Cum a denunțat R. Moldova pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele acestuia înainte să-și proclame independența? Vasile Botnaru discută cu istoricul Gheorghe Cojocaru despre o conferință internațională importantă organizată la Chișinău cu puțin timp înainte de proclamarea independenței față de colosul sovietic.
Gheorghe Cojocaru: „Între 26 și 28 iunie 1991, trei decenii în urmă, cu două luni înainte de declararea independenței de stat a Republicii Moldova, la Chișinău, în sediul actual al instituției prezidențiale, și-a desfășurat lucrările o conferință internațională cu genericul Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia, la care au participat oameni de știință din fosta Uniune Sovietică și alte 17 țări ale lumii, inclusiv, din România, Marea Britanie, Franța, Statele Unite ale Americii și Israel. Conferința a fost salutată de președintele Mircea Snegur, iar raportul de bază a fost prezentat de președintele parlamentului de atunci, profesorul Alexandru Moșanu.”
Europa Liberă: Să amintim pentru publicul care ne ascultă că despre Pactul Molotov-Ribbentrop în fosta URSS a început să se vorbească cu voce tare de prin 1989, când s-a împlinit jumătate de secol de la semnarea înțelegerii secrete de împărțire a Europei de Est între Stalin și Hitler, iar Congresul deputaților din URSS a aprobat raportul Comisiei Iakovlev, care conținea niște aprecieri politico-juridice a acelui rapt, așa cum a fost numită mai târziu tranzacția sovieto-germană. Vreau să vă întreb pe Dvs. despre acea conferință la care faceți trimitere, ce și-au propus atunci organizatorii, chiar să se continue pe linia asta politico-juridică, astfel încât să se ofere politicienilor teren pentru niște decizii mai hotărâte? Ori atunci, în general, maximum ce se putea obține ar fi fost o calificare științifică?
Gheorghe Cojocaru: „Misiunea forului convocat la Chișinău era de a face public de o manieră convingătoare adevărul ascuns decenii la rând despre evoluțiile dramatice și anexările teritoriale din anii 1939-1940. La conferință au fost reluate concluziile Comisiei Iakovlev, precum că, citez, Stalin a înfăptuit într-o manieră caracteristică marilor puteri întoarcerea în componența Uniunii (Sovietice) a Basarabiei, restabilirea puterii sovietice în țările baltice, adăugându-se că tuturor acestora le-a fost impusă o statalitate străină, ostilă și incompatibilă cu caracterul lor etnic, cu tradițiile lor istorice și culturale și s-au înregistrat, drept urmare, crime grave împotriva umanității. În lumina rezoluției Congresului deputaților din URSS, ale hotărârilor parlamentelor celor trei țări baltice, Poloniei, României și Republicii Moldova, conferința, după cum se menționează în declarația finală adoptată, a considerat pactul și protocolul său secret adițional drept nule ab initio, subliniind necesitatea eliminării consecințelor acestora în consens cu principiile Actului Final de la Helsinki și ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.”
Europa Liberă: În momentul când se convocase conferința despre care vorbiți, Uniunea Sovietică nu știa nici cu spatele că în jumătate de an acest colos se va prăbuși. În raportul Comisiei Iakovlev, s-au dat în vileag niște adevăruri, pentru că era pe picioare sigure Uniunea Sovietică. Vreau să vă întreb care era punctul de vedere al conducerii sovietice față de ceea ce s-a întâmplat ulterior, în 1940, cu Basarabia și alte teritorii românești anexate de Stalin?
Gheorghe Cojocaru: „Practic, punctul de vedere al autorităților sovietice de vârf a fost exprimat la conferință de V. Aleksandrov, consultant în Secția internațională a CC al PCUS, fost secretar al Comisiei în frunte cu A. Iakovlev. El s-a referit explicit la aspectele criminale ale protocolului adițional secret, arătând că semnarea acestuia a fost în contradicție cu suveranitatea și independența unui șir de terțe țări”. Pactul de neagresiune sovieto-german și protocolul adițional secret, după cum recunoștea Aleksandrov, și-au pierdut valabilitatea din momentul atacării URSS de către Germania nazistă, însă această recunoaștere nu însemna, din punctul său de vedere, revenirea la situația de până la 23 august 1939. În cazul concret al Basarabiei, Aleksandrov s-a prevalat de faptul că statul sovietic n-a recunoscut unirea Basarabiei cu România în 1918. Merită amintite și spusele sale despre nota ultimativă a lui Molotov, din 26 iunie 1940, prin care României i s-a cerut Basarabia și Bucovina: Ofensatoare ca ton, absolut neargumentată, ignorantă în ceea ce privește realitățile, această notă e demnă să figureze într-un muzeu al absurdului politic, dacă îndărătul acestei note nu ar fi acțiunile practice ale guvernului unei imense țări.”
Europa Liberă: Disputele în jurul pactului Molotov-Ribbentrop, oricât de straniu ar fi, se re-animă, se activează, spiritul revanșard, probabil, îi determină pe unii ulii să revadă atitudinile autocritice de pe timpuri, de pe timpul Comisiei Iakovlev și ulterior. Din această perspectivă, ce ecouri și ce impact a avut acea conferință de acum trei decenii de la Chișinău, la care s-a vorbit cu voce tare despre decupările teritoriale din 1940?
Gheorghe Cojocaru: „Prin prestigiul și amplitudinea lucrărilor sale, conferința de la Chișinău a avut o mare rezonanță științifică și publică, transmițând un puternic mesaj la nivel larg național și internațional despre drama unor teritorii românești anexate în 1940 de regimul lui Stalin. Din perspectiva zilei de astăzi, la distanță de trei decenii, se poate spune că, în ansamblul său, conferința și declarația adoptată atunci au trasat niște repere indispensabile în procesul extrem de complicat și de complex al reconstrucției identitare și de stat de la sfârșitul secolului trecut.”
