În anii post-comunismului unul din fenomenele - le-am putea numi metereologice – cele mai păguboase și distructive a fost acela de a discredita, minimaliza sau chiar nega cu totul aportul și activitatea în perioada comunistă al unor intelectuali de marcă, fie ei dizidenți, fie personalități de excepție ale exilului din țările est-europene, prin calificarea lor drept „agenți” ai Securității. Atunci cînd în spatele acestei operațiuni nu s-au aflat servicile de Securitate însele, cu demolarea intelectualilor s-au ocupat istorici și literați veleitari, doritori, aparent, să plătească diverse polițe celor în cauză. Milan Kundera, Mihai Botez, Mircea Iorgulescu, Wałesa etc. s-au aflat printre cei ale căror activități, scrieri și memorie au fost întinate și, în mare măsură, discreditate.
Ultimul nume din această serie este cel al Juliei Kristeva, astăzi în vîrstă de 76 de ani, una din cele mai active și prolifice intelectuale a ultimilor decenii, cu peste 30 de cărți publicate pe teme de la lingvistică, psihanaliză, teorie literară și feminism, pînă la literatură și memorialistică. Plecată din Bulgaria cu o bursă de studii căpătată de la statul francez în 1965, căsătorită doi ani mai tîrziu cu scriitorul Philippe Sollers și stabilită în
Franța, membră a cercului de intelectuali de stînga din jurul revistei Tel Quel (alături, între alții, de criticul lietrar Roland Barthes și de filozoful Jacques Derrida), cu un parcurs ireproșabil pe planul apărării valorilor europene și opoziției față de toate regimurile totalitare, este greu de imaginat că Julia Kristeva a acceptat să fie recrutată în 1971 de Serviciile secrete bulgare și să dea periodic rapoarte agenților acestora.
Or, cu o săptămînă în urmă, la Sofia a fost dată publicității o așa-numită fișă de recrutare a ei, sub numele conspirativ „Sabina”, iar vinerea trecută Comitetul bulgar, echivalent al CNSAS-ului român, a pus online, pentru scurtă vreme - fiindcă, s-a spus apoi, site-ul ar fi fost atacat de hackeri - un întreg dosar, dar incomplet, de 77 de pagini de documente, pretinse a atesta colaborarea ei cu Primul departament, de informații externe, în perioada 1971-1973.
Nici unul din aceste documente nu poartă semnătura Juliei Kristeva, toate fiind așa-zise rapoarte – merită notat, cu informații benigne despre mediile intelectuale franceze – ce ar fi fost redactate pe baza spuselor ei la întîlniri cu informatori bulgari la Paris.
Julia Kristeva a reacționat imediat după publicarea așa-zisei fișe de recrutare declarînd pentru revista Nouvel Observateur că pretinsa sa angajare ar fi „nu numai grotescă și falsă” dar și „defăimătoare”. „Cineva vrea să-mi facă rău”, nota scriitoarea, adăugînd că găsește „de-adreptul extraordinar că cei din Comitet care au citit acele afirmații nedovedite, nu s-au gîndit o clipă că Serviciile secrete ar fi putut să mintă.” În paranteză fie spus, un pretins caz nu foarte departe de cele manipulate în România, vizîndu-i pe Mihai Botez și Mircea Iorgulescu.
O zi mai tîrziu, după publicarea la Sofia a dosarului incomplet, Kristeva transmitea cotidianului „Le Monde”, prin avocatul ei, că „nu a aparținut niciodată vreunui serviciu de informații, și nici nu este autoarea vreunui raport de orice natură ar fi el.” Declarația avocatului adaugă: „În 1971, ea a participat la lansarea mișcării Tel Quel, care era ruptă de linia oficială a Partidului Comunist. Toate acestea o reconduc la un trecut de suferințe pe care le-a descris în cărțile ei. Ea este indignată că acțiunea și opera sa pot fi puse în cauză pe bază unor documente care, presupunînd că ar fi autentice, traduc doar metodele caricaturale ale polițiilor totalitare”.
