Linkuri accesibilitate

Cum a schimbat 9/11 lumea


Turnurile gemene ale World Trade Center din New York, ținte ale atacului din 11 septembrie , 2001 file photo
Turnurile gemene ale World Trade Center din New York, ținte ale atacului din 11 septembrie , 2001 file photo

De Tony Wesolowsky

La 11 septembrie 2001, teroriștii au deturnat patru avioane de pasageri și le-au izbit de turnurile World Trade Center din New York și Pentagon, unul căzând pe un câmp din Pennsylvania. Aproape 3 000 de persoane au fost ucise. Iată cum s-a schimbat (și cum nu s-a schimbat) lumea de la atacurile din 11 septembrie.

„Războiul s-a terminat”

Nouăsprezece militanți afiliați grupului terorist Al-Qaeda au deturnat cele patru avioane utilizate în atacurile din 11 septembrie. În acel moment, fondatorul Al-Qaeda, Osama bin Laden, se afla în Afganistan, sub protecția talibanilor, islamiștii care erau la putere din 1996. Când aceștia au refuzat să-l predea pe Bin Laden, Statele Unite au invadat Afganistanul în fruntea unei coaliții, i-au îndepărtat rapid pe talibani, au promis să sprijine democrația și să elimine amenințarea teroristă.

Imaginile de neuitat ale atacurilor de la 11 septembrie 2001
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00
Link direct

Aproape 20 de ani mai târziu, la 30 august 2021, Statele Unite și-au finalizat retragerea trupelor din Afganistan. Iar la câteva zile după ce președintele Joe Biden a declarat că „războiul din Afganistan s-a încheiat”, talibanii controlau din nou țara.

De când a început războiul împotriva talibanilor în 2001, și-au pierdut viața peste 3 500 de oameni din rândul personalului coaliției condus de Statele Unite în Afganistan, inclusiv peste 2 300 de militari americani, potrivit unui bilanț făcut de BBC.

Încă 20 660 de militari americani au fost răniți în acțiune. Aceste cifre pălesc în comparație cu pierderile de vieți omenești în rândul civililor și forțelor de securitate afgane. În 2019, președintele Ashraf Ghani actualmente înlăturat de la putere a spus că peste 45 000 de membri ai forțelor de securitate afgane au fost uciși în aproximativ cinci ani.

Într-un studiu tot din 2019, Universitatea Brown a estimat la peste 64 100 pierderile de vieți omenești în rândul militarilor și polițiștilor afgani de când a început conflictul, în octombrie 2001.

În ceea ce privește costurile financiare, nu este clar câți bani au cheltuit exact Statele Unite pentru Afganistan și război. Biden a spus recent că suma este de aproximativ 2 trilioane de dolari. Aceasta se bazează probabil pe un studiu mai recent realizat de Universitatea Brown, care a inclus dobânzile împrumuturilor luate pentru finanțarea războiului și cheltuieli precum îngrijirea veteranilor.

Cronologia unei dimineți: 11 septembrie 2001

7:59 am – Zborul American Airlines 11 (Boeing 767) decolează de pe aeroprotul din Boston, spre Los Angeles, cu 92 de persoane la bord.

8:14 am – Zborul United Airlines 175 (Boeing 767) decolează tot de la Boston, spre Los Angeles, cu 65 de persoane la bord.

8:19 am – Însoțitorii de bord de pe zborul AA 11 avertizează personalul de la sol că avionul a fost deturnat. AA informează Biroul Federal de investigații (FBI)

8:20 am – Zborul American Airlines 77 (Boeing 757) decolează de la Washington D.C, spre Los Angeles, cu 64 de persoane la bord.

8:41 am – Zborul United Airlines 93 (Boeing 757) decolează de la Newark, spre San Francisco, cu 44 de persoane la bord.

8:46 am – Avionul AA 11, care a fost deturnat, lovește turnul nordic de la World Trade Center, din New York. Toți cei din avion și sute de oameni care erau în clădire sunt uciși.

9:03 am – Avionul UA 175, care a fost deturnat, lovește turnul sudic de la World Trade Center, între etajele 75-85.

9:37 am – Avionul AA 77 lovește aripa de vest a Pentagonului (Ministerul Apărării) de la Washington. Toate cele 59 de persoane la bord și 125 de militari și civili din clădirea Pentagonului sunt uciși.

9:59 am – Turnul sudic de la World Trade Center se prăbușește.

10:07 am – Avionul UA 93 se prăbușește într-un câmp din localitatea Stonycreek, la aproximativ 240 km nord-vest de Washington, D.C. Toate persoanele aflate la bord, pasageri, membri ai echipajului, și cei patru teroriști, au murit. Se bănuiește avionul, singurul care nu și-a atins ținta, se îndrepta spre clădirea Capitoliului, sediul Congresului american de la Washington. Pasageri și membri ai echipajului au reușit să zădărnicească planurile teroriștilor.

10:28 am – Turnul nordic de la World Trade Center se prăbușește, la 102 minute după ce fusese lovi.

Amenințarea teroristă

Al-Qaeda este mult mai slabă acum decât în 2001. Și gruparea extremistă Statul Islamic este mult mai slabă decât era în 2014, când stăpânea zone extinse din Siria și Irak.

Statele Unite nu au fost lovite în vreun alt atac catastrofal de amploarea 9/11. Datele think tank-ului New America indică faptul că 107 americani au murit în atacuri jihadiste pe teritoriul Statelor Unite după 11 septembrie 2001, aproape jumătate fiind uciși la Clubul de noapte Pulse din Orlando, Florida, în 2016 de către Omar Mateen, care și-a revendicat apartenența la Statul Islamic.

În Europa, cifrele sunt mai mari. În 2015, militanți ai Statului Islamic au ucis 130 de persoane în atacuri coordonate la Paris. În Europa, unde legile privind armele sunt mai stricte decât în Statele Unite, au avut loc de asemenea numeroase atacuri prin înjunghiere sau alte atentate cu puține victime.

Din 2016, numărul acestor atacuri a scăzut atât în Europa, cât și în Statele Unite, potrivit unui articol de Daniel Byman revista americană Foreign Affairs, în care autorul arată că reducerea a coincis cu slăbirea Statului Islamic.

În Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud grupurile jihadiste sunt mult mai active decât înainte de 11 septembrie...

Dar în alte regiuni, inclusiv în Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud, „grupurile jihadiste sunt mult mai active decât înainte de 11 septembrie”. „Al Qaeda are prezență, printre alte țări, în Afganistan, Algeria, Bangladesh, Egipt, India, Iran, Libia, Mali, Pakistan, Arabia Saudită, Somalia, Siria, Tunisia, Turcia și Yemen. [Statul Islamic] este prezent în majoritatea acestor țări, plus Camerun, Ciad, Irak, Mozambic, Nigeria și Rusia. Multe dintre aceste țări sunt afectate de războaie civile în care grupurile jihadiste se numără printre participanții activi. Sute de mii de oameni au murit în aceste conflicte ", mai scrie Byman.

Atitudini americane

La douăzeci de ani de la 11 septembrie, numărul americanilor care văd terorismul drept o problemă națională majoră este redus, potrivit sondajelor efectuate de Pew Research Center.

Potrivit acestora, americanii sunt mai preocupați de economie, pandemia de COVID-19 și rasism. La începutul acestui an, înainte de retragerea Statelor Unite și preluarea controlului în Afganistan de către talibani, era puțin mai ridicat procentul americanilor care spuneau că terorismul intern este o problemă națională majoră (35%), decât procentul celor care au spus acest lucru despre terorismul internațional.

Pentru mulți americani nu terorismul intern sau internațional este o amenințare, ci accesul la medicină și deficitul bugetar...

Pentru mult mai mulți americani însă, nu terorismul intern sau internațional, ci numeroase alte chestiuni, cum ar fi accesul la asistență medicală (56%) și deficitul bugetar federal (49%), reprezentau problemele majore.

Într-un sondaj realizat de USA Today și Universitatea Suffolk, cei chestionați au numit pandemia de COVID-19 o provocare mai mare pentru țară decât atacurile teroriste din 2001. Totuși, americanii au spus într-un procentaj mai mare ca oricând (60 la 38 la sută), că 9/11 le-a schimbat viața pentru totdeauna.

În căutarea justiției

Deși au trecut mai bine de 10 ani de când Osama bin Laden, fondatorul al-Qaeda, a fost ucis de o unitate a forțelor speciale americane, SEAL 6, în Abbottabad, Pakistan, nimeni altcineva nu a fost găsit vinovat de atunci pentru că l-a ajutat în realizarea atacului și numai un singur terorist, Zacarias Moussaoui, și-a recunoscut vinovăția, fiind condamnat la închisoare pe viață.

Procesul presupusului designer al atacurilor teroriste din 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, abia acum se reia, după o serie de întârzieri cauzate inclusiv de pandemia de COVID-19.

Ministerul Justiției al Statelor Unite a anunțat că FBI a închis o parte din ancheta în cazul atacurilor și examinează câteva documente clasificate de mult timp pentru a stabili dacă acestea pot fi acum desecretizate. Pe 3 septembrie, Biden a semnat un ordin pentru declasificarea anumitor documente legate de 9/11, care urmează să fie eliberate în următoarele șase luni. Aceste evoluții au loc pe fondul presiunilor din partea familiilor victimelor, care cer să știe dacă Arabia Saudită i-a ajutat pe atentatori.

Danny Gonzalez, un fost agent FBI care a lucrat la anchetă, s-a declarat convins la postul CBS News că doi dintre cei 19 atentatorii sinucigași care au deturnat avioanele aveau o rețea de sprijin în Statele Unite. „19 atentatori nu pot comite singuri o crimă în masă cu 3 000 de victime”, a spus Gonzalez în primul său interviu televizat pe tema anchetei.

Familiile celor care și-au pierdut viața în atacurile de la 11 septembrie acționează în judecată Arabia Saudită. Saudiții neagă vreo implicare oficială, iar Comisia specială pentru cercetarea 9/11 nu menționează în raportul său vreo legătură. 15 din cei 19 atentatori erau saudiți, la fel ca Bin Laden.

Consumul de știri

La 11 septembrie 2001, după ce primul avion a lovit World Trade Center, oamenii își îndreptau privirile către televizor sau ascultau radioul pentru a se informa despre atacuri. Astăzi, cele două tipuri de media sunt strâmtorate, sau cel puțin stingherite, de alte mijloace și platforme. Sursele de informare tot mai importante sunt paginile din internet, rețele de socializare, aplicațiile mobile...

Imaginați-vă numai ce daune putea cauza un atac în stilul 9/11 în epoca social media...

„Pe atunci, platformele de socializare nu erau adoptate la scară largă și cum putea măcar înțelege cineva ce este un tweet într-o perioadă în care majoritatea oamenilor încă se bazau pe telefonia fixă”, au scris recent într-un articol Darrell M. West și Nicol Turner Lee de la Brookings Institute din Washington.

Dezavantajul constă însă în faptul că puzderia de platforme deschide larg ușa în fața dezinformării, au mai scris cei doi. „Imaginați-vă numai ce daune putea cauza un atac în stilul 9/11 în epoca social media. Speculații despre ce s-a întâmplat și cine a fost responsabil ar fi apărut imediat. Dacă am putea judeca după alte evenimente recente, gama suspecților ar fi fost probabil foarte largă: teroriști străini, agenți interni, oponenți politici, imigranți ori minorități rasiale, religioase sau etnice”, se mai spune în articol.

Securitatea la aeroport

Scoaterea centurilor și încălțămintei, întoarcerea pe dos a portofelelor, poșetelor și buzunarelor - toate acestea au devenit după 11 septembrie 2001 elemente ale unei noi normalități în ceea ce privește securitatea la aeroport. Au fost interzise obiectele care în mod evident putea fi folosite ca arme, cum ar fi cuțitele de desfăcut cutii utilizate de atentatorii la deturnarea avioanelor în acea dimineață de marți.

După încercarea lui Richard Reid de a folosi o bombă ascunsă în pantof pentru a doborî un avion în zbor de la Paris la Miami, în decembrie 2001, la punctele de control a trebuit a fi scoasă și încălțămintea. Alte reguli, ca limitarea lichidelor care pot fi aduse la bord, i-au lăsat nedumeriți la început pe unii din călătorii care nu-și imaginau că anumite lichide pot fi folosite pentru a fabrica o bombă.

Noile reglementări au mai lungit cozile la aeroport și au forțat călătorii să sosească mai devreme pentru a reuși să treacă la timp de filtrele de securitate.

Judecând după numărul de deturnări de avioane după 9/11, atât în Statele Unite, cât și în afara lor, măsurile globale de întărire a securității la aeroport ar fi funcționat în cea mai mare parte.

În 2015, un avion de pasageri rus s-a prăbușit la scurt timp după ce a decolat de la Sharm El-Sheikh, din Egipt. Oficialii americani și britanici cred că a fost doborât de o bombă. Totuși, aceasta a fost mai degrabă excepția decât regula.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG