Într-o ediție de sărbătoare a podcastului „Pe Agendă”, directorul Agenției Naționale a Arhivelor își prezintă argumentele.
Cașu invocă diverse evenimente premergătoare - revendicări, acțiuni și confruntări în masă ale cetățenilor cu forțele de ordine sovietice, cum a fost, bunăoară, în 7 noiembrie 1989, când „prima dată în Europa de Est și în URSS, se reușește oprirea unei parade militare, pe această dată-cheie a sărbătorilor sovietice”.
Istoricul consideră că încă în 1989, un an în general „de ruptură pentru Europa de Est”, proclamarea independenței „era anticipată” la Chișinău. Anume în acel an, la 27 august, la o Mare Adunare Națională în centrul Capitalei „s-a vorbit, fie și cu jumătate de gură”, despre independență, suveranitate, limba română etc., sfidându-se astfel mai multe tabu-uri sovietice. „Nu întâmplător doi ani mai târziu, în aceeași zi, se declară independența, pentru a se sugera clar că atunci s-a spus cu jumătate de voce, iar acum o spunem foarte clar și foarte tranșant”.
„Noi în 89-90 eram priviți ca una dintre republicile de avangardă în ceea ce privește formularea obiectivului de independență”, mai susține istoricul.
Vorbind despre factorii care „au determinat în câteva luni independența tuturor republicilor unionale”, istoricul se referă în mod special la lunile februarie-martie 1991, atunci când Moscova, confruntată cu „parada suveranităților”, organizează la scara Uniunii Sovietice, știrbite deja, un referendum cu privire la viitorul acestei uniuni.
URSS, în urma acelui referendum, ar fi trebuit să se perpetueze „într-un nou format” și să se numească Uniunea Republicilor Sovietice, Suverane, fără „Socialiste”. În RSS Moldovenească, referendumul – respins oficial - a fost invalidat pe motiv de prezență redusă la secții, acolo unde au fost totuși organizate de adepții menținerii URSS.
A urmat apoi arestarea lui Mihail Gorbaciov, în 18 august 1991, și instaurarea unui regim dictatorial, acea Comisie excepțională, extraordinară, în frunte cu vicepreședintele sovietic, Ghennadi Ianaev. Un puci eșuat care, „de fapt, accelerează procesul de dezintegrare a URSS” și a contribuit la „acel val al declarării independenței republicilor sovietice”, arată istoricul.
Totuși, R. Moldova își proclamă independența pe 27 august, „cumva târziu, în raport cu alte republici”, dar „oarecum justificat”, mai spune Cașu, invocând diferite împrejurări și rațiuni ale elitelor politice de atunci.
Unul dintre motivele „întârzierii” s-ar fi datorat, în opinia sa, faptului că „s-a așteptat o declarație similară de la Kiev, care vine pe 24 august 1991”. Au existat și antecedente – „avem un scenariu comparabil cu cel din 1918, când Basarabia, Republica Democrată Moldovenească își declara independența pe 24 ianuarie 1918, ca urmare a faptului că Ucraina este independentă”. Istoricul vede similitudini și în prezent când „de fapt, traseul nostru european este legat de soarta Ucrainei”.
În plus, mai consideră Cașu, un alt factor care explică această întârziere - care „nu este gravă până la urmă” - a fost, probabil, calculul că ziua declarării independenței „trebuie să coincidă cu 27 august 1989, ca să fie această o legătură simbolică”.
O altă remarcă a istoricului, care accentuează specificul R. Moldova în corul celorlalte foste republici unionale, este că declarația acesteia de independență „este cea mai complicată, cea mai lungă, cea mai sofisticată și cea mai contradictorie”. În textul ei, „se face un excurs în toată istoria noastră (...), se face referire la 1812, 1918, 1940, la hotare”, dar toate „rămân cumva în aer” pentru că se face referire și „la un spațiu al devenirii noastre naționale”, spune Cașu, explicând că aceasta „este o frază care lasă deschisă portița spre Unire”. „Deci, este foarte important, fără îndoială”, dar ideea este apoi lăsată „cumva în suspans”.
De asemenea, pe linie de specificitate, nu s-a confirmat niciun caz în alte foste republici sovietice în care originalul unei Declarații de Independență să fi fost ars, așa cum s-a întâmplat în „evenimentul trist” din 7 aprilie 2009 cu declarația Republicii Moldova.
Sigur, pierderea certificatului de naștere, cum spune istoricul, nu anulează existența purtătorului, dar e o reamintire că Independența unui stat vine și cu responsabilități deosebite, inclusiv pentru instituțiile acestuia care trebuie să aibă disciplina de a transmite la timp documentele pentru arhivare la locul cuvenit. Și... s-a întârziat...
„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
