Linkuri accesibilitate

Harta secțiilor de votare din străinătate


Moldovenii vor putea vota în peste 2.000 de secții de votare, atât în R. Moldova, cât și în alte 37 de țări.
Moldovenii vor putea vota în peste 2.000 de secții de votare, atât în R. Moldova, cât și în alte 37 de țări.

Peste 3,3 milioane de alegători sunt așteptați la urne la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional din 20 octombrie. Alegătorii vor putea vota la 2.218 secții, atât în țară, cât și peste hotare.

* Harta secțiilor de votare a fost alcătuită pe baza adreselor furnizate de Comisia Electorală Centrală. Vă recomandăm verificări suplimentare înainte de a merge la vot, pentru a evita erori.

Orice alegător poate verifica dacă figurează pe listele electorale pe pagina verifica.cec.md. La secțiunea „Verifică lista electorală”, introducând numărul personal de identificare, poate afla la ce secție de votare este arondat. Iar apăsând butonul „Află unde să votezi”, poate vedea adresa secției de votare asociată domiciliului său.

Studenții și elevii cu drept de vot care nu au înregistrare la domiciliu sau reședință temporară în localitatea în care învață vor putea să voteze pe 20 octombrie la orice secție din acea localitate. Pentru a vota, ei vor trebui să prezinte actul de identitate și carnetul de student sau de elev.

Alegătorii cu probleme grave de sănătate pot solicita urna mobilă. Cererile se fac în scris și se transmit biroului electoral din localitatea de domiciliu. Acestea pot fi completate începând cu două săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 14:00 a zilei precedente votării. În ziua alegerilor, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14:00 numai la prezentarea unui certificat medical.

Din totalul celor 2.218 de secții de votare, cele mai multe - 306 - vor fi deschise în municipiul Chișinău. Ca și în anii precedenți, cetățenii moldoveni care locuiesc în regiunea transnistreană vor trebui să voteze pe malul drept al Nistrului. Pentru ei, au fost constituite 30 secții de votare în 21 de localități.

Pentru moldovenii din străinătate, anul acesta vor fi deschise 231 de secții în 37 de țări, adică aproximativ 10% din numărul total. Dintre acestea, trei secții vor procesa buletinele de vot trimise de alegători prin poștă.

Peste hotare, cele mai multe secții vor fi în Italia – 60, în Germania – 26, în Franța – 20 și în Marea Britanie – 17 secții de votare. În România vor fi deschise 16 secții de votare, același număr ca în Statele Unite.

În Federația Rusă, din motive de securitate, vor fi deschise numai două secții, ambele la Moscova. Din cauza războiului dus de Kremlin, un număr similar de secții va fi și în Ucraina - la Kiev și Odesa.

Cetățenii moldoveni aflați în străinătate pot vota la orice secție de votare, indiferent de statutul lor pe teritoriul țării gazdă. Cei aflați în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda au avut posibilitatea, în premieră, să voteze prin corespondență, înregistrându-se prealabil pentru a primi prin poștă buletinele de vot.

Modelul buletinului de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale publicat de CEC
Modelul buletinului de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale publicat de CEC

Datele Comisiei Electorale Centrale arată că, în total, peste 21.000 de cetățeni moldoveni s-au înregistrat prealabil în acest an pentru a vota în afara Republicii Moldova la scrutinele din 20 octombrie, cei mai mulți - în Rusia, Italia și Germania.

11 candidați vor lupta pentru voturile moldovenilor la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024.

Candidații vor apărea pe buletinul de vot în următoarea ordine: Alexandr Stoianoglo (Partidul Socialiștilor); Maia Sandu (Partidul Acțiune Solidaritate); Renato Usatîi (Partidul Nostru); Vasile Tarlev (Partidul „Pentru Viitorul Moldovei”); Irina Vlah (independentă); Ion Chicu (Partidul Consolidării și Dezvoltării Moldovei); Andrei Năstase (independent); Octavian Țîcu (Blocul electoral „Împreună”); Victoria Furtună (independentă); Tudor Ulianovschi (independent); Natalia Morari (independentă).

Prezidențialele vor avea loc concomitent cu referendumul constituțional despre aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, unde moldovenii vor răspunde cu „Da” sau „Nu” la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Iurie Rotari

    Am început să lucrez în presă încă de pe băncile facultății, în 2016. Am absolvit școala de jurnalism la RISE Moldova și, în colaborare cu ei, eram reporter de investigații la ziarul SP din Bălți. Ulterior, am plecat pentru câțiva ani în România, unde am absolvit un masterat, am început un doctorat și am activat la un centru de cercetare de politică externă. Din mai 2024 sunt acasă, în calitate de reporter politic la Europa Liberă Moldova.

XS
SM
MD
LG