat azi.
La ora 20.00 privesc știrile. La această oră televiziunea intă în casa mea şi eu încerc să-i determin decenţa. Neapărat mai fac ceva. De când mă ţin minte fac cel puţin două activităţi concomitent. Pregătesc hainele pentru a doua zi. Calc lucrurile spălate în ajun şi savurez parfumul îmbătător al albiturilor. Îmi telefonez mamele să le întreb de sănătate şi mă gândesc – ce frumoasă tradiţie la noi la români, să te măriţi şi să te alegi cu două mame, doi taţi, două surori, frați, iar rudele să se extindă şi hora tracilor să devină mai rotundă, bucuriile mai mari şi rugăciunile mai puternice. Mă așez, apoi, la masa mea din bucătărie, transformată în birou și lucrez la computer. Am un proiect, două, trei, am atâtea responsabilotăţi! E ora 02.45. Am nevoie de odihnă. Mâine e o nouă zi.
Marți
E iarăși sunetul alarmei. E 05.30. Ce minunată e cafeaua. E din Guatemala. Am procurat-o la Leipzig. E deosebită în primul rând pentru că e pregătită de iubitul meu. Viața alături de el, drumul lung până la serviciu îl parcurgem uneori în discuții cu hohote de râs. Avem noi un limbaj al nostru, vorbim și gândim la fel. Meditez în timp ce după ce am trecut Ciocana, maşinuţa mică pe care o am, mă ajută să trec rapid pe străzile triste ale capitale. Cât de mult am visat să vin aici! Aveam haine doar pentru Chişinău! Dacă primeam un parfum nou, îl păstram să-l folosesc doar când voi lucra la Chişinău, deşi nu aveam nici o şansă de a trăi în capitală. Acum, după 27 de ani totul mi se pare o binecuvântare şi îi mulţumesc permanent lui Dumnezeu pentru asta.
Pe mulţi îi văd dezorientaţi, dezamăgiţi, nemotivaţi şi îndureraţi la vârsta încă foarte mică pe care o au
La liceu ajung destul de devreme la 07.15 şi asta îmi permite să mă bucur în tihnă de schimbarea la faţă a acestei clădiri trecută acum prin proiectul Eficienţă energetică. Trec pe tot teritoriul și inspectez reparația. Mă grăbesc să reuşesc să scot comorile ascunse în sufletele copiilor care activează în Clubul Copiilor Dotaţi. Toţi copiii sunt minunaţi. Ce păcat că inocenţa se pierde în tumoarea comportamentului matur. Pe mulţi îi văd dezorientaţi, dezamăgiţi, nemotivaţi şi îndureraţi la vârsta încă foarte mică pe care o au. Cuprind cu ochii curtea. Ani la rând ea a primit paşii a mii de copii, personalităţi remarcabile, gospodari şi pur şi simplu oameni buni. Deseori mă gândesc la ei şi mă întreb unde am greşit noi? De ce după 30 de ani ne mai întrebăm ce limbă vorbim, contestăm valorile unirii iar probleme ecologice apropie planeta de colaps.
Mă gândesc la acestea şi completez fişa de participare în concursul Pedagogul Anului a unei minunate colege din liceu. Discutăm despre valorile viitorului care urmează a fi dezvoltate copiilor. În numele viitorului, este mesajul mai vechi al acestui concurs. Îmi împărtășesc emoțiile din anul 2010, când ajunsesem eu nominalizată Pedagogul Anului. Țin neapărat să-i menționez să nu scape ceva. E important să câștige! Pentru efortul ei, pentru deschiderea ei, pentru bunătatea pe care o poartă în suflet.
Miercuri
Într-o zi de miercuri am pierdut trei oameni dragi-bunica în 1996, tata în 2006 și cumnatul în 2009. Dar și ziua în care a venit pe lume copilașul meu, Dănuț. Aceste amintiri mă fac melancolică și îmi crează o stare de spiritualizare profundă. Interesantă fiinţă este omul! În alergări, râvne efemere și acțiuni cu aspirații autoritare. Astăzi, voi scrie cu majuscule Adevărul, Bunătatea și Credința. Mă bucur de viață! Sunt fericită! Cerșesc de la Dumnezeu înțelepciune. Ascult Psalmul 50 interpretat de Maria Coman. Oamenii care mă înconjoară sunt frumoși. E adevărat, uneori avem aşteptări mesianice de la ei. Vrem să se întâmple totul rapid, calitativ şi într-o formă cât mai aproape de aşteptările personale. Dar e important să avem înțelepciune. Azi urmează să evaluez produsele proiectului Istoria îmi trezește emoții de mândrie. Sunt 50 de copii ce-și exprimă dragostea față de istorie. Disciplina mea preferată, pe care o profesez de 35 de ani. De fiecare dată îmi descopăr evenimentele dintr-o altă lumină. Le analizez profund și le demonstrez și elevilor oportunitatea de a gândi altfel situațiile istorice. Astăzi împreună cu colegii vom gândi ultima etapă a proiectului. Un juriu prestigios va desemna învingătorii. Până atunci noi vom selecta finaliștii. Ce minunat ar fi fost să fi trăit Nicolae Dabija. Îl invitam în multe activități și niciodată nu mă refuza. Astăzi mă gândesc la asta și cred că mă respecta. Ce mândră sunt. Marele Dabija vorbea cu mine la telefon, mă aprecia și mă considera o profesoară bună. Astăzi mă gândesc la ei, îi leg cu istoria și mă bucur că o pot trăi și gândi în fiecare zi. Împreună cu colegii din proiect am convenit la o listă de personalități pe care încă le mai are Basarabia. Mulți au plecat. E trist și rece fără ei.
Joi
Luminițele de pe brad îmi amintesc de povestea copilăriei. Tata decora întotdeauna bradul și îl lăsa pe prag afară, așa ca luminițele să se vadă din drum. De când sunt mamă nu a trecut nici un an să nu decorez bradul acasă și să pregătesc surprize pentru ai mei. Avem o tradiție- îl punem pe data de 24 decembrie și îl strângem la 20 ianuarie. Întotdeauna e colorat și are în fiecare an câte o jucărie nouă. Dănuț a venit în vacanță special pentru a fi cu noi la Crăciun. Așteaptă darurile exact ca și în copilărie. La fel ca și atunci se bucură pentru orice obiect. E un copil bun. Acest sentiment mă înaripează. Merg la liceu. Deja e mai mult decât o casă a mea. Am posibilitatea de a sta acasă, dar deja nu pot. Este al meu. Mă doare că nu a fost decorat cu nici un ordin! Mulţi politicieni m-au cunoscut, unii au profitat şi de atitudinea mea şi de implicare, dar liceul a rămas în gura celor care l-au criticat. Mă lupt mult pentru a-i promova numele. Este unul dintre primele instituții liceale din republică. Valorile promovate fac din elevii noștri niște copii deosebiți. Mulți elevi dintre ai noștri s-au căsătorit după ce au absolvit liceul. Avem mai multe cupluri dintre absolvenți. Ce minunat e! Zâmbesc la volan și trec strada Muncești și ajung în zona gării. Orașul e plin de luminițe. Anul acesta ca niciodată de frumos. Dar ambuteiajele, drumurile murdare, gropile în pavaj crează o tristețe împletită cu regretul pentru un neam de gospodari, harnici, buni, dar lucrurile nu merg. Inventez elevilor mereu justificări dar în ultimul timp nu le mai cred eu singură. La liceu lucrez calitativ. Port câteva discuții cu unii colegi. Le strălucesc ochii dacă găsesc câteva cuvinte frumoase de laudă. De un conducător bun depind multe lucruri. Azi mă gândesc la politică. Această artă de a conduce a fost deseori exploatată de oameni inapţi şi lipsiţi de virtuţi. Ultimii ani trăim o penurie de conducători cu virtuți. E foarte greu să crezi în fapte când oamenii au alte scopuri. Îmi doresc să fiu un conducător bun.
Vineri
Zăpada cedează temperaturilor nefirești ale iernii. Totuși ce frumoasă e iarna. Albul zăpezii creează o lumină în jur. Deși am crescut într-o lume antiromantică emoțiile îmi copleșesc mereu inima. Chiar și pe ceață viața e minunată. Îmi amintesc troienele copilăriei mele. Tata făcea pârtie să putem ieşi din ogradă. Gerul îmi pişca mereu obrajii, iar mirosul lui îl mai ţin minte în albiturile spălate şi înşirate la uscat afară. Părinţii au muncit toată viaţa în capitală, aşa că eu puteam să mă bucur de aceste frumuseţi în linişte. Deseori bucuriile mi le spuneam mie. Vorbeam ca regulă în voce. Eram totuşi prudentă să nu mă vadă cineva şi să creadă că am o problemă cu mintea. E încă foarte devreme, dar pe străzi circulația e activă. La ora 07.10 sunt la liceu. Ograda e îngrijită. Avem noroc de un măturător bun. E cald, e liniște. Astăzi voi evalua registrele școlare. Mă ocup de proiectul strategic al instituției. Au trecut 10 ani deja de când sunt director. Ca o clipă. Nici acum nu realizez cum trebuie să aplici eficient pârgiile unui management eficient. Trăiesc mai mult sentimentele unui pedagog. Îmi place să gândesc creativ orele, să-i port pe copii pe cărările descoperirii evenimentelor care au înălţat sau au prăbuşit neamul. Deseori fac paralele cu viaţa cotidiană. Îi ajut să valorifice faptele frumoase ale unor personalităţi. Sunt oameni înzestraţi cu har în vorbire, înţelepciune în acţiuni şi comportament ce poate servi model pentru alţii. Vorbim despre Constantin Tănase, Adrian Păunescu, Emil Loteanu, Alexandru Moşanu, iar zilele acestea a plecat la ei şi profesorul meu şi a multor istorici, Ion Niculiţă. Era un aristocrat la catedră. A fost membrul comisiei de stat când am absolvit universitatea. Îmi căzuse un bilet tocmai cu subiectul Tracii septentrionali. I-am milţumit lui Dumnezeu pentru această oportunitate de a-l cita pe vestitul nostru arheolog, specializat în acest domeniu. Ultima dată ne-am întâlnit la ziua istoricului diin vara anului 2021. Rectorul Igor Şarov şi doamna prorector Otilia Dandara au organizat o festivitate frumoasă a absolvenţilor, aşa că am avut prilejul să-i întâlnim.
Proiectul meu prinde contur. Realizez că obiectivele startegice trasate îmi sunt înţelese. Nu ştiu dacă aveam acelaşi sentiment în anul 2017. Nu cred. Totuşi experienţa practică e foarte importantă.
Colegii care sunt azi la serviciu, vin şi mă salută, întreabă de sănătate şi mereu mă apostrofează că nu prea mă odihnesc. Simt această grijă a lor şi devin mai harnică şi mai insistentă. Vreau să le demonstrez că pot munci mult, că îmi pasă şi că toate frustrările oficialilor care anul acesta m-au exclus din lista decoraţiei la preşedinţie nu mă deranjează. Mă apreciază mai mulţi decât cei care contestă statutul meu.
Ziua se sfârşeşte în lecturi. Regulat recitesc ceva de la Aurelian Silvestru. Fărâmile de suflet sunt nesecate surse de inspiraţie pentru mine. Îl recitesc pe Dan Puric cu Suflet frumos, şi neapărat câteva pagini din noua mea pasiune este Gabriel Liiceanu. Am o capacitate de muncă impresionantă. Deseori gândesc la faptul că Creatorul m-a înzestrat cu o mare capacitate de muncă. Dacă aveam condiţii, eram poate un veritabil cercetător, dar aşa, trebuie să câştig. Viaţa în oraş pentru un copil venit de la Corneşti fără casă, fără nume şi fără partid este jucată în cercul câştigului de existenţă.
E ora 01.12 minute. Frumoasă cifră. O privesc, fac legătură cu anul, luna, ziua în care scriu şi zâmbesc, pentru că în sat la mine se zicea-puneţi o dorinţă. Merg la somn meditativă şi mulţumită pentu tot ce am.
Urmează Sâmbătă, ziua plăcintelor, tartelor, zemii, dar și al referatelor, proiectelor, desigur și al mamei, surorii și fratelui. Spăl la mașină. Citesc, scriu, comunic, calc albituri. Fac totalurile activităţii săptămânii, lunii şi anului. Stabilesc priorităţi. Ce bine e că ziua are 24 de ore!