Linkuri accesibilitate

Cum Erdoğan jură să apere laicitatea turcă și ce este „decivilizarea” lui Macron


Derviși învârtitori în Galata Mevlevihane (Loja Dervișilor) din Istanbul. 
Derviși învârtitori în Galata Mevlevihane (Loja Dervișilor) din Istanbul. 

Presa din weekend a urmărit cu atenție întronizarea lui Recep Tayyip Erdoğan, care, la sfârșitul acestui nou mandat ce abia începe, se va fi aflat la putere de un sfert de secol, un mandat mai lung chiar și decât cel al fondatorului republicii turce, Kemal Atatürk.

La Londra, The Observer îi reproduce partea cea mai surprinzătoare a jurământului depus sâmbătă în fața națiunii: — “Jur să apăr statul de drept și principiul unei republici laice…” - formulă obligatorie (principiul unei republici laice — lâik Cumhuriyet ilkesine bağlı kalacağıma!), dar care sună straniu în gura unui președinte islamist, care n-a încetat să promoveze religia și să ronțăie libertățile civile și principiile statului de drept.

Noul său mandat îi va permite lui Erdogan să urmeze aceeași politică din ce în ce mai autoritară care a polarizat țara, membră în NATO, și i-au întărit poziția ca putere militară regională, estimează The Observer.

Experții și analiștii au avertizat că, dacă politica actuală va continua, economia se deteriora tot mai mult, date fiind rezervele valutare epuizate și prevederile inflaționiste catastrofale. Lira a suferit o serie de prăbușiri în ultimii ani și a atins un nou prag minim istoric în zilele de după vot.

San Luca, satul cele mai puternice mafii din Europa: ’Ndrangheta.

Tot la Londra, The Times are un articol reportaj despre una din cele mai mari reușite ale poliției italiene din vremurile recente: infiltrarea puternicei și extrem de violentei rețele ale mafiei calabreze, ’Ndrangheta.

Asta a dus, în luna mai, la operațiuni în șapte țări europene și la arestarea a 200 de oameni, practic cea mai mare lovitură (chiar dacă nu fatală) dată vreodată mafiei ’Ndrangheta, în așa-numita Operation Eureka (Evrika).

Au fost confiscate bunuri în valoare de 25 de milioane de euro și cu totul zece țări au fost implicate în anchetă. Suspecții sunt acuzați de trafic internațional de droguri, spălare de bani și deținere de arme.

Operațiunea a început în 2019, inițial pentru a investiga contrabanda de droguri între regiunea Calabria și Belgia, mai precis: orășelul belgian Genk.

Operațiunea confirmă statutul ‘Ndranghetei ca fiind cea mai eficientă organizație criminală din Europa, existând acum dovezi că participanții au folosit brokeri și schimbători de bani chinezi din Italia și Columbia pentru a plăti livrările internaționale de droguri.

Pe această notă, la Roma, La Repubblica își continuă rubrica intitulată Alfabetul mafiilor, numărul din weekend fiind dedicat literei «N», ca în «Nord», nordul fiind regiunea de predilecție (atât nordul Italiei propriu-zise, cât și nordul Europei) în care ’Ndrangheta calabreză își desfășoară activitățile criminale.

Tot La Repubblica scrie despre o altă percheziție, efectuată de astă dată în Germania, de către serviciile secrete locale, în locuința unei femei care ar putea fi cheia misterului sabotajului conductei Nord Stream. Femeia pare că ar colabora acum cu anchetatorii, iar informațiile date de ea confirmă, în stadiul actual, că urma duce la sabotori ucraineni, iar nu la o auto-sabotare de către ruși.

Președintele polonez dă înapoi în cazul legii privind politicienii „pro-ruși”

Președintele polonez Andrzej Duda a răspuns reacțiilor critice cvasi-generale propunând modificări aduse proiectului de lege „Lex Tusk” pe care tot el l-a semnat săptămâna trecută (și despre care am mai scris aici, în rubrica zilnică a revistei presei)

Financial Times explică cum legea ar fi avut efecte nefaste asupra opoziției, ea fiind menită să creeze o comisie care să investigheze activitățile politicienilor polonezi bănuiți a fi pro-ruși, interzicându-le astfel să mai participe la viața politică, ceea ce a stârnit mari proteste publice, inclusiv ieri.

Opoziția a numit proiectul „Legea Tusk” deoarece ținta principală ar fi fostul premier Donald Tusk, care conduce cel mai important partid de opoziție, Platforma Civică, și care face deja campanie pentru câștigarea alegerilor naționale din această toamnă.

Comisia și textul de lege sunt creația partidului de guvernământ Lege și Justiție, sau PiS. Fondatorul partidului, Jarosław Kaczyński, l-a acuzat în repetate rânduri pe Tusk (fost președinte al Consiliului European) că ar fi prea prietenos cu Moscova. Guvernul PiS spune că o asemenea comisie ar putea proteja Polonia împotriva amestecului Rusiei în campania electorală într-un moment în care Varșovia conduce sprijinul occidental pentru Kiev în războiul său împotriva Moscovei.

Faptul că președintele Duda și guvernul dau înapoi nu a oprit însă uriașul marș de protest care a avut loc duminică 4 iunie la Varșovia. Cotidianul de opoziție Polityka scrie că, iată, la 34 de ani după manifestațiile care au dus la căderea comunismului, sute de mii de oameni mărșăluiesc astăzi din nou pentru a salva democrația, frază preluată și de buna cunoscătoare a Poloniei care este jurnalista americană Anne Applebaum (căsătorită de altfel cu fostul ministru polonez de externe și actual europarlamentar și opozant al guvernului Radosław Sikorski).

Până și Lech Wałęsa se afla printre manifestanți, scandând “Vom învinge!”, constată The Guardian.

Charlie Hebdo și „decivilizarea” lui Macron

La Paris, în acest timp, săptămânalul satirico-politic Charlie Hebdo analizează în mai multe articole din ultimul său număr acel termen bizar folosit săptămâna trecută de Emmanuel Macron: “decivilizarea” (décivilisation), pentru a descrie seria de violențe și acte de nesupunere civică prin care trece Franța.

De îndată, stânga a sărit să-l critice pe Macron pentru termenul „decivilizare”, pe care îl consideră ca fiind luat din vocabularul dreptei extreme.

Charlie Hebdo amintește însă că termenul vine de fapt de la sociologul evreu-german Norbert Elias, Entzivilisierung, dar că a fost deturnat, în fundal, de o teorie conspiraționistă, care a prins formă mai întâi în Franța: Marea Înlocuire / Le Grand Remplacement. Aceasta este o formulă inventată de un teoretician al dreptei extreme franceze, Renaud Camus și trimite la o ficțională „totală înlocuire culturală și rasială”, o “decivilizare” a albilor, a europenilor, de către alte rase. Este o formulă pe care a preluat-o și Marine Le Pen de multe ori în discursurile ei.

Imaginea mai trimite și la Le Camp des Saints (1973), un roman al răposatului Jean Raspail care prezintă Franța invadată de milioane de imigranți. În imaginarul partizanilor teoriei „marii înlocuiri” și ai „decivilizării”, aceasta se va petrece fie prin invazie, fie pur și simplu prin „rata fecundității”.

Ceva asemănător întâlnim de altfel și la Michel Houellebecq, în romanul său Soumission / Supunerea, lansat în mod întâmplător chiar în ziua masacrului islamist de la Charlie Hebdo, pe 7 ianuarie 2015. Apoi, asasinul suprematist alb din Noua Zeelandă, cel vinovat de masacrul de la moscheea de la Christchurch din 2019, se revendica explicit ca inspirat de teoria „Marii Înlocuiri” franceze.

Cum un eretic a făcut ca Biblia să fie interzisă într-o școală din SUA

In sfârșit, în Germania Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) revine la un fapt divers din SUA cu implicații civilizaționale: cum Biblia a ajuns să fie considerată neadecvată pentru copiii din școlile primare și gimnaziale din districtul școlar Davis, la nord de Salt Lake City, în statul Utah din SUA.

În multe școli din Utah, Bibliile încep să fie retrase din bibliotecile școlare, decretate ca fiind pline de „amoralitate sexuală”. Un părinte se plânsese de asta, mai mult în glumă – pe un ton sarcastic. Dar gluma a devenit afacere serioasă.

Scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung (cotidian foarte conservator, de altfel): «Febra americană a condamnării și excluderii unor cărți, în care democrații și republicanii au căutat în ultimii ani să se depășească unii pe alții, a prins acum și cea mai vândută carte din toate timpurile: Biblia. În districtul școlar Davis, la nord de Salt Lake City, Utah, district care are 72.000 de elevi de la grădiniță până la clasa a XII-a, Biblia este acum scoasă din școlile primare și gimnaziale, la începutul vacanței de vară, după ce un părinte s-a plâns de conținutul ei pornografic și indecent.»

Anul trecut, Utah a adoptat o legislație prin care devin ilegale diseminarea, publicarea sau punerea la dispoziția minorilor a „amoralității sexuale” (care include descrierea sau descrierea masturbării, sexului, bestialității, excitării genitale sau atingerii erotice) sau „imagini nude sau seminude”, totul ducând la pedepse de cel puțin cinci sute de dolari și o lună de închisoare.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG