Linkuri accesibilitate

Cu popularitatea în declin din pricina pandemiei, Donald Trump pune la cale noi strategii electorale


Președintele Trump este – conform unor relatări de presă – îngrijorat în legătură cu popularitatea să, în contextul pandemiei și alegerilor din toamna.

În urmă cu două luni, președintele Trump plănuia să candideze pentru un al doilea mandat cu un mesaj legat de starea economiei. Și, cei mai mulți credeau că are mari șanse să câștige, în ciuda rezervelor față de aspecte ale personalității și comunicării sale.

Donald Trump în declin din pricina pandemiei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:25 0:00
Link direct



Apoi a venit coronavirusul. Și președintele Trump a avut declarații controversate și contradictorii cu privire la virus, care s-au înmulțit atunci când a decis să aibă conferințe de presă zilnice, care durau uneori câte două ore și-n care disputele sale cu presă dominau. Pe acest fondul încrederea publică în Donald Trump a scăzut de la 49% la 22 martie până la nivelul actual de 43%. Mai mult decât atât și mai îngrijorător pentru campania să, sondajele din state cheie, de care Trump are nevoie în noiembrie – Michigan, Florida, Pennsylvania – îl arată în urmă fostului vice-președinte Biden. Firește că mai e mult până în noiembrie și multe se pot schimbă, dar ceea ce campania ii spune lui Trump este că dacă alegerile ar avea loc acum, probabil ar pierde. Președintele a avut o întâlnire cu liderii echipei sale de campanie, în care – arată relatările de presă – s-ar fi dezlănțuit împotriva echipei, criticând-o pentru actuală situație și argumentând la început că conferințele sale de presă sunt utile pentru că au mare vizibilitate. Dar ulterior, Casă Albă le-a rărit și a limitat accesul presei la președinte.

Un senator republican din Georgia a spus recent că și acel stat e vulnerabil pentru republicani, ceea ce nu era cazul până acum și e un serios semnal de alarmă. Donald Trump speră însă că va avea suficient timp să redreseze economia. Dar nu va fi ușor, nici dacă virusul își reduce impactul. În ultimele 5 săptămîni, 26.5 milioane de persoane și-au pierdut locul de muncă și reintegrarea lor nu va fi facilă, pentru că redresarea economică va fi, în cel mai bun caz, graduală. Tentația președintelui este să dea vină pe cineva, fie pe șeful campaniei pe care-l acuză că s-ar fi îmbogățit pe spinarea sa, fie pe consilieri sau pe presă. Dar chiar și așa, campania și Casă Albă vor trebui să găsească o cale de a recâștiga populația pierdută, mai ales pensionarii pe care conferințele de presă conflictuale ale președintelui, par să-i fi speriat.

XS
SM
MD
LG